Scriu la doi ani de la apariția cărții. Nici acum nu sunt sigur dacă voi adăuga, la sfârșitul cărții, Epilogul și acest Epilog la Epilog.

Vigilante – nea Vasile – nu s-a lăsat până nu a dotat curtea din Vestfaliei cu o piscină. Ca a fraților Papadopol. Vara, stă pe bancă pe marginea ei. Banca e cea de la Retina 7. Romulus și Remus îi ciugulesc din palmă fărâmături de scovergi. Zilnic, joacă table, în chioșc, cu Tataia. Încă n-a reușit să echilibreze scorul la partide câștigate. În vremea asta, tanti Mica se spetește muncind la buticul din Piața Domenii. Au diversificat marfa oferită la vânzare. Pe lângă râme, vând acum și pește viu. Când mergi la pescuit și nu prinzi nimic, e bine să ai la tine un kilogram de crap viu, nu? Bineînțeles, tanti Mica le recomandă clienților să țină peștii într-o pungă și râmele în alta. Succesul acestui model de business le permite să explice proveniența banilor pentru piscină. Nu știe nimeni de renta lunară pe care o încasează cash în contul milionului câștigat prin muncă cinstită.

Micuțul Andrei a împlinit 1 an și jumătate. E băiatul meu și al Simonei. Are totul asigurat: pătuț, tricicletă, mașinuțe, bărcuțe. Le-a asigurat, grijulie, Simona. Paza bună trece primejdia rea.

Eu am mai publicat încă un volum de versuri: Baia de mulțime. Pe coperta a IV-a am pus, în scop publicitar: De autorul plachetei „Singurătate” și al romanului „Furtului mileniului”. Din 500 de exemplare s-au vândut doar 23: 13 la Președinție și 10 la cabinetul Primului Ministru. Restul le-am dăruit, așa cum fac toți poeții, rudelor, prietenilor și criticilor. Criticii nu s-au prea bucurat. Totuși, am luat cu volumul o mențiune la Festivalul de poezie „Fiori lirici” de la Sânnicolaul Mare.

După cum știți, Hakita s-a îndrăgostit de Claudia și de România. La Claudia știu ce-a găsit. După ce a terminat Hakita cu filmările, fata l-a dus de mână la Oficiul de Stare Civilă al sectorului 3, unde au zis „Da”, și apoi la Microsoft România, unde a dat o probă de angajare. I-au oferit o echipă de programatori și 3000 euro pe lună. Hakita a refuzat cei 3000 de euro, pretextând că țara noastră e prea săracă. S-a mulțumit cu doar 500 de euro. Cu 500 adunați la cei 1000 de euro ai Claudiei s-ar descurca greu, pe criza asta, dacă nu ar mai veni redevențele de la film și, cred că n-ați uitat, în jur de un milion pe an din rotunjirile acelea „extrase” în secret de la cinci bănci internaționale.

Ca muncă voluntară, Hakita lucrează și la securizarea site-urilor instituțiilor publice românești. Dacă vă bate gândul să le spargeți, mai bine vă lăsați păgubași. Dacă vreți să le aflați secretele, mai bine vă adresați presei. Nu știu cum face, dar ea află tot. Fără să apeleze la hackeri.

Gogu a fost promovat din îngrijitor în paznic. Mai trece pe la nea Vasile ca să bea un pahar de suc și ca să-și mai amintească de vremurile când erau tineri, furau cireșe din livada Agronomiei și habar n-aveau de extratereștri.

Adiță dă gol după gol la piticii Rapidului. Știe o engleză de vis și visează să ajungă la Manchester United. Un oraș mare ca Manchesterul trebuie să aibă și multe unități de pompieri, nu?

Felicia e tot la Los Angeles. A mai jucat în trei filme, tot roluri de tipă sexy. Are o cotă foarte ridicată: e printre primele 10 actrițe de film cu sâni naturali. Mai trece, când are timp, pe la noi, prin Vestfaliei. De câte ori mă întâlnește singur, îmi reamintește cât de „țeapăn” am jucat scena noastră din „tragedia americană”. Mă amenință, în glumă: „Tot te prind eu odată! Și atunci nu te mai iert!”

