Deși părem atât de ocupați, mintea ne este lejeră, în așteptarea repaosului ciclic al vieții interioare. Ba mai mult, dăm semne de oboseală latentă, deși trupul dorește să exploreze timpul și spațiul, iar mintea alunecă pe pante neexperimentate încă. Și în această antiteză minte-trup-suflet, o adevărată trilemă existențială, prin desișul gândurilor efemere, apare ea revelația: ce-ar fi dacă aș mai încerca o dată abisul necontemplat încă de minte, trup și chiar încă nici de suflet?
Nimic paradoxal, dar nici nimic banal, până în punctul în care: mintea vrea să iubească, trupul parcă ar dori să gândească, iar inima să o ia la sănătoasa.
Și din această inversiune ireversibilă, nu se naște decât ideea că amalgamarea ordinii interioare, nu face decât să încurce pentru totdeauna ordinea exterioară și așa pierdută în desuetul vremurilor.
Așadar, nu vă lăsați mintea să-și schimbe vocația, nici trupul să-și piardă discreția, cât despre inimă, lăsați-o în pace, știe ea ce are de făcut și fără grija voastră.