Cap. 11
În care Păcală vinde grâu
Munci vesel Păcală în seara aceea până mai târziu. Văzu de vite și de celelalte animale, facu ordine în coșar, țesălă caii... Era avut popa, nici vorbă! Animale multe și frumoase. Când gătă treaba, se culcă în fân – popa nu-l chemase în casă, nici la masă, nici nu-l prezentase familiei. Din casă venea miros plăcut de carne prăjită și de lapte fiert și auzea glasul chelălăitor al unei femei rele de gură. Din când în când și cel tunător al popii. Pe când Păcală ajunse în fân, ferestrele la casă erau de mult întunecate.
    DimineaÈ›a îl găsi cu treaba gata înainte de a ieÈ™i soarele. Era harnic Păcală nevoie mare, mai ales când își punea în minte să fie! Popa scoase capul ciufulit, fără potcap, pe fereastră È™i îi spuse printre căscături:
    - Azi te duci la seceră. Am o sfoară de pământ cu grâu dincolo de sat, pe lunca din sus de moară. Þi-o arăta morarul care e...
    - Ceva de-ale gurii? întrebă Păcală, nemâncat de-o zi.
    - O face ceva preoteasa, când s-o scula. O trimit să îți aducă mâncare pe câmp. Să nu vii până nu termini...
    - Bine, stăpâne, aÈ™a oi face.
    Plecă Păcală, fluierind. Popa se culcă la loc lângă preoteasă, tot nu avea ce face. Se sculară mai spre prânz, mâncară, își găsiră una-alta de făcut - uitară cu totul de argat. Când mai spre seara, dădură numai ochii de el, vedea fluierind voios de animale.
    - Ce faci, Păcală?
    - Săru-mina, părinte! Ia, văd de cele animale, ca m-au înebunit urlând după cină...
    - Cum e cu grâul?
    - Bine, cum să fie?! L-am secerat tot, stăpâne, l-am pus snopi frumos... Când s-o usca o țâră, l-om aduce acasă, să-l treierăm. Frumos grâu, stăpâne, de mult n-am văzut aÈ™a ceva! La fel zicea È™i morarul...
    - AÈ™aaa... Morarul? Da’ ce treabă are el?
    - Om bun, morarul.
    - Da, da... Da’ se pare că am uitat să-i spun coanei preotese să-È›i aducă merinde la dejun... Ba, nici la prânz se pare că nu È›i-a adus nimica...
    - Nu-i bai, stăpâne. Să fiÈ›i voi sănătoÈ™i!
    - AÈ™aaa... Deci, nu te-ai supărat...
    - Cum o sa mă supăr, părinte?! Mi-am zis eu că v-aÈ›i luat cu treaba È™i aÈ›i uitat de mine, doar nu îl aveÈ›i în cap doar pe Păcală...
    - AÈ™aaa... Se pare că nici acum nu prea avem ce îți pune în față, am cam gătat tot ce pregătise coana soacră...
    - Nu-i nici un bai, stăpâne. ÃŽs sătul, ia uite colea! – să striveÈ™ti un purice pe pântecele meu!
    - AÈ™aaa... Păi cum aÈ™a?
    - Nu-È›i spusei? Om bun morarul, el mi-o ajutat...
    - Þi-o dat el de prinz? De cină?
    - Oh, nici vorbă! Da’ el mi-o măcinat grâul È™i mi-o zis de Ana lui Ciuculete. Face Ana niÈ™te bucate ce nu s-a pomenit!
    - AÈ™aaa... Ia stai putin, Păcală, că nu mai înÈ›eleg nimic...
    - D’apăi, ce nu e de înÈ›eles? Treabă simplă: ceac-pac! După ce am secerat ce am secerat, m-am dat puÈ›in la umbră, aÈ™teptând să apară coana preoteasă cu oarece bucate. Să nu stau degeaba, am treierat È™i eu un snop de grâu, am umplut o traistă de boabe aurii... Și văzând că s-a luat cucoana cu treaba È™i a cam uitat de mine, am dat o fugă până la moară. MoÈ™ Achim mi-o măcinat traista de grâu – i-am dat jumătate din făină È™i toate tărâțele, că nu era să rod la ele ca porcii...
    - Jumătate! se înecă popa de furie.
    - Jumătate. Iar cu restul m-am repezit până la Ana, mi-o arătat moÈ™ Achim unde È™ade. Harnică muiere Ana, nu s-a pomenit! Imediat mi-o făcut niÈ™te plăcinÈ›ele, a rupt gâtul la un pui mai măriÈ™or È™i l-a rumenit, ba a găsit È™i o sticluță cu vin... Am mâncat să plesnesc, nu alta! Am muncit mai cu spor după aceea, am dat seceriÈ™ul gata înainte de chindie.
    - Chindie?
    - AÈ™aaa... zâmbi vesel Păcală, folosind vorba popii. Și văzând că tot nu mai ajunge coana preoteasă, iarăși: ceac-pac! Traista cu grâu treierat, dus la moară, fuga la Ana, mâncat pe săturate... Aici Păcală se scobi liniÈ™tit cu unghia printre dinÈ›i, după urme de carne de pui.
    - Săturate? Două traiste de grâu pentru un prânz È™i-o cină? ÃŽÈ›i baÈ›i joc de averea mea, ticălosule? FaÈ›a popii se făcuse stacojie, de ziceai că-l loveÈ™te damblaua acolo unde stătea.
    - Apoi, ce supărare, stăpâne? Chiar te poti supăra pe mine pentru o traistă-două de grâu?
    - Supărat? luă aminte popa. Cum o să mă supăr, când te văd vesel, mâncat, voinic È™i sănătos? Dă-l încolo de grâu, că de la Dumnezeu vine. Ziceam doar că în loc să te fi dus la Ana, mai bine veneai acasă... Doar È™i preoteasa face mâncare bună...
    - AÈ™aaa... Păi, eu de un’ să È™tiu? Că de ieri nu am pus nimic gătit de cucoana printre dinÈ›i. Da’ aÈ™a o fi, tu È™tii mai bine. TotuÈ™i, până să îmi dai bucate făcute de dumneaei, eu tot pe la Ana trag...
    - Nu, nuuu... O să am grijă de acum încolo să ai în traistă de-ale gurii, să nu te mai prind pe la Ana!
    - AÈ™aaa... Cum vrei tu, stăpâne, zise Păcală cam cu îndoială în glas. Acu’ te las, că am multe de făcut. Pe urmă mai stau...
    Și își văzu vesel de treabă. Iar popa o zbughi spre casă, simÈ›ind că-i vine să-È™i ia de gât netrebnica de slugă. Trânti uÈ™a după el È™i È™opti printre măsele nevestei È™i mamei soacre:
    - Nu mă las până nu-i iau capul ticălosului ăsta!