Pe parcursul a 10 ani Securitatea a dus o campanie sustinuta pentru capturarea unui grup care , in 1951 avea opt oameni, iar in 1958, doar doi.Surprinzator de multe sunt planurile de masuri, si la fel de numerosi sunt informatorii si anchetatii.Acesti oameni simpli care au consimtit sa-i sprijine pe fugari sunt adevaratii eroi ai acestei povesti.In mod cert fara ei, grupul Susman ar fi fost foarte repede arestat.
Studiul celor 19 volume ale dosarului informativ 2701, consacrat grupului Susman Teodor, m-a condus spre acest titlu.Denumirea de "grup de rezistenta" acordat de istorici acestuia, este putin fortata.Rezistenta presupune un scop, un plan si o structura organizate, obiective propuse, membri aflati cu intentie in acea asociatie.
Ori, in cazul Susman se poate vorbi despre prea putine din acestea.Nici un moment grupul nu si-a propus actiuni concrete de sabotare a regimului comunist, membrii lui au fugit in munti de teama represiunilor, a puscariei, fara insa a-si propune ceva efectiv dupa aceasta fuga.Securitatea a incadrat la " realizari" ale grupului Susman 12 jafuri asupra unor persoane particulare si unitati de stat.Actiunile lor armate vizau aprovizionarea persoanala, obtinerea unor materiale necesare in schimbul unei locuinte sau a unei informatii.Membrii organizatiei Susman erau conjunctural impreuna, ei nu aderasera la aceeasi lupta, doar supravietuiau mai bine impreuna sau se alaturasera din oportunism pentru ca erau convinsi ca americanii vor veni, iar ei vor avea functii importante.Fiecare membru al grupului avea un litigiu cu noul regim si de aceea a preferat temnitei calea padurii.
Ei nu se opuneau fatis regimului, ei il ocoleau, se straduiau sa nu i se integreze, iar calea muntelui era cea mai potrivita acestui obiectiv.
Avand in vedere fortele masate in capturarea unor oameni simpli, se poate spune, fara ironie, ca fuga lor a fost eroica.
Conform amintirilor Lucretiei Jurj, Teodor Susman senior era un om bogat, poate cel mai bogat din Rachitele.Inca din anii '20 avea un magazin general, depozit de cherestea , sapte-opt hectare de pamant, folosit ca faneata, doua vaci, doi boi, un cal, 30 de oi, doua slugi, o casa impunatoare, grajd si gradina cu pomi fructiferi, 290 de familii de albine, "cine trecea pe drumspunea : asta-i raiul lui Susman".
Insa respectul oamenilor l-a castigat nu doar pentru ca era bogat, in egala masura au contribuit la aceasta educatia solida, a lui si a copiilor sai, biblioteca bine utilata.Masurile pe care el le luase ca primar al comunei Rachitele in perioada interbelica, contribuisera la cresterea veniturilor taranilor din zona.
Teodor Susman a fost cel care a obtinut drepturi motilor.In imaginatia populara s-a pastrat imaginea unui om,"tata al motilor", care a mers la rege si a pledat in favoarea lor.In 1925, aflat in audienta la regele Ferdinand, a obtinut, pentru moti, dreptul de exploatare al padurilor.
Admiratia si respectul popular au fost definitiv castigate in timpul celui de al doilea razboi mondial.Dupa dictatul de la Viena, mare parte din zona Huedinului a revenit Ungariei, iar Teodor Susman a adus pe banii lui cereale din Regat, la Campeni, pentru ca in zona era foamete.
Stima de care se bucura Susman seniorul s-a rasfrant asupra intregii familii, iar aceasta ar putea fi considerata drept una dintre cauzele ajutorului indelungat pe care localnicii l-au acordat grupului fugar.
Toti viitorii fugari au fost oameni avuti, gospodari.Mihai si Lucretia Jurj aveau in exploatare trei gatere de taiat cherestea, iar Gheorghe Mihut detinea unul, Ioan Popa avea pamant si carciuma in Calata.


Componenta grupului
"Banda Susman Teodor a luat fiinta in 1948, la initiativa lui Susman Teodor senior, decedat, fruntas P.N.T./P.N.L., care dupa alegerile din 1948 a disparut de la domiciliu.
