Nu aveam decât să-l fac gelos. Voiam să știu pe cine iubește cu adevărat, cine era "amanta" și cine era "soția". În Adina nu mai aveam de loc încredere în ce-mi povestea ea pentru că era evident că exagera și își aroga un aer de superioritate pentru care uneori îmi venea s-o bat la propriu, nu numai la jocuri de societate cum se întâmpla mai mereu, mai ales că-mi spunea cu aerul cel mai inocent posibil ca cine are noroc la cărți (adica eu) nu are noroc in dragoste( cum avea ea ).
Jucam un joc tare periculos,în care îl băgasem și pe profu', care a fost o victimă sigură a orgoliului meu de leoaica tânără rănită. (Acum n-aș mai face așa ceva). Dar ce-am făcut de fapt:m-am arătat atât de interesată de pictură încât să-mi deschid un atelier, pe care să-l folosesc împreună cu profu', care n-avea așa ceva, cu condiția să învăț suficient de mult ca să și vând, să iasă chipurile un profit. Ai mei au rămas foarte surprinși când au auzit varianta asta. La început s-au opus dar știau că era foarte greu ca cineva să-mi reziste când îmi puneam în cap să realizez ceva.
Dinu era confuz, se vedea bine că trebuia să aleagă între yin și yang, dar parcă alegerile astea le facem cum vrem noi...