Zece minute —
tic-tac-ul nu mai măsoară timpul,
ci vieți stinse în camere întunecate.

Ceasul sângelui bate,
nu pe perete,
ci în trupurile femeilor
care nu mai apucă să respire.

La fiecare zece minute,
o limbă de foc se stinge,
o voce se rupe,
un nume devine cifră.

Și totuși, ceasul merge înainte,
ca un ritual al nepăsării,
ca un mecanism orb
care cere sânge în loc de secundar.

Dar noi putem opri acest ceas,
putem rescrie timpul,
putem transforma zece minute
în zece strigăte de libertate,
zece legi aplicate,
zece mâini întinse.

Zece minute nu trebuie să fie moarte.
Ele pot fi renaștere.
Un ceas al sângelui
poate deveni un ceas al vieții.