Am dăruit câte o carte cu poemele mele celor mai importanți oameni care îmi jalonează în prezent existența şi cărora am ținut să le mulțumesc pe această cale pentru că sunt alături de mine: poştaşului care îmi aduce scrisori de la fisc, vânzătoarei de la brutărie care mă serveşte adesea cu pâine uscată, băcanului din colț care mă înşală discret la cântar, florăresei care mă îmbie cu cele mai ofilite flori din cartier, femeii de la chioşcul din stația de autobuz care mă priveşte mereu urât, medicului care îmi tot greşeşte diagnosticul, unor colegi care mă sapă conştiincios de ani de zile, şefului care mi-a anulat mărirea de salariu pe motiv că mă îmbrac în culori prea închise şi câtorva prieteni care mă bârfesc pe la spate de fiecare dată când întorc capul.
Toți aceşti oameni de ispravă mi-au mulțumit călduros şi au aşteptat să mă îndepărtez, după care au purces la întrebuințarea cărții după cum s-au priceput ei mai bine: poştaşul a introdus-o rapid în cutia poștală a vecinului de la trei, vânzătoarea de la brutărie a proptit cu ea jaluzeaua stricată, băcanul a strecurat-o sub cântar nădăjduind că acesta va trage mai greu, florăreasa a început să-şi facă vânt cu ea pentru că afară era cald, femeia de la chioșc a vârât-o sub aparatul de cafea ca să nu se mai zgâlțâie, medicul a transformat-o în presse-papier pentru rețete, colegii au aşezat-o sub ghivecele cu orhidee de pe birouri, şeful a uitat-o la bufet în pauza de masă iar prietenii au dăruit-o altor prieteni de-ai lor, pe care îi bârfesc, de asemenea, pe la spate.
Să nu credeți că m-am supărat! Cu toții ştim că arta cere sacrificii, iar acesta este, fără îndoială, unul dintre ele.