Transoceanicul ajunge in Colombo, aproape de miezul noptii. Dar insula o simti vecina cu citeva ceasuri mai inainte, caci te intimpina un vint cald si parfumat de pe plaja, o boare incarcata de mireasma tulpinilor trosnind de seva, a florilor necunoscute, a tuturor minunilor vegetale pe care le ghicesti crescind in intunerecul de pe coasta. Marea sclipeste ciudat aici, in apropierea insulei smaragdului. Cerul parca se coboara si stelele ard mai viu in acest vazduh intoxicat de parfumuri tari si rascolitoare. Cunosti Ceylonul inainte de a zari luminile din rada portului. Mireasma junglei pluteste zeci de kilometri dincolo de tarmurile calde, pe deasupra apelor. Si e o mireasma ce te turbura, te ameteste, pe care nu stii cu ce s-o identifici, nu stii unde s-o cauti, care te izbeste neincetat in plina fata, ca un vint infierbintat si mingiietor. E un parfum nemaiintilnit, care te va urmari tot timpul in Ceylon; si cu cit te vei adinci in jungla, cu atit il vei simti mai imaculat si mai halucinant.
Cea dintii dimineata in Colombo iti descopera cerul celui mai frumos ocean. Nu stii precis ce s-a schimbat in culoarea aceasta magnifica, nu stii ce miracol te asteapta deasupra ta, de cite ori ridici ochii si ti-i lasi pierduti in vacuitatea aceea de azur si soare lichid. Umbli hai-hui din strada in strada, prins intre aceste doua tentatii: cerul si parfumul prea-plinului vegetal. Doua izvoare de revelatii, tristeti si cele mai nemarturisite bucurii: izvoare vii, ce-ti adapa nu mintea, nici sufletul, ci insasi viata ta organica, singele si rasuflarea ta; care iti daruiesc pentru intiia oara bucuria de a trai, de a fi viu, de a te misca si respira liber, fara griji, fara reguli, fara restrictii.
Unde sa alergi mai intii? Cum sa multumesti setea aceea a ochilor, a narilor, a bratelor - o sete de senzatii vertiginoase si tari, sete de ardere la alb, de moarte ? Cele doua saptamini de transoceanic ti-au odihnit privirile si ti-au adormit umbletul. Abandonat deodata in voia ta, in cea mai frumoasa insula din aceasta parte a lumii - te trezesti intimidat de atitea descoperiri si paralizat de atitea impulsuri. Apuci pe cea dintii strada, cu case albe, cu terase incinse in parapet, te feresti de alergatorii inhamati la riksas, asculti la rastimpuri sirenele vaselor din rada - si nu se poate sa nu ajungi dupa un ceas sau doua de ratacire in gradina Victoria.
Parcul acesta il simti de departe, caci peste tot in Ceylon vestitorii sint miresmele purtate pe boare. Il simti cu parfumul lui de flori de scortisoara, flori albe cu petalele groase, reci, de ceara. Un parc in care te pierzi nu pentru ca e mare, ci pentru ca aleile sint intortochiate, taind printre arbusti inalti cit statul omului, invirtindu-se in loc sau aducindu-te inapoi. Ce sa admiri mai intii in Victoria Park? Florile acelea necunoscute si stranii, arborii de eucalipt, racoarea, lumina ?
Iuresul de senzatii te oboseste. Te urci in cea dintii riksa si te lasi in voia alergatorului. S-a oprit o clipa in fata unei dughene, si-a inghitit frunza de pan, si-a sfarimat intre dinti putina nuca betel, ti-a r is cu dintii albi si buzele insingerate de sucul frunzii- si apoi a inceput sa alerge. Dumnezeu stie incotro - caci bulevardele bine asfaltate se aseamana unul cu altul, iar strazile sint aceleasi in ochii vizitatorului aiurit. Tirziu, se opreste pe o ulita umbrita de maretia atitor arbori. Te-a adus, inevitabil, la templul buddhist Kelaniya. Intri intr-o curte fara margini, in care arborii au crescut in voie si casele sint marunte, cu prispele umede. Intilnesti pe acei bhikku bine cunoscuti din fotografii, cu testele lor rase, cu robele lor portocalii - si te apropii de sanctuarul in care doarme Buddha cu atitea talere de ofrande si petale alaturi. lei flori si dai flori. E un schimb de risipe vegetale, de bucurii parfumate intre slujitorii zeului si tine. Cind iesi din curte si te urci in riksa- cu atitea ginduri noi si atite nostalgii desteptate de linistea curtii - o fetita de la scoala de alaturi alearga cu un buchet de flori de scortisoara si o brosura englezeasca, pe care ti le ofera cu cel mai negindit zimbet al ei. Ce sa faci cu atitea flori, care-ti intra in simturi si te violenteaza si te obosesc? Le viri prin buzunare, Ie presezi in carnetul in care tu, european mindru, credeai ca vei fi in stare sa-ti notezi impresiile - multumesti frumos si pleci.
Pleci din templu cum pleci din Colombo. Desi ti se rupe inima de atitea frumuseti pe care ai voi sa le revezi si sa le savurezi - te pomenesti intr-o buna dimineata in gara, intr-un Vagon din rapidul Columbo-Kandy-Anuradhapura. Sint alte locuri care te cheama, alti demoni care te nelinistesc, alte nume pe care le stii din adolescenta si care stralucesc aproape de tine, dincolo de muntii pe care ii banuiesti coplesiti de jungla in inima insulei.
Dupa citeva ceasuri de drum, privelistea e cu desavirsire alta. Urci pe coaste in care vegetatia e mai degraba un cimitir decit o gradina - caci arborii se inalta pe deasupra tufelor strivite, lianele inabusa florile, iarba creste inalta cit spicul, si pretutindeni viata moare si invie, putreziciunea se transforma in huma, pasta vie pentru incalzitul altor seminte, si lupta continua cu spasme si extaze in acel ocean al sevei. _Plantele ajung aici monstri, florile sint aici otravite de cadavrele. peste care au trecut si din care s-au nascut, rodnicia te impietreste - caci ghicesti inapoia milioanelor de organisme care au supravietuit, alte miliarde care mor pe fiecare ceas, si gestul acesta al naturii care azvirle neincetat viata, fara sens, gestul acesta al creatiunii pentru bucuria de a crea, pentru bucuria de a soarbe soarele si a-si striga victoria-te ameteste, te covirseste. Inchizi ochii ca sa poti fura pentru tine o particica din aceasta nemaipomenita bogatie - si cind ii deschizi, privelistea e alta, cimpul de lupta si de betie s-a schimbat, forme noi, tipatoare, surprinzatoare, violente, impertinente, orgolioase de victoria lor, forme de vis si de pofte, incendii care se aprind si se sting pe fiecare clipa din acest -film vertiginos al junglei - toate salturile acestea in viata, toate ingenuncherile acestea ale mortii, toata navala inspaimintatoare de seva te inhata, te tiraste in mijlocul macelului lor surd, te indeamna si te batjocoreste, in micimea ta de calator confortabil asezat la fereastra unui vagon, in demnitatea ta de rege al naturii, in seriozitatea ta stearpa si abstracta de creatura cugetatoare si libera. E o provocare pe care nu se poate sa n-o simti din partea acestui regn vegetal pe care 1-am domesticit in parcuri si 1-am adaptat in sere. O provocare in care nu ghicesti intotdeauna risul, ci si chemarea de infratire, indemnul de a-i urma pilda, de a creste alaturi de ea.
Iata lupta s-a dat de milenii pe acest tarim, si nu intotdeauna intre plante. Iata fisii de stinca, lespezi rupte de cutremure, munti rasturnati, care iti arata ranile lor impietrite, semnele strivirilor si detunaturilor din alte ere. O nuditate surprinzatoare pentru inclestarile vegetale din jur. Lespezi pure, albe, fumurii, peste care apa alearga in mii de vine, apai sc scalda numai coaja. Ies citeodata din invalmaseala junglei si se arata in soare, nude si moarte, fara s-o umileasca, fara s-o acopere sub iuresul ei, pazind-o in acelasi timp de fratii haini de-alaturi, plantele, care asteapta cu mil de ochi s-o striveasca, s-o stearga din fata luminii si sa ridice deasupra ei o noua jungla.
... Cind ajungi in Kandy, sus pe munti, la amiaza - te intorci intre oameni cu un nemarturisit sentiment ca ai asistat la o minune, la o monstruozitate sau la o sfintenie, ceva exceptional si irational, pe care nu esti in stare nici sa-1 judeci, nici sa-1 imiti. Sint atitea lucruri de vazut in aceasta perla a Ceylonului, in acest adapost insorit, cu zeci de temple si cu lacul rasfatat - incit nu stii cc sa faci, unde sa pornesti, pe cine sa intrebi.
