Cuvintele lui inca ii mai rasunau in cap cand se ridica de pe canapea a doua zi diminezta. Primul lucru pe care l-a facut a fost sa fuga in dormitor sa se linisteasca vazand-o pe Jessi in pat. Dar nu era nimeni acolo si nici o alta urma ca ar fi existat vreodata.
“Innebunesc!” isi spuse Sam punandu-si mainile in cap. “Visez, dar care e visul si care realitatea?”.
Ceasul arata ora 10 iar el intarziase! Se grabi la serviciu intreband in drum toti cunoscutii, fie ei vecini, colegi, secretara sau chiar seful lui, daca stiu unde a disparut sotia lui. Si toti pana la unul ii aruncau privirea aceea condescendenta pe care el nu o suferea deloc.
“Ba exista,” isi spuse el, “nu se poate sa fi fost un vis. Sapte ani… mi-i amintesc perfect! Trebuie sa o gasesc.”.
Apoi i se paru ca aude din nou vocea tanarului:
“Ce esti dispus sa faci pentru o iluzie?”
“Orice, orice… ” isi spuse pentru sine dar fara prea multa convingere. “Totul este o iluzie, dar exista inca speranta.”

Drumul spre casa il parcurse pe jos.
“Nu inteleg ce se intampla! De ce mi se intampla tocmai mie?”
“Nu stiai ca cele mai rele lucruri li se intampla celor mai buni oameni?” facu o voce in capul lui.
“Da, dar de ce?”
“Toata lumea intreaba , pe cand este o intrebare mult mai interesanta!”
“Bine, bine! Cum e posibil?”
Dar de data asta nici o voce nu-i mai raspunse.
“Cum? Din cauza viselor. Trebuie sa-mi dau seama care e realitatea, si atunci totul o sa revina la normal.”
Se opri in mijlocul strazii si incepu sa urle in gura mare, cat il tineau plamanii “arata-te” in timp ce oamenii de pe strada il ocoleau aruncandu-si priviri speriate unul altuia. Barbatul imbracat in alb aparul in fata lui si timpul se opri in loc.
-Spune-mi care e realitatea! Intreba direct Sam, fara sa-l mai mire nimic. Visez?
-Realitatea? Foarte greu! Cum este realitatea ta?
-Cum adica a mea? Realitatea! Cea in care traim cu totii.
-Nu e la fel pentru toti. Spune-mi ce te face pe tine real?
-Nu vreau decat ca toate sa revina la normal, sa fiu iar cu sotia mea si sa am o viata normala, fericita.
-Deci vrei o iluzie! Un vis! De la asta a pornit totul. De la un vis.
-Nu e o iluzie si le vreau inapoi.
-Prea bine! Ce esti pregatit sa faci ca sa obtii ceea ce vrei?
-Ce trebuie sa fac?
-Eu nu-ti pot cere nimic. Tu trebuie sa-mi oferi.
-Esti nebun? Pleaca! Ciudatule… Incepu Sam sa urle de nervi.
-Esti pe duca, spuse el disparand cu totul.
-Duca? Du-te tu naibii! Facu el in timp ce totul se punea in miscare.
“M-a zapacit de tot!” zise el, dar odata ajuns acasa, lucrurile nu i se mai pareau atat de confuze. Ba chiar incepu sa vada o cale de iesire.
Urca in graba scarile si se duse in debara, scotoci printre cutii si in sfarsit gasi ceea ce cauta. Isi puse pistolul la tampla si trase fara sa stea pe ganduri.
-Am murit si am ajuns in Rai? Intreba el uitandu-se la Jessica.
-Nu, ai dormit prea mult! Ii zambi ea uitandu-se la el printer gene.
-Cat e ceasul, Jess?
-Jess? Intreba ea mirata.
-Da, Jess, numele tau!
-Nu, domnule, eu sunt noua menajera. Doamna a zis ca sunt in proba deocamdata. Imi pare rau daca v-am trezit.
“Cu ce am gresit?” se intreba el. “Sunt doar un simplu om! Nu am omorat pe nimeni, nu am lipsit de la serviciu, nu ma imbat? De ce? De ce? Cum?”

Isi jura sa nu mai inchida ochii, dar ori de cate ori venea seara, adormea si iar a doua zi se trezea schimbat. Trecuse atata timp incat nu mai stia cine e el cu adevarat. Nu mai avea identitate. Atatea combinatii posibile, atatea vieti pe care ar fi putut sa le traiasca numai pentru o zi, dar el isi dorea un singur lucru, ca totul sa redevina ce a fost la inceput.
-Arata-te! Stiu ca tu esti de vina!
-Ti se pare! Facu tanarul.
-Nu, nu, tu! Vreau sa mor!
-Si ce te tine? Facu el cinic.
-Stii foarte bine ca nu merge.
-Nu ti-a venit inca timpul.
-Atunci fa-l sa vina. M-am saturat de cosmarul asta!
-Nu pot.
-Spune-mi macar ce se intampla cu mine.
-E simplu de tot. Li se intampla tuturor, doar ca tu ti-ai dat seama. Nu exista trecut sau viitor. Doar prezent. Toti traiesc in present. Nimeni nu moare. Moartea e doar o impresie, la fel ca si viata de altfel. Ceea ce traiesti tu acum, este un moment constient. In clipa in care vei trece la urmatorul moment constient, viata ta se va schimba. Totul se schimba. Doar nu te asteptai sa stagneze!? De fapt, ceea ce tu numesti viata, ceea ce ti se pare ca dureaza ani de zile, este doar o clipa, este un astfel de moment constient. Ceea ce ai patit tu nu e deloc nobisnuit. Te-ai jucat prea mult cu realitatea. Trebuia sa accepti ceea ce ti s-a dat. Trebuia sa traiesti momentul. In schimb ti-ai refacut viata cu mana ta. Tu singur, nimeni altcineva.
-Nu! Nu te cred, facu Sam luminandu-se la fata. Povestea ta e gresita. Lasa-ma pe mine sa-ti spun ce exista si ce nu, zise el in timp ce tanarul se desprinse de la pamant si acum plutea in fata lui afisand un zambet ironic.
-In primul rand, exista gravitatie.
Tanarul cazu la pamant iar zambetul ii pierise cu desavarsire.
-In al doilea rand exista un soare.
Norii se imprastiara iar soarele cald isi arata fata luand parca din stralucirea tanarului.
-Si in al treilea rand, tu nu existi. Esti un cosmar ce se va termina chiar acum.
Spunand acestea, deschise ochii si se ridica din pat. Imediat se duse la oglinda, dar oglinda reflecta imaginea sotiei lui, Jessica.

Sam intra in dormitor cu zambetul pe buze, trase draperiile si isi saruta sotia.
-Ti-am pregatit micul dejun! spuse acesta. Nadajduiesc ca te-ai odihnit, nu?

Sfarsit


E bine sa traiesti clipa, dar daca uneori, clipa aceasta se transforma in cosmar, cosmarul in realitate iar tu te trezesti punand la indoiala realitatea? Daca obsesia de a defini realitatea, de a o separa de vis devine atat de puternica incat peste noapte totul se schimba radical? Nu e oare atunci mai fericit cel ignorant?