În mintea mea te văd când aerul îl respir. Tresar de frică să nu mă trezesc din visul cu tine. Trăiesc să ajung în brațele tale. Trăiesc pentru secunda în care sunt în realitate.
Am făcut o mică statuie cu chipul tău. Aduc brațe de flori la picioarele tale. Am ochii cu mici copaci de sânge desenați de visul cu tine care nu vrea să se mai termine...nici eu nu vreau să mă trezesc. Vreau să nu dorm, să desenez cu ochii chipul tău, să rămân cu tabloul tău în ochii mei, bătut în cuiele din perete.
Te superi dacă în templul tău mă rog în fiecare clipă? Te superi dacă stau în genunchi în fața frumuseții tale și te sorb cu nesătulă dragoste? Te superi dacă sărut copacul desenat la gleznele tale și te privesc de jos, din valea tristeții mele? Știu, o să tresari în felul tău copilăresc și o să zâmbești...ador acel zâmbet, ador copilul din tine. Câteodată îmi doresc să fi numai așa, să ieși din coaja realității tale efemere.
Subtil, cu hainele sfâșiate de gândul cu tine, mă ridic să te privesc...și atât de mult te iubesc!!!