agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ The oak
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-01-26 | [This text should be read in romana] | ''Curajul este grație sub presiune.,’’E.Hemingway Urzeala relațiilor sociale uneori, face legea firii care ține ușa realizării deschisă. Lasă viața să meargă înainte, îți dă puterea de a întâlni drumuri paralele, doar că trebuie găsite elementele potrivite să le completezi conturul. A te adăposti de furtună nu pare a fi demersul către evoluție, motivând cicatricile rămase în urma luptei. Când norii se vor umili, eșecurile devin realizari, curajul de a-ți urma calea fără să privești înapoi, aduce cu sine reîmblânzirea moralului. Investiția, oricum nu se terminase. Atelierul necesita încă mult până a putea funcționa: o mașină cu trei ace pentru surfilat, una de cusut butoniere și una pentru cusut nasturi, masă de croit și masă de călcat. Mașini de călcat, foarfece, ace, ață...multă ață și de toate culorile, ca și alte accesorii utile, pe care abia când trebuiau se constata lipsa lor. Cele două asociate, achiziționară mașinile de la un alt atelier de croitorie pe care-l știa Vali, la un preț destul de convenabil. Circulau mașini industriale, casate, de la unități care se desființau. Într-o săptămână atelierul era utilat cu tot ce avea nevoie. Sosiră și actele de la Camera de comerț și Buletinul Oficial în care era înscrisă firma. Rica Cosma le vându un pont, pentru început : niște halate pentru bucătăria unui restaurant. Vreo douăzeci. Era bine deocamdată, pentru a da de lucru celor trei croitorese pe care le angajară, croitorese care au lucrat pentru Strâmbaciu, dar pe care Vali le cunoștea de fete muncitoare și pricepute. Munca într-un atelier de croitorie nu este simplă. În primul rând trebuie să poți sta pe scaun opt ore, cocoșată, cu privirea aplecată în acul mașinii de cusut, cu un picior suspendat pe pedala ei. Să fii foarte îndemânatică, să ai vederea bună, să nu pierzi prea mult timp cu introdusul aței în ac. Să știi să aproximezi distanțe la milimetru, pentru că nu ai timp să pui centimetrul de după gât pentru a măsura mereu. Măsura este marginea tălpiței mașinii de cusut iar foarfeca nu se mai introduce printre degete. Folosești tăișurile doar cu o două degete ale mâinii. Ambele mâini trebuie să fie la fel de îndemânatice. Să știi când mașina trebuie unsă, pentru a feri materialele de petele pe care le poate lăsa, să ai artă la călcat și multe altele. Materialele de confecționat le achiziționă Adela, parte cu plata imediat, parte cu plata după zece zile, de la întreprinderea unde lucrase douăzeci de ani. Și mașinile începură să toarcă fiecare pe alt ton, cu viață. Atmosfera se umplu de un aer vesel și tonifiant. Încăperea purta mirosul materialelor noi, a parfumului de flori ce le avea fiecare croitoreasă, în câte o vază de flori pe fiecare geam dar și de praful pe care-l lăsa răvășirea materialelor. Într-un colț înființară o cabină de probă iar în altul opus, după un parapet, biroul celor două. Adela era în culmea fericirii, simțea că-și găsise rostul pe pământ, era ceva ce pentru prima dată îi aparținea, desigur fără a neglija aportul și existența Valentinei. Aceasta lucra la mașina ei, adusă de acasă, cu totul altceva. - Ce lucrezi tu Vali, acum ? - Mai am câteva comenzi. Nu mai scap de cliente...Bineînțeles banii îi vom împărți egal. - Bine, bine dar nu ai spus nimic. - Păi nu scrie în statut că lucrăm și comenzi ? - Ba da, tocmai. Însă comenzile se iau aici, în atelier. În cazul în care tu le achiziționezi în altă parte, le anunți și facem chitanță, pentru a fi totul în regulă. Altfel vom primi amenzi, Vali! - Da...așa este...tu cu litera legii. Am înțeles! Astea vor fi ultimele! Adela învățase multe de la Vali în materie de croitorie. Să lucreze la mașinile industriale, secrete în ale croitului, cum se fac tipare, sau chiar cum se poate eluda legea în croitorie. Ea făcea tiparele și Vali croia. Atentă, nu greșea niciodată. Făcuse răni la mâna stângă, de la foarfeca masivă, de croit. Era stângace. Un ‘’defect’’ al ei era, că orice noutate pe care o executa, pentru lucru de serie, o făcea doar după măsurile ei, lucru care ducea la o vânzare greoaie. Amândouă munceau pe rupte, intrau în orice mașină de cusut sau ajutau unde era cazul. - O să luăm și o mașină electrică de croit, Vali! - Nu-ți face probleme, sunt învățată. Cele douăzeci de halate se terminară în șase zile.Croitoresele erau bune și rapide. De lucru să fi avut să le dai! Se făcuse martie, pe la jumătate. Strâmbaciu le vizita în fiecare zi, poate și de mai multe ori pe zi, arogându-și încă dreptul de șef asupra fetelor. - Mă... să nu mă faceți de rușine, să vă vedeți de treabă aci, că Adela e fată bună, dar... - Lasă-le Ion, ce ai cu ele ? se burzuluia Adela la el. Vali rămânea de cele mai multe ori absentă, chiar impasibilă în privința acestuia dar se părea că nici el nu prea era afectat. Atenția lui era îndreptată acum spre Adela. Aceasta simțea, oarecum, dar credea că i se pare, nu gândea că inconstanța unui om poate merge așa departe. I se părea că uneori o atingea, așa ca din întâmplare, iar ea simțea că o atinge o reptilă. Uneori lăsa câte o floare pe biroul ei sau uita să-și dezlipească privirile de pe fesele apetisante ale femeii. Rând pe rând, picau pe la atelier fel de fel de oficialități, odată cu luarea în ființă a atelierului : de la camera de muncă, de la P.C.I, de la sanepid. Fiecare găsea câte un nod în papură, avea câte ceva de zis, exista întotdeauna ceva ce nu era la locul lui. Cele două, pe rând trebuia să fie atente cu ei. Dacă erau bărbați, aveau soții care doreau să-și coasă câte ceva iar dacă erau femei, precis aveau cel puțin câteva fermoare de înlocuit, asta în cel mai fericit caz. După halate urmă confecțioarea lucrurilor de serie : capoate, fuste, bluze, pe care Rica Cosma se oferi să le expună în magazinul ei. Priceperea Valentinei le făcea să arate bine. Le poasfora cu câte ceva de pe la mercerie, le împopoțona cu nasturi lucitori sau cu câte o panglică special cumpărată, la metraj. Se vindeau destul de bine, însă câștigul abia ajungea pentru salarii și așa minime, chirie, curentul electric. De recuperat din investiție deocamdată, nu se întrevedea calea. Noroc că aveau perioadă de grație asupra impozitului pe venit și alte mici avantaje. Producția totuși, era protejată. Perioada de grație era de un an. - Ce ne facem Vali ? Nu văd cum vom prospera în ritmul ăsta. - Cam așa este. M-am gândit să facem o colecție, să organizăm o prezentare de modele, undeva prin oraș pentru a ne face cunoscute. Să facem rochii de mireasă, de exemplu. - Nu-i o idee rea...dar alți bani...altă distracție. Nu mai am bani, Vali. - Știi Adela, mi-a făcut Magda acțiunea judecătorească pentru banii ăia. I-a trimis și citație lui Aurel. Peste o lună am termen. Dar îmi trebuie un martor, rosti Vali cu gura pe jumătate și cu ochii ațintiți pe un material, la masa de croit. - Și ? Ce propui ? - Să fii tu martora mea. - Doamne ferește, Vali...Eu nu am văzut când tu i-ai dat banii. - Ce contează ? Știi că i-am dat. Doar să spui acest lucru și ajunge, mi-a spus Magda. - Altcineva mai știe că i-ai dat banii ? - Știe mama, pe care nu-mi este permis s-o pun martoră fiindu-mi rudă de gradul I și mama lui, care n-o să țină cu mine. - O să recunoască el, crezi, că a primit banii? - Da... sunt sigură că recunoaște. Nu-i chiar așa de escroc. M-am întâlnit cu tanti Leana, vecina lui, care mi-a spus că Nina nu mai este la el. E singur și că mamei lui îi pare rău după mine. - Mamei lui... Dar lui ? - Dacă-i era, venea să mă caute. Cred că și-a schimbat numărul de telefon și l-a pus la secret. Am întrebat la informații și mi-au răspuns că nu figurează cu telefon. Nu stă el fără telefon. Ce zici Adela, mă ajuți ? - Știu eu... ? Să vorbesc cu Doru...să văd... Pentru Adela ‘’să vorbesc cu Doru’’ însemna ‘’încă nu știu ce să fac’’. De vorbit cu Doru vorbea, dar el lăsa la latitudinea ei, întotdeauna. - Dacă am lua banii, i-am investi în materiale și am putea face prezentarea de confecții, glăsui Vali pe un ton scăzut. - Ești sigur că-ți pune banii în palmă ? - Sigur... Dacă nu, îi va face sechestru pe ceva din curte, mai ales că suma-i destul de mare și se va reactualiza la valoarea banilor de acum. Au trecut șase luni de când i-am dat banii. Primăvara își intrase în drepturi iar soarele accentua mirosul florilor și al ierbii. Orașul era din ce în ce mai plin de forfotă, se apropia luna mai, cu verva ei de viață. Ideea și necesitatea de prosperitate a atelierului, devenise destul de presantă. De fapt, în producție se investește și poți aștepta câștigul și după un an. Erau lucruri pe care Adela nu le cunoștea, nu se informase destul în ceea ce presupune producția, iar Vali era superficială în tot ce făcea. Să-și mărească activitatea...așa cum spera la început, nici vorbă. Problema nu era în a confecționa, ci în a-ți vinde marfa în câștig. Abia avea ce să le dea de lucru, celor trei fete. Vali inventase tipare de jucării, confecționate din resturi și umplute cu resturi tocate. Era destul de eficient, pentru a folosi toate materialele, pe care dăduseră bani. În curând atelierul se umplu de pinguini, ursuleți, iepurași sau clowni, care mai de care, mai haioase. Le pasaseră prin oraș, pe la magazinele unde cunoșteau pe câte cineva. Rica Cosma le dădu din nou concursul, dar trebuia să aștepte după ele până se vindeau, lăsând la preț, pentru a avea loc și comisionul. Confecțiile de comandă scăzură. Pe Valentina o cam părăsiră clientele, deoarece prețul manoperei, în noile condiții, creștea și apoi începuse să se umple orașul cu lucruri turcești, bătătoare la ochi, mai sclipitoare decât ale lor. În aceste condiții Adela se hotărî să meargă martoră la procesul banilor ei și ai Valentinei. Strâmbaciu, care era mereu după colț, la pândă, observă starea în care se afla atelierul. - Ce-mi dai Adela, să-ți fac legătura cu o fabrică de confecții ? - Ce să-ți dau Ion ? Cât la sută vrei ? - Nu... plata în natură, scăpă dintr-o bucată necioplitul, râzând libidinos. - Sper că glumești, dacă te referi la mine. - Nu, nu glumeam, răspunse foarte serios. - Atunci mai bine taci, să nu ne supărăm tare de tot! replică Adela, tăios. - Bine...bine... legătura tot ți-o fac.... Știu că n-am șanse. Adela tăcu, nu mai lungi vorba, iar omul se ținu de cuvânt. Merseră toți trei, ca pe vremuri bune, dar cu mașina Adelei de această dată, la o întreprindere de confecții, într-un orășel apropiat. În drum, Strâmbaciu, dintr-un zel doar de el știut, le invită la un restaurant de pe marginea șoselei. - Haideți fetelor, să vă dau câte o friptură. - De ce ? Ce ți-a venit ? exclamă Vali râzând, care până atunci nu scosese o vorbă. - Așa, că sunt băiat bun. Intrară în restaurant și ocupară o masă de trei persoane. În maniera lui, bărbatul comandă câte o friptură și o sticlă de suc. Uită de cele două femei. Își turnă în pahar și-l dădu peste cap, cu mult zgomot, murdărindu-se din plin pe barbă și pe mustață. - Bravo, domnule Strâmbaciu, ne-ai servit și pe noi... explodă Vali. - Pune și tu în pahare... Ce tu nu poți? Cele două schimbară câte o privire fugară, în care se citea doar zâmbet ironic. - Ce ziceți fetelor, dacă v-aș face o invitație la munte, în weekend ? - Cui ? întrebă Adela, uitându-se pe lângă ea. - Vouă...cui...? Adică ție și lu’ Vali. Noi trei să mergem în weekend la munte. Amândouă femeile izbucniră în râs. - Ion, tu ai uitat că eu am soț, am familie și Vali la fel, un copil și părinți ? - Îi lăsați și voi singuri, un weekend... - Tu glumești precis, vorbi calm și cu nepăsare Adela, retrăgându-și picioarele, părându-i-se că Ion Strâmbaciu nu are loc și-și tot freca un picior de al ei. Din întâmplare sau nu, vorbind, întârzia mâna pe mâna Adelei, cam des. Femeia, cu tactică își retrăgea mâna, printr-un gest fin, lăsând impresia că trebuia să se ajute de ea în acel moment, cu toate că simțea oroare și silă ca și când ar fi atins-o un șarpe. La toaletă Vali îi atrase atenția : - Mie mi se pare că Strâmbaciu îți face curte, Adela. - Crezi ? Eu nu știu ce să spun. Dar dacă tu zici...că tu îl cunoști mai bine... - Precis. Așa procedează el...cu mici atingeri. - Și eu care am crezut că m-a atins o reptilă... Fii liniștită Vali, că nu-i merge cu mine. - Sper. E o lichea. Pentru a-și realiza scopul nu se dă în lături de la nimic. - Tu chiar din cauza lui ai divorțat ? - Nu, numai. Dacă nu divorțam atunci, tot o făceam. Aveam în gând de mai mult timp. - Serios ? - Da. Să-ți spun una, Adela. Domnu' Anton s-a însurat. A fost Adrian pe la el. Și-a cumpărat o garsonieră în Trivale și s-a însurat. - Normal... era de așteptat. Nici un bărbat nu stă prea mult singur. S-au întors în local, unde deja Strâmbaciu le aștepta în picioare și au plecat. Întreprinderea de confecții la care mergeau, avea un contract mare de manoperă cu o firmă din Italia și estimaseră că nu-l pot onora la termen. Astfel mai dădea pe ici pe colo, bucăți, pentru a fi confectionate. Desigur, erau relațiile lui Strâmbaciu și după ceva tratative, obținură un contract pe trei luni, pentru manoperă confecții, din care le rămânea foarte puțin în afara cheltuielilor de transport, pe care trebuia să le suporte tot ele. Se luau materialele croite, cu accesorii cu tot, se confecționau și se duceau înapoi pe umerașe, cu huse pe ele, gata de vânzare, unde erau supuse la un control amănunțit, calitativ. Însă, era ceva, le asigura supraviețuirea. La contabilitatea lui Nedelcu, nu renunțase, deoarece nu-i lua mult timp și pentru că o lăsă să-și amenajeze un colț cu confecții spre vânzare, în magazinul lui. Bineînțeles că plătea pentru chiria spațiului de 2/2 și 10% din vânzare. În afaceri totul se plătește. - Vreau să intru în afacerea ta, Adela, îi propuse Nedelcu, la una dintre întâlnirile lor. Acesta, în avaritatea lui și în goana după câștig de pe unde se putea, avea impresia că orice afacere este mai bună decât a lui și căuta să-și întindă tentacule peste tot. - Te sponsorizez. Îți dau bani, mai spuse zâmbind. Adela, care era strâmtorată, se gândi în mod serios. - Ce dobândă ceri ? - Nu vreau dobândă. Vreau procent. Mă treci asociat. - Domnule... afacerea nu este numai a mea. Știi că există și Vali. - Lasă, știu eu, că tu conduci. - Nu știu ce să spun acum, dar știu că am nevoie de bani. - Vezi ? Te-am mirosit eu. La atelier se consultă cu Vali, care nu era de acord cu trecere lui ca asociat. - Să ne dea bani doar, Adela, pentru o lună - două, maxim, până îi iau de la Aurel. Chiar și cu dobândă...cât o să ceară... Să facem colecția mai repede pentru a ne face cunoscute și clientelă în oraș. - Da. Tot așa m-am gândit și eu. - Dacă intră Nedelcu, eu voi fi dată la o parte. Ne înghite, de fapt pe amândouă, că el are bani. - Da, ai dreptate, Vali. Hotărârea luată, împrumută bani de la Nedelcu, pentru două luni,care se lăsă convins până la urmă dar cu dobândă de 25% pe lună. - Domnule...dar e jaf la drumul mare... Nu crezi ? - Asta este Adela. Inflația... și dacă nu-mi rămâne și mie ceva, ce afacere am făcut ? zâmbi malițios omul. Dacă mă treci în statut nu mai