agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2423 .



Oameni și vremuri 18
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [inocentiu ]

2020-04-19  | [This text should be read in romana]    | 



Gardul din fundul grădinii lor nu era mai departe de zece metri de calea ferată Sibiu-Vinț. De aici, printre uluci, îi plăcea lui Ghiță să privească trenurile în mișcare. Pe platformele unor vagoane de marfă se vedeau tunuri, pe altele, camioane vopsite în verde, iar câteodată, și cai, fiecare legat într-o despărțitură făcută din scânduri și lați. Din loc în loc se zăreau și soldați cu gulerul ridicat și cu boneta adânc îndesată pe cap, stând ciuciți, sprijiniți în armă. Se duc pe front, săracii de ei, l-a auzit pe tacă-su zicând.
Mai treceau pe acolo și alte trenuri dar nu atât de interesante ca cele militare. În cursele personale se vedeau prin geamuri oameni, bărbați și femei, ba chiar, odată, și un copil, cam de vârsta lui, care i-a făcut cu mâna. N-a apucat să-i răspundă că a și dispărut. În prima zi de Paști un astfel de tren, de-abia plecat din Gara Mică, s-a oprit chiar în dreptul grădinii lor. După o vreme câțiva bărbați mai tineri au coborât și s-au așezat lângă gard la umbră, au mai coborât și câteva femei care au început a culege toporași, părăluțe și cimbrișor din iarba de lângă terasament. Și-au dat seama că trenul va sta mai mult deoarece a coborât și mecanicul împreună cu ajutorul său. S-au așezat și ei la umbră și au început să scoată dintr-o mică valijoară de lemn pâine, slănină și ceapă.
- Mai stăm mult, domn mecanic? Se auzi o voce.
- Până să se ridice săgeata de pe stâlpul acela în sus. Câtu-i jos trebuie să stăm.
Apoi, dădu și alte lămuriri. Mi-a spus impiegatul de la Sibiu că în Turnișor se îmbarcă un batalion de la regimentul 90 pentru a pleca pe front. Nu se știe precis cât va dura dar, după ce se eliberează linia principală, plecăm.
La un moment dat toți au tăcut și au început să se uite în sus. De acolo se auzea ca un bâzâit de bondar. Sunetul se amplifica din clipă în clipă. În curând o escadrilă de avioane de bombardament și-a făcut apariția. Cunoscătorii au spus, mai târziu, că era vorba de avioane americane B-24. Au trecut la joasă înălțime pe deasupra trenului. Unul s-a lăsat pe o aripă, s-a întors și a început să mitralieze. Cu groază a văzut Ghiță cum două femei, care cu câteva minute înainte culegeau flori, au căzut. La fel a văzut cum din pieptul ajutorului de mecanic a țâșnit un șuvoi de sânge. Înspăimântat a fugit de lângă gard și s-a ascuns în magazia de lemne din apropiere. De acolo, în liniștea ce s-a lăsat, a auzit un strigăt. „Bată-vă Dumnezeu să vă bată, și v-ar mânca pământul, că mi-ați omorât nevasta”!
Cel care a strigat blestemul n-avea cum să știe că, doar peste câteva minute acesta i se va îndeplini, când aceeași escadrilă, venind dinspre răsărit, survola cerul Cugirului. Locuitorii de aici au rămas înmărmuriți când au văzut mulțimea avioanelor ce aproape întuneca cerul. N-au bombardat satul și nici fabrica de armament, din apropiere, ci și-au văzut de drum, spre vest, unde își aveau baza, în Italia. Doar unul, din care ieșea fum, s-a prăbușit cu un zgomot asurzitor peste pădurea din apropiere. Sătenii, organizați și conduși de jandarm, de preot și directorul școlii, s-au dus în pădure unde au văzut o scenă de coșmar. Lângă avionul încă fumegând, au numărat douăsprezece cadavre ciopârțite, unele atârnând pe ramurile copacilor. Câțiva oameni s-au întors în sat și au revenit pe înserat cu șase căruțe încărcate cu sicrie făcute în grabă de cei doi tâmplari din localitate. A doua zi, încă dis-de-dimineață, aceeași săteni au săpat în cimitir douăsprezece gropi unde au fost înmormântați soldații picați din cer. Preotul, care a oficiat slujba în rit ortodox s-a rugat pentru ei. Odihnește-i, Doamne, pe robii tăi, cei doisprezece, căzuți departe de țara lor, și le fă lor veșnică pomenire!
Multă vreme, i-au rămas lui Ghiță în minte scenele la care a fost martor. Visa noaptea avioane mitraliind oamenii de pe lângă tren, femei și bărbați plini de sânge. Se trezea din somn urlând, se liniștea, cât de cât, atunci când era luat în brațe sau mângâiat pe frunte de mama sau tata și după ce se asigura că toți ai casei părinți, surori și frate mai mare sunt bine.
Până în toamnă, și-a mai revenit, aproape că uitase cele trăite de Paști. Parcă, instinctiv, se ferea de a mai merge în grădină, și câte un șuierat de tren îi aduceau în memorie acele scene de groază. În toamnă activitățile de la școală și câte-o escapadă la Lacul lui Binder i-au redus și mai mult spaimele nocturne.
În curând o alta nenorocire părea inevitabilă. Oamenii mari vorbeau despre una care n-are cum fi înlăturată. Cei informați de la radio, dar și de prin gazete, spuneau că este vorba doar de zile, dacă nu de ore, până ce rușii vor sosi în oraș. A auzit mai demult despre ei. Știa, din discuțiile celor mari, că sunt oameni răi care nu cred în Dumnezeu, că iau de la cei harnici și dau la cei leneși, că l-au omorât pe cel cel ce-i conducea, cum ar fi la noi regele, și câte și mai câte. Și, într-adevăr, au apărut rușii. I-a văzut de la distanță șezând pe bănci puse în camioane, alții mai puțini, mergând pe jos, unul după altul, având arme prinse cu curele pe spate sau în față. Cu timpul a început să-i și distingă pe ofițeri de simplii soldați. De teamă de-a nu le intra în curți, și apoi în case, vecinii au lăsat câinii dezlegați și stăteau tot timpul cu porțile ferecate. Doar tatăl lui a lăsat poarta descuiată.
- De ce, tată, nu facem și noi ca și ceilalți ?
- Oricum, nu-i putem opri. Dacă vor să intre vor sparge încuietoarea. Doar Dumnezeu le va putea sta în cale. Să avem încredere în El.
Și n-au intrat multă vreme, așa cum s-a întâmplat la vecinul din dreapta, unde după ce au văzut niște pui de găină ciugulind iarbă, au spart portița, i-au alergat, i-au prins și au plecat cu ei. Bieții oameni priveau neputincioși de la ferestre.
La ei au intrat mai mulți deodată și nu pe poarta de la stradă ci prin fundul grădinii. La început nici nu și-a dat seama că au oaspeți nepoftiți în grădină. N-au văzut trenul oprit în același loc ca cel din dimineața zilei de Paști. Numai că acuma nu era un personal ci un marfar cu soldați ruși și materiale de-ale lor. Dintr-un vagon a coborât un ofițeri și vreo zece soldați. Alții le-au aruncat niște pachete voluminoase învelite în foaie de cort. După plecarea trenului cei rămași au rupt repede gardul, au intrat împreună cu materialele lor și în curând au ridicat un cort încăpător, au întins, legate de câțiva stâlpi telescopici, câteva sârme. Ghiță a fost primul care a observat mișcarea din grădină. Privea înfricoșat la ce se întâmplă acolo. Primul lui gând a fost să fugă să-l anunțe pe tata. Dar, parcă era paralizat, nu-și putu mișca picioarele. Într-un târziu parcă și-a mai revenit și a dat să fugă spre casă, dar s-a împiedicat de o căldare de tablă lăsată cine știe de când acolo. Imediat auzi o voce ce din nou îl înspăimântă.
- Malcic, idi siuda !
Din cortul ivit în grădina lor apăru un rus. Cu toată spaima ce-l cuprinse își dădu seama că rusul este ofițer, avea o steluță pe umăr. Vocea care acuma îi părea blândă, însoțită și de un gest al mâinii drepte, i se adresă din nou.
- Malcic idi siuda.
Timbrul vocii care i se adresa îi spulberă temerile. Ba, după câteva momente auzi și vocea lui taică-su, pe care l-a și văzut sprijinit de gardul ce despărțea curtea de grădină.
- Du-te Ghiță, domnul soldat te cheamă, du-te, n-o să-ți facă nimic.
Simți un curaj, venit, poate, de la auzul vocii blânde a rusului amestecat cu îndemnul tatălui, și s-a dus.
Rusul l-a mângâiat pe creștet apoi i-a zis, cu aceeași voce blândă „i menia esti malcic, cac toje”. Văzându-l tot speriat, rusul spuse contrariat „Tâ ne ponimaieiși ?”
Scoase apoi din buzunarul de la piept o fotografie cu un băiețel bucălat, cu părul blond și ochii mari, întrebători, parcă ar fi vrut să zică „pe unde o fi tăticul acuma?” Ghiță zâmbi. Și ochii rusului păreau a exprima o stare de fericire. Zâmbetul lui Ghiță se referea nu doar la copilul din fotografie, ci și la altceva. Ofițerul avea pe cap o cască. O cască cum văzuse el la niște prieteni mai mari ai fratelui său. Aceștia au construit un aparat de radio cu galenă. L-au lăsat și pe el câteva minute să asculte muzică într-o astfel de cască. Îi privea cu admirație pentru realizarea lor. A reținut cu exactitate care sunt materialele necesare, o bobină, un piculeț de cristal de galenă care se găsește, ziceau ei, cu greu, dar se găsește. Și, chiar dacă nu se găsește, nicicum, putea fi înlocuit cu o sulfură ce se poate prepara în laboratorul lor de la școală. Și tot ei mai ziceau că cel mai greu sunt de procurat căștile care, chiar dacă sunt foarte scumpe, se găsesc cu greu în comerț.
Gândurile năvăleau fără încetare în căpșorul copilului. Oare rusul acesta, ce părea atât de cumsecade, n-o să-i de și lui o pereche de căști? Dar, dacă-i dă mai multe, să dea, la rândul său una, băieților mai mari în schimbul unui cristal de galenă. Ce bine ar fi! Dar cum să ajungă la o înțelegere cu el. Numai de-ar sta mai mult în grădina lor, că, poate s-ar ivi vreo ocazie!


.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!