Oamenii se schimbă în orice împrejurare, căci sunt la tot pasul influențe. Iar toate acestea sunt imorale. Așa cum schimbarea este amorală pentru consecvența omului. Odată ce părerea a fost înlocuită de alta, sistemul de valori suferă de altfel.
Totodată acești oameni sunt răi, mai ales când sunt siguri, căci nu există o mai mare bucurie,deopotrivă ostilă, decât aceea de a avea convingeri. Ceea ce nu știu oamenii este că ,de fapt, convingerile sunt adevărații noștri dușmani. Iar la adevăr nu se ajunge print-o minciună ticluită frumos și justificată acceptabil pentru propria minte, ci prin scepticism și neîncredere. Printr-o poftă avidă de afirmare categorică și printr-un gust amar al nesiguranței.
Și nu sunt răi pentru simplul fapt că ei au convingeri. Sunt răi, pentru că îmi tăgăduiesc mie propriul adevăr. Și poate, nu îl înțeleg ,mai mult nu vor să mă înțeleagă.
Pentru că ei știu că odată ce mi-au dat crezare și dreptate, se bucură de bunul meu și se abandonează dorinței mele sufletești, căci este adevărul meu și nu al lor. Ca mai apoi să nu mai meargă cu aceeași pași siguri, să nu mai glăsuiască vorbe persuasive, să nu mai contempleze și să creeze un sens abstract al oricărui lucru. Tocmai, pentru că, eu am pornit de la realitate, am depășit barierele impuse de rațional. Și singura lor vină a fost că m-au ascultat.
Putem spune că există un alt om, care îl trădează pe cel dinainte.