Când peste două zile Maxim s-a întors din oraș, era mai, mai să treacă pe lângă casa lor nerecunoscând-o. Cum era s-o recunoască dacă doar cu două zile în urmă avea pereții prăfuiți, zgârâiați pe ici colo și decojiți de căldura soarelui, iar acum era zugrăvită într-un albastru liniștit și senin ca cerul unei dimineți dintr-o zi de sărbătoare. Ferestrele și ușa erau proaspăt vopsite, curtea curată, toate puse la locul lor, iarba și buruienile cosite, iar trunchiurile celor doi cireși erau văruite în alb. Totul arăta minunat ca într-un tablou pictat de un pictor talentat.


Intrând în casă întâlni aceeași ordine și curățenie, de parcă era ajunul sfintelor Sărbători de Paște, când se face curățenie generală. Podelele proaspăt vopsite luceau în lumina soarelui revărsată din belșug prin ferestrele mari, paturile erau așternute cu pleduri înflorite, țesute de mâinile harnice ale mamei și surorii sale, iar scaunele, lavița, masa și chiar dulapurile erau noi. Era frumos și mirosea a busuioc și flori de câmp.
– Ce-i cu pregătirile astea, se apropie vreo sărbătoare și eu nu știu? o întrebă Maxim pe soră-sa.
– Nu, nu e nici o sărbătoare, zâmbi șiret Mărioara.
– Atunci aștepți pețitori?
– Or veni ei pețitorii, numai că nu pentru mine... îi făcu cu ochiul.
În casă intră Andrei cu un scaun nou în mână.
– Ce zici, îți place? îl întrebă pe Maxim.
– Nu trebuia să vă deranjați!
– E... fii pe pace, nu e nici un deranj... dădu din mână Andrei.
– Măcar așa ne-am ales cu dulapurile, masa și cu celălalte lucruri noi, că altfel Dumnezeu Sfântul știe când ar fi făcut și pentru noi?... Pentru toți oamenii din sat face, ba mai vin din Coștiui și din Valea Porcului dar pentru noi... de când îl tot bat la cap și el tot promite ca-n zicătoarea aceea – mi-a promis boierul cojoc și mi-e cald de numai pot – acum nu mai putea da înapoi, spuse Anna intrând în casă.
– Dar mai e o zicătoare mamă, care zice că potcovarul umblă cu calul nepotcovit... râse Andrei.
– Nu trebuia Andrei! Ai făcut aceste lucruri pentru alții... ce faci dacă vin după ele.
– E, fii pe pace!... Am scânduri uscate, într-o săptămână fac alte dulapuri, iar mese și scaune am întotdeauna gata făcute.
– Vă mulțumesc foarte mult! spuse emoționat Maxim.
– E, fii pe pace!...dădu din mână Andrei.

Va urma