agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-11-17 | [This text should be read in romana] | Submited by Mihaela Butnaru (...)Cu Maga vorbeam despre patafizică pînă ne săturam, pentru că È™i ea pățea la fel(È™i poate că întîlnirea noastră era tocmai asta È™i multe alte lucruri tainice ca fosforul), cădeam necontenit în excepÈ›ii, ne trezeam în alte tipare, ce n-aveau nimic de-a face cu cele obiÈ™nuite, È™i asta fără să dispreÈ›uim pe nimeni, fără a ne crede vreun Maldoror în lichidare sau vreun Melmoths cu privilegiul de a fi rătăcitori. Nu prea cred că licuriciul ar găsi cine È™tie ce mulÈ›umire în faptul incontestabil că e una dintre minunile cele mai extraordinare ale acestui circ, È™i totuÈ™i e de-ajuns să-i atribuim o urmă de conÈ™tiință pentru a înÈ›elege că, de fiecare dată cînd i se aprinde pîntecul, simte ceva ca un fel de străfulgerare privilegiată. Tot astfel, pe Maga o încîntau încurcăturile neverosimile în care nimerea veÈ™nic, fiindcă legile nu aveau nici o putere în viaÈ›a ei. Era dintre cei care doar trecînd puntea fac ca aceasta să se năruie de la sine sau care își amintesc plîngînd în hohote că au văzut într-o vitrină lozul cel mare cu care se cîștigau cinci milioane. ÃŽn ce mă priveÈ™te, mă obiÈ™nuisem să mi se întîmple lucruri modest excepÈ›ionale, nu mi se mai părea îngrozitor ca, intrînd într-o încăpere pe întuneric pentru a lua un album de discuri, să simt tresărindu-mi în palmă trupul viu al unui miriapod uriaÈ™ care-È™i alesese drept culcuÈ™ cotorul albumului. Tot felul de lucruri de genul ăsta, sau să dau de scame mari, cenuÈ™ii sau verzi, într-un pachet de È›igări, sau să aud È™uieratul unei locomotive, chiar în clipa È™i pe tonul cuvenit spre a se integra ex officio într-un pasaj al unei simfonii de Ludwig van, sau să intru într-o pissotière de pe rue de Médicis È™i să dau de un bărbat care urina de zor pînă în clipa în care, ieÈ™ind din compartimentul lui, se întorcea spre mine È™i-mi arăta, È›inîndu-l în mînă ca pe un obiect liturgic de preÈ›, un membru de dimensiuni È™i culori incredibile, È™i în aceeaÈ™i clipă să-mi dau seama că bărbatul acela era exact la fel cu altul(deÈ™i nu era celălalt) care, cu douăzeci È™i patru de ore înainte, în Salle de Géographie, disertase despre totemuri È™i tabuuri È™i arătase publicului, È›inîndu-le cu sfinÈ›enie în palmă, beÈ›iÈ™oare de fildeÈ™, pene de pasăre-liră, monede rituale, fosile vrăjite, stele-de-mare, peÈ™ti uscaÈ›i, fotografii de concubine regale, ofrande ale vînătorilor, uriaÈ™i cărăbuÈ™i îmbălsămaÈ›i care le făceau să tremure de plăcere înfiorată pe nelipsitele doamne. ÃŽn sfârÈ™it, nu-i uÈ™or să vorbeÈ™ti de Maga, care la ora asta umblă, desigur prin Belleville sau Pantin, privind cu luare-aminte pe jos pînă găseÈ™te o bucată de cîrpă roÈ™ie. Dacă nu dă de ea, o va È›ine aÈ™a toată noaptea, va scormoni prin lăzile de gunoi, cu ochii sticloÈ™i, încredinÈ›ată că va păți ceva groaznic dacă nu găseÈ™te dovada aceasta a răscumpărării, semnul iertării sau amînării. Știu ce înseamnă asta fiindcă È™i eu ascult de astfel de semne, È™i mie-mi vine uneori rîndul să caut o cîrpă roÈ™ie. ÃŽncă din copilărie, de cum scap un obiect pe jos, trebuie să-l ridic, cu orice preÈ›, căci de n-o fac, o să se întîmple o nenorocire, nu mie, ci cuiva drag, al cărui nume începe cu iniÈ›iala obiectului căzut. Partea proastă e că atunci cînd scap un obiect pe jos, nimic nu mă poate opri È™i nici nu are rost să-l ridice altcineva, fiindcă oricum nenorocirea se întîmplă. ÃŽn multe rînduri am trecut drept nebun din pricina asta È™i e drept că sînt nebun cînd fac aÈ™a ceva, cînd mă reped să adun de pe jos un creion sau un petec de hîrtie care mi-au scăpat din mînă, ca în seara aceea cu bucățica de zahăr în restaurantul de pe rue Scribe, un retaurant elegant cu o mulÈ›ime de oameni de afaceri, tîrfe cu vulpi argintii È™i perechi căsătorite bine întemeiate. Eram cu Ronald È™i Etienne, iar mie mi-a căzut o bucățică de zahăr ce s-a oprit sub o masă destul de departe de a noastră. Primul lucru care mi-a atras atenÈ›ia a fost felul cum a ajuns zahărul acolo, fiindcă în general bucățelele de zahăr se opresc îndată ce cad pe jos, din raÈ›iuni paralelipipedice evidente. Dar aceea se purta de parc-ar fi fost un bulgăre de naftalină, ceea ce mi-a sporit teama, È™i am ajuns să cred că mi-o smulsese cineva din mînă. Ronald, care mă cunoaÈ™te, s-a uitat spre locul unde ajunsese bucățica de zahăr È™i a izbucnit în rîs. Asta m-a speriat È™i mai tare È™i, pe deasupra, m-a înfuriat. Un chelner s-a apropiat crezînd că-mi căzuse ceva de preÈ›, un Parker sau dantura falsă, dar în realitate nu făcea altceva decît să mă enerveze, È™i atunci, fără să cer voie, m-am pus în patru labe È™i am început să caut zahărul printre pantofii oamenilor curioÈ™i nevoie mare, bănuind(È™i pe bună dreptate) că era vorba de ceva important. La masa aceea se aflau o grăsană roÈ™cată, o alta mai puÈ›in grasă, dar la fel de curvă, È™i doi oameni de afaceri sau cam aÈ™a ceva. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi dau seama că zahărul nu se vedea pe nicăieri, È™i cînd te gîndeÈ™ti că îl zărisem sărind pînă pe lîngă pantofii lor(care se miÈ™cau neliniÈ™tiÈ›i ca niÈ™te găini). Colac peste pupăză, pe jos era un covor È™i, cu toate că era dezgustător de uzat, zahărul se ascunsese printre fire È™i nu-l puteam găsi. Chelnerul se lăsă È™i el în patru labe de partea cealaltă a mesei, È™i iată-ne, doi patrupezi foindu-ne printre pantofii-găină care acolo sus se porneau pe un cotcodăcit nebun. Chelnerul era mai departe convins că era vorba de un Parker sau un ludovic de aur, È™i cînd am ajuns de-a binelea sub masă, îmtr-un soi de mare intimitate È™i penumbră, iar el m-a întrebat È™i eu i-am răspuns, a făcut o mutră de parc-ar fi picat din lună, dar mie nu-mi ardea de rîs, frica îmi strîngea stomacul È™i în cele din urmă m-a cuprins o adevărată disperare(chelnerul se ridicase furios) È™i m-am apucat să înhaÈ› pantofii femeilor È™i să mă uit dacă nu cumva zahărul se lipise în scobitura tălpii, È™i găinile cotcodăceau, cocoÈ™ii-oameni de afaceri îmi ciuguleau spinarea, auzeam hohotele lui Ronald È™i ale lui Etienne în vreme ce mă miÈ™cam de la o masă la alta, pînă am găsit zahărul ascuns în spatele unui picior stil second Empire. Și toată lumea era furioasă, chiar È™i eu, strîngînd zahărul în palmă È™i simÈ›ind cum se amesteca încet cu sudoarea, cum se topea scîrbos într-un fel de răzbunare lipicioasă, astfel de întîmplări se petrec în fiecare zi. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy