Însăși conștiența sinelui pornește în lăuntrul uman o întreagă înlănțuire de simțiri, unice și absolut miraculoase, nu că ar fi imposibilele prin natura lor, ci prin înțelegerea limitată a celui ce le trăiește. Conștientizarea eului, dă naștere, deci, noțiunii de liber-arbitru, adică, nu capacitatea de a-și exprima voința absolută, ci de a alege.
Însă, ideea fundamentală de alegere, depășește micile decizii cotidiene, făcând, de fapt, referire la posibilitatea continuă de inexistență, entitatea fiind mereu pusă în fața continuării existenței sau încetarea ei. Ei bine, spre deosebire de obiect, ființa alege între aceste două posibilități. Bineînțeles, este nevoie de un reper al vieții (Binelui) și morții (Răului),
precum punctul "0", de pa axa matematică. Acest reper reprezintă, evident, singura ființă care nu este supusă posibilității de inexistență, neavând început, adică, Creatorul.
Dar, se ridică inevitabil întrebarea: "Care este Scopul efectiv al existenței?" (îndrăznesc a transforma "scopul", în substantiv propriu, deoarece acestea este, de fapt, motivația primară a cunoașterii, a omului gânditor, tulburat de veșnicul "de ce", împingând la nesfârșit granițele științei)
Tot în natura primară a întrebării vom găsi și răspunsul ( căci nu există întrebări farat răspunsuri, întrucât răspunsul neștiut naște întrebarea). Da, la început, la Începutul începutului... până când creația a luat ființă, nu exista decât Creatorul, unica entitate, fiind, astfel, Existența însăși, Normalitatea. Dar, deși nu era nevoie el a acceptat să mai existe și alte ființe în afară de acesta, începând de atunci să existe și în funcție de celelalte creaturi. Aceasta este începutul a ceea ce noi numim iubire, adică capacitatea de a pune existența altuia mai presus de existența ta ( în contra instinctului primar de proprie conservare). Iar simțul profund de a iubi si de a te ști iubit( conștientizarea că viața ta este importantă pentru altcineva, într-atât, încât ar permite sacrificiul) reprezintă, în fapt, scopul existenței.
Dar, care este scopul liberului arbitru? Ei bine, alegerea este fundamentul iubirii, căci, iubirea dispare când nu există posibilitatea de a alege, adică constrângerea.
În concluzie, conștiința eului este esența iubirii.