cer dobândă. După Paște, care trecură foarte repede pentru ele, aproape pe nesimțite, luă totuși banii și în acele condiții, deoarece la bancă erau dobânzile și mai mari, condiții multe și comisioane la fel. Și porniră la cumpărături. Aici Vali era în elementul ei. Materiale pentru rochii de mireasă sau de ocazii, paiete, mărgele, fileuri de aplicat peste materiale, panglici, nasturi, întărituri, șireturi, tot ce se găsea mai strălucitor prin mercerii, erau ale ei. Adela rămânea în atelier cu fetele uneori și ea pleca să cumpere câte ceva, ce nu avea momentan și-i trebuia. Atunci era prăpăd. Cheltuia tot ce avea în mână, pe nimicuri bineînțeles, din care-și făcea întotdeauna parte, măcar cu un șir de mărgele. - Vali, mai ușor cu banii, că se duc... - Ce ? Am cumpărat ceva inutil? Am cumpărat tot ce avem nevoie. - Nu cred că avem nevoie acum de tot ce ai cumpărat. De șiruri de mărgele, cercei sau celelalte zorzoane. - Vom avea, la prezentare. - Posibil, dar până atunci avem alte priorități. După o astfel de morală, Vali tăcea toată ziua, se cufunda în tipare, măsura, tăia ore întregi, fără să scoată vreun cuvânt. Cele trei croitorese erau entuziasmate că aveau de lucru și mai ales diversificat. Nimic nu este mai plicticos, decât să faci aceeași operație zile în șir. Doru trecea în fiecare după amiază, de la serviciu direct la atelier, pentru a da o mână de ajutor la ambalarea, etichetarea și stocarea mărfii sau chiar dădea câte o fugă la destinație, cu lucrurile confecționate, ei neavând spații mari pentru depozitare. De cele mai multe ori ajungeau acasă pentru un duș, mâncau, dormeau, pentru a o lua de la capăt, a doua zi. ''Așa e să fii patron'' glumea Doru. Adela gândea că nu va fi mereu așa, că va veni timpul când va fi mai relaxant pentru ele. Nu de oboseala ei se temea ea, ci de Vali. Îi era teamă că într-o zi va claca. Deocamdată nu dădea semne și chiar o mira faptul. Muncea cu multă vervă și drag, gândindu-se la prezentarea pe care o va face ea. Își făcea planuri, pe care i le expunea Adelei, se proba cu lucruri confecționate și defila prin atelier, ca și când nimic nu va putea s-o oprească de a-și vedea rochiile pe podium. Bine...ea se gândea că vor face o prezentare cu pompă, că vor avea succes ca Versace, cel puțin. Prietena ei o lăsa să viseze, nu-i strica cheful, pentru a nu o demoraliza. Venit prea mare nu exista, dar Adela plătea salariile, inclusiv Valentinei. Ea renunța în favoarea celorlalte angajate și a cheltuielilor. Valentinei trebuia să-i dea. Era singurul său venit și avea un copil de întreținut. Pensie alimentară nu ceruse, dar nici tatăl copilului nu se oferea să contribuie material la creșterea lui. Însă se implica mai mult moral după divorț, în viața lui Adrian. Mergea la școală să se intereseze de situația lui, îl lua la plimbare prin oraș sau pur și simplu îl lua de vinerea și-l ducea lunea direct la școală. Era destul de îngrijit de femeia cu care trăia în casă. În acest fel află și Vali că era amenințat să rămână corigent pentru toamnă la română și matematică. Ea îl cocoloșea și spunea că mai mult nu poate, dar nici nu făcea nimic în acest sens. Duminicile, Vali le petrecea la Magda iar Adela prefera să se odihnească. Uneori se întâlneau cu familia Cosma, pentru o canastră sau o mică ieșire cu mașina prin apropiere. Se înțelegeau perfect între ei, mai ales femeile. Și atunci când femeile se înțeleg, prietenia se leagă repede. Asta în weekend-urile în care își permiteau să stea acasă. Erau multe sâmbete în care lucrau, Adela și Vali sau chiar și duminici, câteva ore, când aveau ceva de terminat, sub termen imediat. NOTA - a poasfora - a garnisi marginile materialelor confecționabile, cu elemente de decorativ va urma |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy