agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2019-09-11 | [This text should be read in romana] |
Războiul a continuat cu toate relele lui. Gazeta de Sibiu și, din când în când, Foaia poporului, publicau liste cu cei căzuți departe, prin Stepa Calmucă, la Stalingrad, ori în Caucaz. Cu cât listele erau mai lungi, numărul nevestelor și a mamelor ce purtau cârpe negre era mai mare. Dar vestea cea rea nu venea numai cu ziarul. De fapt, prin satele aflate departe de orașe oamenii nu citeau ziare, doar popa și învățătorul aveau acces la ele. De multe ori aceștia, când găseau prin listele publicate oameni de pe la ei, se întristau dar nu vroiau să fie mesagerii nenorocirilor. Femeile și părinții celor duși să lupte se temeau de poștașul ce aducea câte un plic. Niciodată copilul sau soțul lor nu dădeau vești despre ei în plic. Ei scriau, înghesuit, pe acel cartonaș ce purta numele de Carte poștală și care, pe lângă ștampila rotundă a poștei, mai avea una lunguiață, pe care scria Cenzurat. Aici, pe aceste cărți poștale, erau anunțați de cei plecați că eu cu ajutorul Domnului sunt bine, sănătos, ceea ce vă doresc și dumneavoastră, dragi părinți ori, după caz, dragă Ană ori Mărie și dragi copilași. Plicul, însă, de cele mai multe ori aduceau vestea înspăimântătoare a morții celui drag prin locuri îndepărtate și necunoscute. Câteodată acele plicuri aduceau și o umbră de speranță când al lor era declarat dispărut. Putea fi prizonier sau rătăcit, cine știe cum, de camarazii lui. Deocamdată, Gheorghe era liniștit din partea fratelui său mai mare, nenea Nae. Acesta, deși purta încă uniforma militară, cu însemnele de rănit, nu mai era în calea gloanțelor. Comanda un pluton de soldați, la Șercaia, ce semănau mai mult cu civilii, încorporați pentru a munci la reconfigurarea căii ferate Sibiu-Făgăraș-Brașov.
Acolo, în Rășinari, viața își urma cursul aproape ca în timp e pace. Doar câteodată sirena instalată pe Școala din Copăcele, cea de vizavi de biserica Sfânta Treime în apropierea căreia se află mormântul lui Șaguna, își făcea simțită prezența, prin sunetul de alarmare, în cadrul unor exerciții pentru obișnuirea populației în caz de primejdie. În Sibiu, însă, ca dealtfel, în toate orașele s-au luat măsuri drastice pentru camuflarea locuințelor și a străzilor. Astfel, în timpul nopții pe străzi puteau fi aprinse numai lămpile publice de la întretăierea străzilor și din fața adăposturilor antiaeriene. Pe coridoarele clădirilor, pe timp de noapte, nu puteau fi folosite decât becuri albastre, iar ferestrele trebuiau să fie bine camuflate cu hârtie specială sau cu perdele groase prin care să nu poată pătrunde lumina. Erau prevăzute măsurile ce trebuiau luate în sălile de spectacole sau în localuri publice în timpul alarmării antiaeriene. S-au inițiat, la propunerea Mareșalului, schimbări în codul penal referitoare la furtul din locuințe în timpul alarmelor, de la amenzi de câteva sute de mii de lei la ani grei de pușcărie sau chiar la pedeapsa cu moartea. Într-o dimineață de primăvară, în drumul lui spre Arsenal, Gheorghe a fost oprit de o patrulă militară, silit să se dea jos de pe bicicletă și sub amenințarea armelor i s-a făcut semn să se întoarcă din drum. Cuprins de frică, a reușit, totuși, să se facă înțeles că neapărat trebuie să ajungă la serviciul său de la Arsenal, altfel va fi pedepsit ca orice dezertor. Comandantul patrulei, un ofițer tânăr, l-a înțeles și i-a făcut semn să plece Dar repede și să nu întorci capul înapoi i-a șoptit printre dinți. N-a reușit să parcurgă nicio sută de metri când, de undeva din dreapta lui, din cimitir, a auzit o salvă de împușcături. A apăsat puternic pe pedale și a țâșnit pe drumul drept, bine pietruit, fără niciun fel de denivelare. După doar câteva minute intra pe poarta întreprinderii. De-abia în pauza de prânz, a povestit întâmplarea celor din atelier. - I-o fi împușcat pe cei doi hoți, zise un tinerel proaspăt angajat. - Cum, care hoți? Întrebă Gheorghe. Și alții se uitau cu interes la cel care a pomenit despre hoți. - Credeam că știți. A scris și la gazetă. -Tu crezi că noi avem vreme să cetim prin gazete? Ia, spune, ce scrie! - Zice acolo, la gazetă că doi derbedei, unul din Cristian, care face pe frizerul, și altul mai de departe, de prin Sălaj, aciuit prin Sibiu, au furat în timpul alarmei de la începutul lunii trecute, dintr-o casă, de pe lângă Târgul Fânului, obiecte de îmbrăcăminte și alimente. -Dar ce au furat, anume, nu scrie? - Ba scrie, cum să nu. Au luat două borcane pline cu ouă, două rochii negre de mătase și 15o de lei. Doar atâta au găsit și atâta au luat. Se grăbeau că a început să sune sirena de încetarea alarmei. - Și doar pentru atât au fost împușcați cei doi? - Doar pentru atât. Și Majestatea sa le-a respins cererea de grațiere. Cât a mai durat pauza de masă, printre înghițituri, unii îi căinau pe cei doi, mai ales că erau tineri, unul sub treizeci de ani, alții spuneau că bine le-a făcut că numai așa se poate scăpa țara de hoți voi n-ați auzit de Vlad Țepeș care doar în felul acesta a putut face ordine în țară? - Da, zise cel care le-a povestit despre cele scrise în ziar, tot acolo, mai la sfârșit, scrie „așa o să pățească de aici înainte toți cei cari fură noaptea, pe timp de camuflaj” - Bine a mai gândit-o domnul Mareșal, zise unul mai în vârstă. Exact ca Vlad Țepeș. Dă-i, Doamne, sănătate și viață lungă! Alții, care se vedeau, doar după uitături, că nu sunt de acord cu bătrânul, au ales să tacă. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy