Ploaia nu ține cont de vârstă. Să nu mai vorbim de ce vine după ploaie pentru că n-am face decât să adâncim pe ceilalți sau mai rău, chiar pe noi.
Dar cum controlezi ploaia ? Cum vei putea înțelege primejdia pe care o presupune aceste false semnale ale nimicului înțeles doar pe jumătate și poate nici atât ?
Am în minte un singur răspuns : adevăr în sinucidere. E ca atunci când ți-ai încercat morfina și ai ajuns la concluzia care te completa și vrei să fii dependent din acel moment, indiferent de cât de irațional e asta. Însă asta e uimitor, accepți de bunăvoie să-ți pierzi mințile sperând să găsesti altele, gândurile ignorate, sentimentele netrăite, absurdul care fluieră în biserică.
Trăgând linie susțin anteriorul, încă nu m-am săturat să trăiesc, nu știu mâine.