"Când am ajuns în unitatea militară ne-au aliniat și ne-au întrebat cine a fost sportiv. Am făcut repede un pas în față, să nu pierd oportunitatea...
Ofițerul a așteptat până au făcut pasul înainte toți cei care practicaseră sporturi în civilie. Apoi ne-a încolonat separat și ne-a dus într-o încăpere unde urma să ne cazăm. Abia atunci am aflat că am fost înregimentați în cea mai grea subunitate a pompierilor, tocmai pentru că fuseserăm sportivi.
Ne-au dat uniformele, ne-au dat să mâncăm, mă rog, seara, în dormitor, mă apuc să fac patul, din cauza emoțiilor mi-era un somn de-mi venea să plâng. Un gradat mă întreabă răstit: ce faci soldat? I-am zis, cu jumătate de gură, că mă pregătesc să dorm, la care el se apropie de urechea mea și-mi șuieră: soldat, în armată nu se doarme!!! În acel moment a înghețat sângele în mine... Gradatul a continuat, tot șuierat, în armată nu se doarme soldat, se execută program de somn!
Desigur, abia după un timp am înțeles ce înseamnă chestia asta și m-am obișnuit să execut totul la comandă. Fuga, de pildă, nu era așa, oricum... Se primea întâi comanda: "Atențiune, înainte!..." la care trebuia să rămâi nemișcat ca o statuie, apoi comanda "Fuga!..." la care ridicai antebrațele din încheietura coatelor și stăteai așa, cum stau animalele la circ, până auzeai: "Marș!" - la care o luai la fugă.
Asta se întîmpla pe la mijlocul anului 1987. Prin octombrie am fost detașat la unitatea de pompieri din Brașov, eram aproape de casă, eram foarte mândru de mine, chiar și superiorii te vedeau altfel când făceai armata aproape de casă. Adică erai descurcăreț, un supraviețuitor, un om pe care te poți sprijini... unul care are pile...
În noiembrie a avut loc revolta muncitorilor de la Steagul Roșu. Au oprit munca și au pornit în grup către centrul Brașovului, nemulțumiți că nu li se dădeau salariile la timp, că mâncarea era pe rație – și alte chestii urâte de pe timpul socialismului. Tata lucra la Steagul Roșu.
Pe noi ne-au dus cu mașinile în oraș să stropim mulțimea revoltată. Un locotenent, cu pistolul în mână, ne-a ordonat să dăm drumul la apă. Mă uitam cu un ochi la pistolul ofițerului și cu celălalt la oamenii pe care jetul puternic îi trântea pe jos - mă uitam după tata, să fac cumva să nu-l stropesc...")