agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ The oak
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-03-10 | [This text should be read in romana] |
Prin 1965, mersul la doctor se numea „mergem la policlinică“. Acolo era domna doctor care “te face bine”.
Da, mă făcea bine. Era doamna doctor Dessila. Nu știu de ce o mai țin minte. Era foarte bătrână. Precis nu avea mai mult de 40 de ani, dar eu aveam vreo 5 și tot timpul aveam congestie sau tuse măgăreasca sau nu știu câte vărsaturi de vânt. Atunci venea salvarea la comandă și mama era la servici, iar vecinii aveau grijă de cheia de la casă și de mine. Apoi mama întreba vecinii, unde m-au dus, pentru că injecțiile nu se prea potriveau cu diagnosticul și nu existau celulare si nici prea multe taxiuri. Mama mă găsea. Eram în spitale la care le-am uitat numele, dar știu că mama nu avea voie să intre și îmi făcea semne prin geam, în mâna ținând uneori o banană. Cred că gândul la portocale și banane m-a facut să mă fac repede bine. La noi, în cartierul Rahova, lumea nu prea chema salvarea. O ducea “pe picioare”. Vecina Rarița, nu știu de ce o chemau așa, îi explica mamei că nu se duce la doctor, cu toate că avea un picior deschis de la diabet: “Păi ce, dacă aș locui în satu meu, în vârful dealului m-aș duce, nu m-aș duce, păi și acu să mă duc să le dau cibuc să-mi taie piciorul.....da mai dă-i încolo, să mă îngroape așa. Și pe Rarița “așa” au îngropat-o, cu piciorul ei ciuruit de răni, cu toate pulovărele ei ciuruite de molii, basmaua era nouă și la degetul mic un șiret roșu cu bănuț. La înmormântarea ei n-am fost, dar la a lui Cocoșatu, bărbatul ei, care a adus-o la oraș din satul ei de pe lângă București - Dumitrana sau Prunaru sau Vârteju sau cine mai știe. Rarița și Cocoșatu, primul cocoșat din viața mea, erau vecinii noștri. Aveau o casă mică, mică, pe la mijlocul străzii. De ei îmi amintesc pentru că erau o pereche apocaliptică. El, mic și cocoșat rău și ea mare, multă, colorată ca o verandă, de sus pâna jos toată numai floricele si cu o față mare și albă. Când treceau spre șosea, pe lângă casa noastră, aveau mereu bomboane pentru mine și Mihăița: “Luați, vi le-am adus de la piață.” Și luam – nu ne interesa de unde sunt. Simțeam că erau tare vechi, dar toți copiii luam, băgam în gură și ne rușinam. Gustul de vechi, cu timpul, nu ne-a mai deranjat. Cam totul din copilaria nostră din Rahova mirosea a naftalina, chiar și fără molii. Dar asta a fost. Cocoșatu a murit brusc. L-au găsit chircit, sub plapuma burgund cu dantela tocită. Naftalina nu mai mirosea nici ea a nouă. Ne-am strâns ca muștele să vedem cât de mare e coșciugul pentru un om atât de mic. Nu mai țin minte cum arăta, dar știu că iar a plouat cu dulciuri, colivă și mărunțiș pe la intersecții. Dar după prima, pentru mine s-a terminat călătoria. “Nu fugi ca disperata după colivă.....ia-ți sandalele.....”au băgat moloz.” Ce-mi păsa mie de moloz! Eu veneam de la internat și nu știam ce înseamnă „a-ți băga moloz“ pe strada. Ei bine, când o stradă prin1965, în Rahova, era înfundată cu moloz, însemna că acel moloz venea de la demolări și era plin de sârme, geamuri, cuie, zgură. Toți copiii care trăiau tot timpul pe străzi știau să se apere, eu încercam să fac la fel. Dar nu îmi reușea. La înmormântarea lui Cocoșatu, la a doua intersecție, după mormanul de oameni din urma furgonetei cu sicriul, am călcat într-o sârma din betonul armat și am ajuns la spital. După o jumătate de an de infecții și operații și cicatrice știam ce înseamnă „ne-au băgat moloz“.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy