Astept un fior al amarului tandru....Caut o dulce simbioza intre Eul interior si persoana exterioara.Mi se pare persuasiv de tragico-comica imbinarea intre a astepta si a fi adancit in propriile temeri.Speri spre un sfarsit iminent si un paradoz al unei fericiri indoielnice.Pare trist,incomunicativ,ba.chiar bizar.Insa niciodata fie ca asteptam,fie ca ne lasam asteptati daca ne inchidem in cochilie nu gasim calea de iesire.
Iubirea e o cale batatorita cu un diamant de sentiment si un piper de avant care,iminent,propulseaza acel 2 personalizat pe cele mai inalte culmi existentiale.
Tic-tac,trop-boc!Mi se pare un ceasornic cu bomba care bva exploda fie de fericre fie de regret.Dar,de ce?Inlatuiti alaturi de ale noastre inimi
ne descatusam intr-un strigat venit din adanc.Vrem sa fim impreuna.Nu sa ne lasam purtati de ici colea intr-o barca de naufragiati...
Indemnul meu este :''Sperati!''