agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-07-08 | [This text should be read in romana] |
Dimineața, devreme, am părăsit mănăstirea, iar cel care m-a condus la poartă a privit îndelung sculptura de pe baston. Mi-a arătat drumul cu palma întinsă de parcă mi-ar fi arătat pe unde o luase Mihai. Înainte de ieșirea din localitate am intrat în biserica, în altarul căreia era o statuie din argint a Fecioarei, statuie al cărui chip era din lemn. Buchetul de flori, pe care Fecioara îl purta în mână, prin strălucirea lui, mi-a amintit de acea lacrimă de aur, primită în dar de la Mihai, lacrimă ce era încrustată cu cristale numai pe o parte. Nimic nu era întâmplător la Mihai dar nici acum nu deslușeam înțelesul acestei dizarmonii. Am continuat drumul și am descoperit cu plăcere o nouă latură a firii mele, aceea a plăcerii efortului fizic. Trupul meu își urma drumul, iar mintea îmi era liberă să facă ce dorește. În mijlocul cărării am găsit un toiag de pelerin, abandonat. Pe toiag mergea un melc de la partea subțire spre partea groasă. Ce istorie avea toiagul? Melcul îmi sugera că trebuie să merg mai departe și că drumul va fi din ce în ce mai greu, dar va trebui să am un ritm al meu. Am continuat drumul și am întâlnit o minunată plantație de măslini. Acest străvechi simbol al păcii parcă mi-a adus mi multă liniște în suflet. La ieșirea din plantație am întâlnit-o din nou pe fata care-l plângea pe Roland. Fata stătea pe o piatră și privea cu ochii mari un schit vechi. M-am oprit la rândul meu și priveam rând pe rând schitul și fata. I-am întâlnit privirea și mi-a susținut-o îndelung apoi m-a întrebat dacă știu că acolo a fost ucisă dragostea. Fata asta era ca Mihai, trebuia lăsată să întrebe pentru că tot ea avea să-ți dea răspunsul. I-am dat apă la moară spunându-i, cu candoare, că nu știu și chiar nu știam. Așa am aflat că Felicia de Aquitania, după ce a încheiat pelerinajul, ajungând până la Finistere, s-a întors și a decis să rămână pentru totdeauna acolo. Și-a împărțit averea săracilor, a ridicat cu mâinile ei acel schit și a continuat să viețuiască, îngrijind bolnavi localnici, dar și pelerinii. Încercând să o aducă acasă, trimis de tatăl său, ducele de Guillermo, fratele ei, primind refuzul categoric, a încheiat prin a o înjunghia. Păcatul fratelui a fost iertat de Papa dar, ca ispășire , a trebuit să se întoarcă la schit și să continue până la sfârșitul zilelor, ceeace începuse Felicia.
Dragostea pentru oameni s-a transferat de la soră la frate și așa a rămas ca un Dumnezeu , pururea prezent, în acest loc. Mi-am amintit în acele clipe de acea regulă a revenirilor. De fapt, pe acest drum, căutându-l pe Mihai mă regăseam pe mine. M-am apropiat de Vârful Iertării și mă întrebam pe cine să iert, cine pe cine trebuia să ierte? Poate că cele scrise de Mihai despre iertare erau mai profunde și mai importante decât am bănuit eu. Omul acesta este atât de prezent în viața mea chiar dacă fizic nu este cu mine. Nu știu cum face dar îmi vin în minte cuvinte spuse de el, parcă fugitiv, ca niște blițuri. "Certitudinile însumate reprezintă moartea viselor noastre." Mi-am urmat calea pe un drumeag străjuit de aceeași săgeată galbenă și prietenoasă, care mă făcea să nu îmi dau seama că mergeam singură. Acest drumeag se numea:"pașii lui Roland" și m-a purtat până la un pod peste o apă. Mi-am amintit acea superstiție din copilărie ce se referea la grijile și temerile pe care le lași pe malul apei atunci când treci dincolo. Aceeași amintire am avut-o și când am traversat oceanul. Am plecat spre Zubiri și mi-am lăsat grijile la piciorul podului. Starea fizică îmi era bună, numai că mă încerca o vagă jenă la coloană. Am ajuns la un popas la Larra Soana. Paturile suprapuse, cu saltele de paie nu prevesteau confort, dar erau bune și astea. Am ales un pat de jos pentru că nu voiam să-mi forțez coloana. Purtam de gât săculețul cu camfor. L-am mirosit, și privind în sus, stând întinsă pe pat, am zărit sub o stinghie, un bilet frumos împăturit. L-am scos cu o oarecare teamă dar curiozitatea și-a spus cuvântul. Pe bilet era desenată cu grijă o floare de dalie, iar sub ea era caligrafia lui Mihai: Ultreya! Bucuria acestui semn mi-a fost întunecată de gândul că pașii pe care-i făceam erau dirijați și că nicio decizie nu-mi aparținea. M-am spălat cu apă rece și m-am întins pe saltea, căutându-mi somnul. Am visat o femeie bolnavă. Ploua și eram desculță. Auzeam vocea lui Mihai, care-mi vorbea privindu-mi picioarele, pline de noroi: "ești încărcată suficient. Vindec-o!" Am întins palmele spre capul femeii și l-am cuprins ca atunci când Mihai ținea în palme capul lui Adam. Brusc am avut orgasm în somn dar nu m-am trezit atunci, continuând să visez. M-am trezit dimineață, m-am spălat și am mâncat niște fructe uscate, înainte de a-mi relua drumul. Mă îndreptam către Puente de la Reina, acolo unde se reuneau toate drumurile ce duceau la Santiago. Statuia unui pelerin purta pe soclu, scrijelite, cuvintele:"Dumnezeu suntem noi toți". Am ridicat privirea și chipul pelerinului semăna izbitor cu chipul lui Mihai. I-am privit chipul îndelung și atunci am simțit pentru prima oară prezența îngerului meu păzitor. În urechi îmi curgeau cuvinte despre dragoste și prietenie. Avem prieteni pe care nu-i știm sau pe care nu-i vrem, preferând adesea ca prieten să ne fie singurătatea. Să fie oare acesta un gând bun? Să fie oare glasul diavolului? Cineva ne îndemna să nu ne exorcizăm diavolii personali. Să-i ascultăm, dar să nu-i urmăm, numai că, uneori, vocea lor e ca a unui înger. Coloana nu mă mai doare și deja sunt la Pamplona. Biserica Santo Domingo e decorată cu scoici. Îmi scot scoica fluture din sac și o privesc, de parcă ar fi fost desprinsă de pe zidul bisericii. Simt că singurul lucru pe care mi-l doresc este să intru în biserică. Un irlandez înalt arată cu degetul, ca o condamnare, diavolul zugrăvit pe unul din pereți. Degetul acela îndreptat spre rău purta lângă el celelalte trei degete îndreptate acuzator spre sine. Acuzațiile spre ceilalți se întorc împotriva ta întreit. De fapt ce căutam pe acest drum? Să-l găsesc pe Mihai? Să mă regăsesc pe mine? Când îți dorești foarte tare ceva chiar e posibil să izbândești dar va trebui să fii pregătit și pentru clipa de după izbândă sau înfrângere. După aceea ce vei face? |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy