De ce-mi surâzi,
copilo cu ochi de chihlimbar
astenic?
"Iti zambesc, domnule..."
Oo, te rog nu-mi rosti numele
deja, căci îmi este
sculptat pe
bălțile împăienjenite pe care
trebuie
să le descoși Tu!
Lăcrimează, fecioaro!
În curând îți voi da aripi
și buze de catifea lirică
să luminezi instantaneu,
iar lacrimile sărate cu amar
îți vor curge din abundență
precum animalic va curge
sângele la o mușcătură de viperă;
sau cum zeii se strecoară
curgând metalic pe mădularele
Căii Lactee...

Las să-ți licărească ochii
o veșnicie
pe acest pergament
liturgic
în care te preamăresc
jertfindu-ți bătăi de clopote
și pulsări cordiale...

Fi-vei neînșelată
de vișinul
sihăstriei mele
ce dă rod zi de zi...

Taine-ți voi oferi ascunse,
iar secretul nostru
se va pierde
în neantul lumii.

"Domnule..."
Nu, nu-l rosti, șoptește-l
acum
ca să ne cunoască
eternul și infinitul,
până și zeul surdo-muților!