M-am ridicat și am plecat in graba înfrigurată și îngrijorată. Mi-am aprins o țigară pe care am fumat-o din mers, deși știam că o doamnă n-ar face niciodată așa ceva. Se făcuse frig, aproape ger. Mă întrebam ce căutam eu în gașca aceea gălăgioasă, departe de gândurile mele de taină, de jurnalul meu pe care în graba plecării îl uitasem acasă, departe de tot ce-mi era atunci sau îmi fusese cândva familiar. Alergasem și mă rătăcisem. Nu numai în gândurile mele, dar și pe străduțele acelea înguste ale orașului vechi. Mi-era teamă. Dan, de la oarecare distanță, îmi citise mimica. Mă urmărise după cearta aceea de pomină. Acum îmi venea să râd, pentru că pe Altcineva îl crezusem spion. Plus o poveste veche, din copilărie, când un prieten de joacă ce pare-se că mă iubea făcuse același lucru. L-am luat repede pe Dan în brațe și în fugă l-am sărutat. Aș fi vrut să fie pe obraz sărutul, dar el, mai șmecher a întors puțin capul, iar buzele noastre au devenit tangente, circumscrise unui loc interzis, pentru că oficial eram "foști" iubiți.
Dar așa se întâmplă câteodată, trecutul nu-ți dă pace, te înghionteste intr-un prezent fara vreo urma de viitor, numai asa de dragul unei amintiri sau al unui gest.