E primăvară. Muștele și țânțarii se întorc la viață. Cerul e albastru. Soarele e galben. Mieii zburdă. Sau mehăie. Zburdă și mehăie.
Aș mehăi și eu din preaplinul inimii mele dar nu pot. Nu mă lasă constituția. Pentru un miel de doi metri douășdoi ca mine, imașul pare o batistuță de cucoană simandicoasă.
Ș-apoi, eu am configurație de poet. 
Poetul e prin definiție trist. Nu zburdă. Poetul suferă.
Toate durerile lumii îi stau ca un ghem uriaș în stomac. Lumea e doar un pretext ușor turtit la poli. Poetul e o rană uriașă pe obrazul ei.
Poetul face ulcer. Cu nișă sau fără, nu contează. Neapărat cronic.
Gastrita mea pe fond nervos promite mult. E foarte aproape de pilor.  Nu trebuie decât să confirm.
E primăvară! Poetul are nevoie de primăvară. Doar primăvara îl face să se simtă mizerabil, mic, cocârjat, bicisnic... un vierme care se hrănește ascultând freamătul proaspăt al naturii.
Cu fruntea ating norii și luna mi se sprijină pe umăr. Toate femeile simt aceeași nevoie, în preajma mea. Ochii mei au culoare poetică nedefinită. Se fac albaștri, în vecinătatea brunetelor și verzi când mă apropii de blonde. Roșcatele jură că aș avea ochii galbeni. Sunt alergic la pistrui, poate de asta.
 Specializarea mea e  poezia de dragoste. Fără metafore. Metafora e o plagă care se cere eradicată. Fără fluturași. Fără margarete. Înjur poetic. Bărbătește. Îmi bag penisurile peste tot, mă doare-n cot, flegmatic. Misterios. Freza cu gel și pantofii neapărat pe dos.
Fără rimă, subliminal. Senzorial. Spasmodic. Sacramental. Sacrosant. Mă rog, ăsta e un os. Îmi place la nebunie  litera «S». O pronunț ușor graseiat. Sssîîî... Vedeți? Sssarcastic, ssshaustiv... ssshaustiv...
Așa am cucerit-o pe Fifi. I-am spus:" Ești a noua minune a lumii, Fifi! Te vreau ssshaustiv sau imediat!" S-a emoționat până la spasmofilie. Am făcut întâi sex vizual, apoi conjunctivită.
Cu Iulia a fost un coup de foudre, fără discuție. O ladă de Martini cu trei măsline și după o oră eram în pat. Ea la casa ei, eu la casa mea.
N-am făcut niciodată dragoste sub duș. E drept că nici deasupra.
Cu Niky aș fi încercat. Era o femeie deosebită. Fragilă. Transparentă. Ne-am privit și-a fost de ajuns. Între noi  era feeling. Feeling era rottwailerul ei. Avea apucături de critic literar.
N-am fost trist. Când mă atinge o tristețe nepoetică, mă uit în chiloți și imediat îmi vine să râd. Acolo jos, cineva e mai trist decât mine.
Eu sunt, Poetul. O bucată de pâine cu magiun și degetul pe «Start». Poezia tastează în mine.
 Subliminal. Senzorial. Spasmodic. Sacramental. Ssshaustiv...