Întotdeauna mă înfășor într-un sentiment de plecată admirație în fața similitudinilor dintre natură și destinul uman.
Orice plantă care crește nestingherită acolo unde n-ar trebui, poate fi numită buruiană, indiferent unde își face apariția.
Cu toate acestea, primăvara albul imaculat al florilor de trilium și albastrul pur al florilor de cicoare dau un plus de culoare frumuseții sălbatice a colinelor împădurite.
Dimineața, cicoarea se deschide, se întoarce după soare, dar la lumina puternică a după-amiezii își închide corola. Este iubitoare de lumină și căldură, dar neobișnuită să stea deschisă într-o lumină prea puternică. Este o floare de câmp sau buruiană? De fapt în lumea fluturilor și a păsărilor cântătoare ea este o floare, dar pentru oamenii grăbiți cu ochii sufletului opaci, este o buruiană.
Uneori sămânța ei călătorește pe aripile vântului sau pe valurile apelor și poposește în locuri nepotrivite unde este tratată ca o buruiană. Cu toate acestea, ea desfată privirile primăvara, dar umple și fânarele pentru iarnă...
Soartă de floare, destin de om hărăzit să trăiască înstrăinat pe meleaguri neprietenoase sub priviri nepăsătoare....