Susman Teodor a fost mai multi ani primar al comunei Rachitele", asa incepe primul document al dosarului pe care Securitatea l-a dedicat " bandei Susman.A fost insa o intreaga evolutie inaintea acestui eveniment.
Teodor Susman senior era, structural, adversar al noului regim, iar modalitatea fortata de instalare a acestuia nu a scapat atentiei fostului primar P.N.L.Cu ocazia alegerilor din 1946 si-a manifestat fatis opozitia.Organele statului au fost sesizate de unii "prieteni" care ravneau pozitia lui.
Chemarile repetate la Securitate, eludate de fiecare data, au culminat cu vizita din 1948 al carei scop era arestarea acestuia.Aflat in padure, Susman alege sa fuga.Curand i se vor alatura baietii mai mari : Teodor, Traian si Avisalon.Aceasta din urma fusese arestat de Securitate cu ocazia acelei vizite, iar, in drum spre Huedin, datorita unei paze "foarte severe", a reusit sa fuga.Treptat, numarul membrilor creste prin implicarea urmatoarelor persoane :

Ionel Popa, zis Cioata, din 1950.Din punct de vedere social fusese incadrat drept chiabur datorita averii sale.Insa aceasta a fost nationalizata iar el a fugit in munti singur, iar, prin Han Aurel, a luat legatura cu Susman seniorul ;

Mihai Jurj a ajutat initial grupul cu informatii si alimente.Suspectat sau tradat, in august 1950 o comisie a venit sa-i ceara sa predea arma pe care o avea ca padurar.El a mers in camera alaturata, a luat toate armele si a fugit pe fereastra, in padure.Sotia lui, Lucretia Jurj, a fost arestata, apoi eliberata, iar la scurt timp, in septembrie 1950, a fugit dupa sotul ei ;
Teodor Suciu a avut relatii cu grupul de la inceput, a fost arestat, eliberat din lipsa de probe, apoi reia legaturile cu fugarii.In 1958 a fost arestat si condamnat la sapte ani temnita grea.
Ioan Bortus si Gheorghe Mihut au actionat similar, intai ca elemente de sprijin, apoi au devenit membrii ai grupului pana in 1952, cand acesta din urma a fost ranit mortal de Securitate.
Roman Onet era fratele de mama a lui Mihai Jurj.In noiembrie 1951, fiind retinut la Securitate si batut crunt, dupa marturiile Lucretiei Jurj, este obligat sa divulge locul unde Mihai si Lucretia erau ascunsi.Apoi insoteste trupele de Securitate la locul cu pricina.Cu scopul de a-i convinge sa se predea ii este permis sa intre in sura, dar odata ajuns acolo, isi deschide catusele, cere o arma si acopera fuga din incercuire a fratelui si cumnatei sale, devenind si el membru al grupului Susman.
Pentru o perioada , documentele Securitatii i-au incadrat in grup si pe Petru Purcel si Pascu Suciu, insa ulterior, in urma interogatoriilor din 1954, luate Lucretiei Jurj si lui Roman Onet, s-a stabilit ca acestia au fost executati de Susmani, fiind banuiti de tradare.
Povestea acestor doua rapiri poate constitui subiect de film, fiind la fel de spectaculoasa.Petru Purcel a simulat apartenenta la grup, dorind de fapt sa-l predea autoritatilor, motiv pentru care liderul grupului l-a executat pentru tradare.
Cazul lui Pascu Suciu e diferit doar prin antecedenta conflictuala cu Teodor Susman senior.Initial prieteni si asociati, acesta a fost viceprimar PNL in Rachitele.Dupa 1945 a ales calea comunista pentru a parveni, lovind intentionat in interesele materiale ale familiei Susman. Iritati de aceasta stare de fapt, o parte a grupului merge la Suciu acasa, se prezinta drept militieni si il obliga sa-i urmezein munti.Acolo ii este prezentat Susman senior,legat la maini, pentru o confruntare.Falsii militieni joaca rolul pana la capat , iar Suciu cade in capcana fiind convins ca totul este real, manifestandu-si bucuria ca "banditul" a fost prins, chiar cerand o arma pentru a-l impusca.Cortina cade, Teodor Susman senior isi desface legaturile si incepe judecata.Suciu este gasit vinovat de tradare si condamnat la moarte.Va fi executat de insusi Susman senior, iar cadavrul sau va fiaruncat in aceeasi prapastie ca si cel al lui Purcel.