Viorel, așa cum ați văzut, și-a pierdut rolul de titular. N-a acționat la timp – Felicia a zburat. După două sezoane foarte bune, și-a pierdut și rolul de titular la Rapid: l-a cumpărat Realul. Acum freacă banca de rezerve la Madrid.

Tataia s-a mutat în apartamentul lui Viorel, ca să aibă grijă de el. Și ca să fie mai aproape de nea Vasile și de tanti Mica. Nea Vasile îi aduce și „pensia” lui din Dămăroaia. Aceea din contul milionului secret. Tanti Mica îl hrănește rațional, cu dieta potrivită vârstei sale onorabile. E tot consilier la Direcția Penitenciarelor. El mi-a pus acolo o vorbă bună: fiecare pușcărie din țară are acum în bibliotecă cel puțin cinci exemplare din A treia bancă. Doar așa am putut să epuizez cel de-al doilea tiraj al cărții.

Ca să termin cu „scarabeii”: domnișoara Violeta a fost promovată de la „Vogue România” la „Vogue International”. Tot consilieră, dar la Paris. Mai trece și ea prin Vestafliei, în concedii. Dar ca și înainte, nu participă la înfrumusețarea curții. „Noi trebuie să muncim și pentru scarabei” – se plânge Vigilante. Noi, adică tanti Mica – îl completez eu, în gând.

Eliza e șefa sectorului internațional al Holdingului Papadopolilor. E însărcinată în șase luni. Petras va avea gemeni. Tradiția se păstreză: așa cum banul la ban trage, așa și un geamăn va avea, la rândul lui, gemeni.

Delia tot trage de mine: „Când vii la noi?” La ei, la Retina 7. Omul de lângă ea, Ianis, a construit la Snagov o vilă geamănă, lângă cea pe care o știți. S-a mutat în ea cu Delia, lăsând-o pe cea veche pentru Eliza și Petras. Împart numai piscina. Îmi închipui cu câtă grijă verifică Eliza vârtejul de lângă urechea lui Petras, iar Delia – alunița lui Ianis. Asta ca să preîntâmpine regretabile confuzii, care cine știe la ce ar mai putea duce.

În acești doi ani, Shinto și Sento au izbutit să ajungă de la Tokio la Okinawa. Pe sub mare. 380 Km. Cel mai lung tunel submarin din lume. Metroul din București trebuie să fie jos de tot în clasamentul realizărilor lor. Sper, totuși, că păstrează amintiri plăcute despre București. Mai ales Sento, datorită lui Irène.

Irène. Irène e tot șefa Resurselor Umane la Metrorex. Se pare că a prins drag de constructorii de tuneluri. Vine pe la Snagov cu șeful extinderii Băneasa – Otopeni. Nu, nu e japonez. E chinez.

Schustmaster și Olivier au în proiect O tragedie americană – III. Tot cu O. D. Cheltuiește omul ăla – ceva de speriat! Iar a terminat banii! Frații s-au arătat dispuși să investească în producția filmului. Eu i-am refuzat la scenariu.

Aproape toate erau bune și frumoase. Mie, însă, gândul că nu luasem Oscarul nu-mi dădea pace. Am scos 200 de mii de euro din cont și i-am pus pe masa unui cunoscut regizor român. I-am pus pe masă și scenariul. A mai cerut încă pe atâta. Au pus și Papadopolii 200 de mii. Omul, premiat peste tot, a ales o distribuție trăznet. Cei mai în vogă artiști români. Noi, deși cu experiența de la Hollywood, ne-am abținut. Ne-am mulțumit doar să-l producem.

La vizionarea de probă, am recunoscut că echipa, în întregime românească, se depășise pe sine. Profesionalism. Imaginea, sunetul, replicile actorilor – totul era perfect. Scenariul meu fusese respectat cu strictețe.

Cu toate că lumea nu uitase de cele trei bănci, filmul A treia bancă a avut un slab succes de casă. După trei săptămâni, capodopera mea scenaristică nu mai rula nicăieri. S-a întâmplat ca și cu cartea: focul s-a stins repede. Ne-am recuperat numai un sfert din investiție.

L-am trimis, așa, într-o doară, la Cannes. Spre surpriza noastră, a luat Palme d’Or.

(sfârșit)

Ghiocel