De odihnit, nu poti. Biciuirea continua, ritmul e accelerat, oxigenul acesta pe care il sorbi prea repede si prea mult ti-a dat respiratia tarc si sete nesfirsita. Pornesti la drum. Iata, aici este templul unde se pastreaza dintele lui Buddha, relicva purtata la sarbatori de elefanti dauriti si incarcati cu fireturi. Iata acum lacul, apa de stinca si oglinda din cer, si mai departe parcul cu maimute si cu elefanti in grajdul pitit dupa eucalipti, iar mai departe alt templu, si alt! casa alba, alta scoala, alta gradina. Trec ceasurile si tot asa trec si zilele. Si ramii tot neastimparat, tot viu, tot neadormit. Caci insula aceasta invadata de oxigen si de soare daruieste viata si veghea oricui, dar mai ales streinului care coboara din tarile cumpatate.
Cind pleci din Kandy, inspre miazanoapte, spre Anuradhapura, vechea capitala buddhista a insulii - ai impresia neta ca parasesti pentru totdeauna civilizatia. Aici erau hotele, si lumini electrice, si chioscuri cu ziare. Dar arunca-ti privirea in codrii dimprejur, in noaptea aceasta umeda si calda care te asteapta afara din cetate. Spaimele si bucuriile de pe drum ti se pogoara iar in suflet. Esti de-acum un prizonier al junglei; te-a otravit mireasma ei tare, te-au fermecat ochii ei de flori, te-au rascolit bratele ei, serpi vii, liane.
Ghicesti cum te asteapta la citeva mile de gara, in intunerecul luminat de mii de licurici zburatori. Si ii ghicesti siguranta ei biruitoare ca te-a captivat, te-a rascolit si pe tine, ca pe atitea alte legiuni de pitici ce s-au incumetat s-o strabata. Oriunde vei pleca, n-o vei uita. Drumurile te vor duce catre miazanoapte sau catre rasarit, vei cunoaste India sau Malaya, vei intilni alte jungle si alte minuni in calea ta-dar insula aceasta ravasita de dans, devastata de spaime si agonizand de un extaz niciodata acelasi, n-o vei uita.
Iata acum, in noapte, stai intr-un colt de vagon prost luminat si privesti pe orbita ferestrii, fara sa vezi nimic decat serpentinele de aur verde ale licuricilor-si totusi somnul nu te ispiteste, ci asculti viata din afara, si dupa citeva ceasuri rasuflarea ei intrece uruitul rotilor si o auzi limpede, vorbind:, tinguindu-se, multumind, laudind.
Dimineata esti istovit si zimbesti ca desteptat dintr-un farmec. Anuradhapura. Pornesti indata sa vezi ruinele, caci trenul te asteapta pe seara, ca sa te duca pina la capatul de insulei, de unde vei trece, pe linga podul lui Rama, in India.
Drum cu automobilul printr-o padure fata de care nu mai poti reactiona de-acum, care nu te mai emotioneaza, nici nu te irita, ci te poarta cum vrea ea, ca pe unul de al el. Numai dupa ce te opresti sa te odihnesti pe lespezile vechilor stupas, sa admiri coloanele rasturnate in acel ocean verde, dupa cc treci de la un templu la altul, si vizitezi minastirea din vecinatate - simti oboseala, preaplinul acesta care te inabusa, si astepti sa pleci mai repede, sa scapi de aceasta obsesie vegetala, sa schimbi cerul acesta de smaragd - caci altminteri nu stii ce s-ar putea intimpla cu tine, nu stii ce nebunii ai fi gata sa faci.
Nu e greu sa scapi de Ceylon. Trenul te duce repede la stinca de unde vei lua vaporasul catre Rameshvaram. Dimineata te trezeste marea. O mare putin decolorata, mai calda pentru ca e prinsa intre doua tarmuri cu plaja fara vegetatie, cu palmieri putini si razleti, batuti de briza. Privesti valurile, privesti tarmul. Intelegi deodata ca te duci, ca pleci, ca te desparti poate pentru totdeauna de locul cel mai frumos pe care 1-ai putut vedea vreodata - si atunci coltul acesta uitat de Dumnezeu iti apare in toata vastitatea lui dezolata, plajile sint si mai sterpe, si mai triste, colibele de pescari si mai desfigurate de saracie. Te simti inspaimintator de singur.
Citiva functionari coloniali, citiva hamali care se arunca in apa ca sa-ti aduca gologanul zvirlit, in dinti. Te uiti atunci spre India ca spre singura cale ce-ti ramine deschisa, caci inapoi nu te mai poti intoarce.