Actiunile Securitatii
Intre 1948-1958 Securitatea a dus o campanie incrancenata pentru capturarea "banditilor."Cele 19 volume ale dosarului in cauza reflecta cu acuratete aceasta actiune,sunt zeci de planuri de masuri, sute de informatori recrutati, numeroase combinatii(capcane intre posibilele ajutoare ale grupului Susman).In mai multe randuri, trupele de Securitate au scotocit muntii si satele vecine comunei Rachitele, au plasat posturi de panda, in padure si in casele rudelor fugarilor, a existat chiar un birou "Bande" in organigrama Securitatii nationale Huedin.
In decembrie 1951 are loc prima actiune serioasa a trupelor de Securitate. Concentrarea fortelor in jurul comunei Rachitele duce la incercuirea lui Susman senior, care, pentru a nu se preda, prefera sa se sinucida.Sursele istoriei orale au avansat si ideea depresiei datorate mortii sotiei, in urma tratamentului aplicat la Securitate dupa fuga lui, si condamnarii celor trei copii mai mici :Traian, Emilian si Romulica.
Cea mai ampla si complexa masura intreprinsa pentru capturarea fugarilor a fost cea desfasurata in anul 1952.Planul din 31 mai 1952 presupunea o actiune de ansamblu, desfasurata intre 28 iunie-16 iulie 1952.Fortele care erau mobilizate in aceasta misiune numarau 18 ofiteri ai D.R.S.S. Cluj, trei ofiteri ai D.R.S.S. Oradea ( exceptandu-i pe cei de pe teren), 2427 de soldati apartinand batalioanelor de Securitate Floresti, Oradea, Orastie, o companie de militie ( cca. 100 de oameni), sase caini de urmarire.Zona era incercuita de organele de securitate, controlata prin pande si posturi capcane.
Un numar de 14 informatori au fost trimisi in munti catre diverse puncte cu misiunea de a lua legatura cu fugarii pentru a divulga adapostul lor.In timpul acestei actiuni grupul a fost incercuit, dovada fiind cele 26 de ciocniri cu trupele, soldate cu moartea lui Ioan Popa ( la 6 iulie 1952) si Gheorghe Mihut ( ranit la 13 iulie 1952 a decedat la spital dupa ce a dat o serie de informatii eronate ).
In ciuda unei asemenea desfasurari de forte, Securitatea nu a obtinut nici o informatie consistenta referitoare la locul de adapost al membrilor grupului Susman.
Esecul rasunator din vara motiveaza o noua actiune de proportii.Desfasurata intre 3 si 28 decembrie 1952, nici de aceasta data rezultatele nu au fost cele asteptate, localnicii refuzand cu indarjire colaborarea efectiva cu Securitatea.

Reteaua informativa
Abia in 1953 ofiterii au realizat ca agentura recrutata de ei, de-a lugul atator ani, nu era eficienta, informatiile furnizate erau pro-forma sau intentionat eronate, iar angajamentele, pe care unele din rudele membrilor grupului le semnau, erau doar o mai buna camuflare a actiunii lor de sprijin.La prima vedere numeroasele angajamente si numele persoanelor care si le asumau pot surprinde neplacut, insa actiunea concreta lipseste.Au fost si exceptii, ca si exces de zel.Unele persoane s-au oferit pentru a-si turna rudele.Cazul Minei Moldovan, cu numele conspirativ "Negrea Sofia" este elocvent.S-a dus la Securitate pentru ca banuia ca sora ei avea legaturi cu "banditii", mai mult, ea, ca si sora ei fusesera iubitele fratilor Susman.In acest moment, ca nota ilara, in dosar sunt de remarcat numeroasele iubite ale fratilor Susman, fiecare sperand ca aceasta poveste se va termina cu bine, iar ei se vor casatorii cu ele.Acest sistem a fost deosebit de util fratilor pentru ca astfel ei beneficiau de gazde, insa exemplul Minei Moldovan denota ca ele nu erau intotdeauna sigure.
