Eram tânăr, frumos și credeam că viața din jur e creată numai pentru mine.
Între două comenzi, tranșări, flambări, flotări îmi făceam drum pe la Bogdan, barmanul și degustam din whisky-ul de colecție al patronului, să vedem dacă nu s-a stricat, să nu servim poșircă clientelei de lux pe care o avea Club Translivania.
Pe la trei dimineața m-am urcat în frumosul meu Trabi verde-prăzuliu, ediția '81, cu intenția să merg acasă, fără să-mi pese că dădusem iama în colecția patronului.
De, eram tânăr, frumos și credeam că regulile sunt create pentru cei din jurul meu care nu sunt fericiții posesori ai unui Trabi verde - prăzuliu. Norocul meu că poliția cam dispărea între 2 și 7.
Club Transilvania, fostul Restaurant Miorița, era situat la intersecția Căii Moșilor cu Bulevardul Carol I, fost Republica. Eu stăteam în Militari, așa că drumul meu trecea prin Piața Rosetti, Piața Universității, cobora pe Bulevard... Stop.
În noaptea aia două puștoaice au fost atât de extaziate la vederea mașinii mele sport, încât le-a luat cu călduri și și-au descheiat bluzele. N-aveau și ele bani de sutiene.
Pentru că tot stăteau la semafor, zic să fac puțină conversație, când apare o uniformă de camuflaj albastru-bleu-gri-negru-etc. Ups! Jandarmeria. Ați încurcat-o, fetelor.
- Stați ca tutele aicea. Duceți-vă la client. Băgați-i țâțele pe geam. Zăpăciți-l . Amețiți-l. Cum vreți să câștigați bani de Paris?
Mie îmi pare cunoscută vocea asta. Da, el e.
- Măndiță! strig bucuros la el.
- Vasi? Vasi, tu ești! strigă și el, bucuros, uitând să-și mai certe parașutele.
A fost colegi opt ani în generală și uite cum ne întâlnim.
- Ai intrat în afaceri? îl întreb mirat.
- Ce să fac? Fetele astea au nevoie de îndrumare.
- Și cu uniforma asta ce e? Te-ai deghizat?
- Da' de unde! Ziua lucrez ca jandarm, dar, dacă merge treaba cu fetele, mă las și plec la Paris.
- Deci n-ai glumit cu Parisul?
- Ei și tu acum. Să fii credibil trebuie să crezi și tu în vrăjeala pe care le-o servești. Hai să bem un vin.
- La ora asta? Nu e închis peste tot?
- Hai că am eu un blat la Cireșica.
Îl cunoștea pe paznicul de noapte. Avantajele statutului de jandarm.
După două sticle de vin mi-a propus să intru în afaceri cu el.
- Hai, mă, zice, punem bani, le îmbrăcăm pe fetele astea după Nekerman și spargem piața cu ele. Uite și tu cum arată. Fetelor ...
Fetele n-au mai așteptat alte vorbe și-au rămas cu sânii goi. La o mișcare din deget a impresarului au început defilarea în jurul mesei.
- Ei, ce zici? Marfă-a-ntâia expres!
A-ntâia, da, că fetele aveau maxim 17 ani, dar de ce expres n-am mai înțeles.
- Eu am fetele, tu ai mașina. Bani de țoale punem amândoi și rupem piața-n paișpe.
- Pisi, zise una dintre fete fandosindu-se, da' io cu Trabantu' nu merg la treabă.
- Păi, mai devreme nu cu Trabantu' merseși încoa? zise Măndiță iritat.
- Păi da, da' numai așa, ca o aventură.
- Adică Trabi al meu pentru tine a fost o simplă aventură, mă prefăcui eu afectat.
Și pentru că oricum voiam să plec, am încheiat teatral:
- De-acum, fată dragă, nu fii tristă, ai să mergi ”la treabă” pe jos sau cu tramvaiul.
Am ieșit oarecum țanțoș din Cireșica odată cu răsăritul soarelui, pentru că eram tânăr, frumos și credeam că soarele răsare numai pentru mine.
Mi se făcuse dor de Trabi.