Superficial, am contabilizat aproape 80 de informatori, insa numarul real este, cu siguranta, mult mai mare.Doar in septembrie 1952 fusesera recrutati 24 de informatori, iar comuna Rachitele avea in permanenta 20 de informatori. Printre cei care au furnizat cele mai utile informatii au fost Mina Moldovan, Teodor Balas, fost bun prieten al batranului Susman, nasul celei mai serioase sustinatoare a fugarilor, Victoria Golban, Ioan Handrea, fost bun prieten al batranului Susman, Petre Bortos, Ana Corchis, verisoara fratilor Susman, Ana Pandea, sora lui Mihai Jurj, datorita careia el, sotia si fratele lui au fost arestati.

Primele capturi
Actiunile intensificate ale Securitatii au dus in cele din urma la capturarea Lucretiei Jurj, a sotului ei si a lui Roman Onet, in august 1954.
Operatiunea poate fi un nou scenariu de film.In august 1954 au fost retinuti discret Constant si Florica Popa (chemati sub pretextul de a-si da acordul pentru plecare fiului lor, si el retinut, la studii in U.R.S.S.) si obligati sa recunoasca legaturile lor cu "banditii" si ca le-au fost gazde timp de 5-6 luni ( iarna '53-54).Li s-a instalat un post de observatie in sura (trei oameni), li s-au dat narcotice pentru a-i droga si adormi mai usor, deoarece "banditii" trebuiau prinsi vii.Pe 28 august 1954, la ora 22, au aparut musafirii, gazda le-a pus somniferul in lapte, insa nu si-a facut efectul.Atunci, Constant Popa a propus sa-i conduca in sura pentru a se odihni, el mergand primul pentru a da alarma.Au intrat toti in sura, unde s-a dezlantuit lupta, baiatul gazdei luminand cu lanterna toata scena.Fugarii au fost imobilizati.Mihai Jurj a fost ranit grav, decedand ulterior.Pentru contributia la capturarea "banditilor" gazdele trebuiau premiate cu 1000 de lei parintii si 200 de lei fiul, asa cum considera ofiterul care a intocmit darea de seama.
Dupa arestarea Lucretiei Jurj si a lui Roman Onet, nu s-au obtinut informatii in plus despre fratii Susman, asa cum sperau ofiterii de securitate.Din declaratiile celor doi a rezultat ca ei nu mai avusesera nici o legatura cu fratii inca din 1952, cand hotarasera sa se desparta, fixandu-si locuri de intalnire, la care Susmanii nu au venit niciodata.Motivele pentru care grupul s-a despartit in 1952 nu sunt inca elucidate.Lucretia Jurj declara la interogatoriu ca teama de a fi prinsi l-a indemnat pe Teodor Susman sa prefere separarea, Roman Onet vorbeste despre o presupusa relatie idilica dezvaluita de el, intre Lucretia Jurj si Susman junior care ar fi dus la o ruptura, dar nimic nu este sigur.Obiectiv vorbind mai multa credibilitate ar avea argumentele favorabile unui grup mai mic care si-ar pierde urma mai usor.Aceasta separare a fost spre binele fratilor Susman, secretul locului lor de adapost fiind bine pastrat inca aproape 4 ani.

Sfarsitul povestii
Abia la sfarsitul lui 1957 Securitatea intocmeste un plan de combinatii foarte complicat.Un ofiter camuflat s-a dat drept cumparator de lemne care avea nevoie de un carutas pentru transport.Carutasul nu putea fi altul decat Iosif Floca, caci arestarea lui secreta era tinta acestui plan.Abia in a treia zi de ancheta Iosif Floca recunoaste ca stie ceva de fratii Susman.Ei se aflau in satul Tanis, comuna Valea Draganului,la Costan Florea sau fiul lui, Romul Florea.
Pe baza acestor informatii, pe 1-2 februarie 1958, trupele de securitate ale Batalionului Floresti au descins la adresa indicata de Floca.
In dimineata zilei de 2 februarie 1958, la ora 5.30, au blocat locuinta si grajdul lui Romul Florea.Doua perchezitii consecutive, ca si anchetarea gazdei si sotiei sale, Floarea, au ramas fara rezultateLa 8,30 , sotia, fiind dusa in grajd, a inceput sa strige ca "nu se sperie de amenintari".La aceste strigate anormale, s-a ordonat scoaterea fanului din pod.In acest moment, Susmanii ascunsi in pod, au inceput sa traga.Grajdul a fost incercuit, timp de doua ore s-a tras, apoi ns-a dat foc la o capita de paie din spatele grajdului, au fost scoase vitele dar cei doi frati au continuat sa traga.S-a dat foc la un colt al grajdului dar tot nu au cedat .Dupa doua incercari esuate de patrundere, grajdul a fost incendiat complet.A doua zi s-a facut expertiza medico-legala si identificarea cadavrelor.Gazdele au recunoscut in fata procurorului victimele drept fratii Susman, care au ars de vii.
Iosif Floca a fost obligat sa insoteasca trupele de securitate, iar apoi a revenit in arestul Securitatii in aceleasi camioane cu soldatii.Pentru a-l determina la noi marturisiri, soldatii fusesera instuiti sa-i spuna ca fratii Susman au fost prinsi vii.Revenit la inchisoare, Floca spune tot ce avea pe suflet colegului de celula care era informator : "toate ar fi bine daca Susmanii n-ar fi fost prinsi vii, pentru ca atatea vor declara, vor aduce multa lume in inchisoare.Vor mai spune multe si despre mine, fiindca nu nne-am intalnit numai de cate ori ti-am spus.De aia nici nu ma pun pe mine in libertate, asa cum mi-au promis...Mai au multe de flat ca nici eu nu le-am spus adevarul.Am vrut sa crut lumea, sa nu trag in puscarie atatia si apoi sa am si greutate in cuvant.Ca daca m-au incoltit asa de tare trebuia sa spun ceva.Nu i-am gazduit, nu i-am ajutat, nu le-am dat nimic, nu mi-au dat nimic.Am stiut de ei si nu i-am declarat .Asta-i tot...", "... ta-su in privinta asta a fost mai de omenie si decat Teodor (la care lumea-i zice Petre) si decat Visalon .S-a impuscat singur, dar nu s-a predat.El a fost intr-adevar un .I se zicea si .Si pe baza asta tineau oamenii la copii lui si-i gazduiau sa nu-i aresteze Securitatea.Pentru ca numai Susman batranul a castigat drepturi motilor.A batut cu pumnul in masa regelui pentru a capata drepturi pentru moti : sa exploateze padurile si sa aiba libertatea sa pasca marginile drumurilor cand plecau cu carele prin tara pana spre Dobrogea.Astea drepturi, nu ca azi ...Dar copii lui s-au predat si vor trage in puscarie multi oameni saraci care le-au facut bine."
Aceasta declaratie contine esenta intregii actiuni de ajutorare dusa de localnicii comunei Rachitele si din imprejurimile ei.Respectul pe care tatal lor l-a castigat printre moti, a indreptatit intregul sprijin acordat fiilor, cand acestia erau la anaghie.O alta explicatie, la fel de valabila, ar fi comparatia pe care motii o puteau face zilnic.Cand Susman batranul era primar aveau libertatea sa se foloseasca de padure zi de zi, insa drepturile lor au fost anulate de regimul comunist, iar viata lor a fost impovarata de cote crescande.Ajutorul acordat fratilor Susman venea si din sentimentul intim de revolta in fata unui sistem care le confiscase libertatea.
Nu este usor de imaginat felul in care acesti oameni au trait timp de 10 ani.
Documentele securitatii nu au cum sa pastreze astfel de date.Sursele istoriei orale transmit preocuparea continua pentru procurarea hranei, a hainelor, a unor gazde de incredere, informatii despre miscarile trupelor de Securitate.Martorii acelor ani nu au pastrat insa nici o amintire referitoare la actiuni de sabotaj, planuri pentru viitor sau contacte cu grupuri fugare vecine.Insa aceasta nu scade dramatismul situatiei in sine si nici nu njustifica amploarea represiunii.
Grupul Susman a produs mult prea multe victime imprejurul lui.Acesti oameni au indurat umiliri, torturi, arestari, urmariri, microfoane instalate in casele si surile lor.Rezistenta lor, indaratnicia cu care au refuzat sa tradeze locul de adapost si astfel toata nenorocirea sa inceteze, ii deculpabilizeaza de toate angajamentele de forma semnate si niciodata respectate.
Acesti oameni au demonstrat cum se poate semna o hartie odioasa si totusi onoarea sa ramana nestirbita. Acestia sunt adevaratii eroi, cei care au trait in jurul grupului Susman si care au refuzat tradarea.