agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3310 .



CAZANESTI (II)
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Antiastrolog ]

2007-12-27  | [This text should be read in romana]    | 



Într-o zi mama vede, că mă poate trimite în sat, si î-mi zice:
- Când întâlnești un om mai în vârstă, spune-i "Bună ziua". Așa se întâmplă, că prima persoană pe care o întâlnesc, este învățătorul de limbă rusă Grigorii Iosifovici Zaitsev, care sta peste drum de Mircea Rubanovici, și era chiar în poartă. Eu îi strig de departe: "Bună ziua!", iar el î-mi răspunde: "Zdraste". Eu nu înțeleg, ce înseamnă "Zdraste", și-i mai spun încă odată "Bună ziua", iar el iar î-mi zice "Zdraste". Eu zic, că nu înțeleg și merg mai departe, la magazin, și-l întâlnesc pe Tolică Cristea.

Îl întreb: "Măi Tolică, ce înseamnă "Zdraste"?", el î-mi spune, că nu știe, da răspunde-i "Rus-rus, paparus, roade curul de harbuz" iar când mă întorc acasă o întreb pe mama, ce înseamnă acest "Zdraste", ea î-mi zice, că-i "Buna ziua" în rusește, și eu după aceea am început să vorbesc cu Grigorii Iosifovici în rusește. Zaițev avea două fete: Sveta și Galea, care au învățat în școala din sat, iar după 8 clase au făcut școala pedagogică și Universitatea pedagogică la Bălți, vorbeau destul de bine românește. Soția lui Zaițev era deasemenea rusoaică și era soră de caritate la spital. Era o femeie elegantă, care mi-a pus într-o iarnă, după ce alergasem desculț prin curte într-o iarnă geroasă, primele injecții din viață. Îm-i spuse:
- terpi kazak, atamanom budeși.

Sigur, că nu înțelesesem nimic, însă mama mi-a tradus:
- rabdă și vei ajunge ataman!
Mama învățase limba rusă la școala pedagogică din Orhei după război.
Astfel, la cinci ani eu știam să scriu și să citesc românește, dar cu caractere chirilice, puteam vorbi rusește, iar în clasa IY, când am găsit cartea "Robin Hood", editată în România, am citit-o într-o zi, căci literele le știam după gazeta, pe care o scăpase căruțasul terfar, și după aceea nu-mi mai plăceau caracterele chirilice. Adică, cum să spun? Plac nu plac dar nu ai încotro. Caracterele latine erau mai sonore și se potriveau mai bine limbii, pe care o vorbeam, dar, în sat peste tot se scria cu caractere chirilice și chiar multe lucruri se scriau în rusește, mai ales lozincile. Unde mai adaugi, că printr-întâia tata a cumpărat televizor "Start" și acolo toate filmele erau în rusește despre răzbioul rușilor cu nemții. Dar era și Iurii Gagarin și muzică cu Muslim Magomaev, Vladimir Troșin și Liudmila Zîkina, care ne-au impresionat sincer de tot.

Într-o bună zi am ajuns cu joaca de-a războiul cu pistoale manufactură, mitraliere cu disc ca a lui Matrosov, automate nemțești tocmai la Târșiței, că nu ne mai puteam întoarce înapoi. Distanța era de 11 km, lucru pe care l-am aflat mai târziu. Am luat ocări bune de la tata, după ce moș Grișa, căruțașul școlii, ne-a găsit cu greu.

Baba Marița, care avea casa vopsită cu albastru venea câte odată și ne servea cu plăcinte cu brânză și mărar, că noi îi dădeam lapte de la Joiana. Mama trimtea câte un elev de la școală să ne controleze, dacă nu am făcut vre-o trăsnaie.

Într-o bună zi de iarnă cu ghiață mi-am spart groaznic bărbia la săniuș de o piatră înghețată. Eu înfruntam curajos ca un erou adevărat și, în unele momente, chiar admiram cum curge sângele șuvoi iar fratele meu mai mic plângea lângă mine neputincios să mă ajute, zicîndu-mi, că am să mor. Tocmai în acest moment vine Fedea Dumitraș de la școală, mă ia în brațe și mă duce la vecina Cristea, mama lui Tolică, care m-a bandajat, m-a culcat pe cuptor și mi-a dat un borș, care m-a readus la viață.


Dimineața mâncam căte o halcă mare de pâine coaptă de mîca Alexandra din Otac în cuptorul nostru și cîte o cană mare de lapte, care ne ajungea pentru o jumătate de zi. Urma joaca cu Lionea și Marusica, Tolică, până ce venea mama de la școală. Aveam gâște, rațe, porc, câine, de... ca gospodarii... După aceea eram la curățat păpușoiul...


Joiana noastră era o vacă foarte frumoasă, deșteaptă și cuminte. Câte odată, însă o întărâtam căte odată, când mama o mulgea. Astfel, odată m-a luat în coarne, că m-am pomenit pe gâtul Joianei, de unde am coborât foarte greu. Altă plăcere extraordinară era câinele Barbu, care putea să treacă pe sub omăt 20 sau 30 de metri și să aducă gâștele și ale noastre și ale vecinilor de la Răut. Însfârșit, cel mai bun cal de pe lume era Tărcuciul lui badea Grișa de la scoală, la fundul caruia am făcut mulți kilometri, ba după lemne pentru învățători, ba predând strugurii școlii la stat...

Era și un cal grozav armăsar în colhoz, de care m-am speriat strașnic într-o zi. Da moș Grișa unde-l aruncă pe Valeriu pe dînsul și Valeriu, haț, de coamă și fuge cu armăsarul hăt departe... Nici nu-mi venea să cred că un puști mic ar putea să meargă cu calul așa departe.
Da altă dată s-a rupt taurul cel mare, mai greu de o tonă, de la fermă și sfărâma zidurile de piatră din sat. L-au prins oamenii o zi întreagă.

Dar într-o bună zi am dat-o pe Joiana la kolhoz. Asta s-a întâmplat după ce a umblat agitatorul pe la tata, să-l convingă să intre în partid și istoria aceasta cu intrarea în partid a durat mai mult de un an.
Tata nu era membru de partid și nici de kolhoz, și nici nu putea să fie, dar era director de școală și într- o bună zi vine agitatorul să se lămurească cu el. Îi zice că dacă mai vrea să rămână director trebuie să intre în partid. Tata i-a spus, că are rude în România și un unchi deportat în Siberia. Agitatorul i-a zis să nu scrie acestea în acte și să intre în partid. Este foarte greu să înțelegem acum cum a putut tatăl să intre în partid, știu doar că discutau cu mama nopțile întregi problemele astea. Îi auzeam pe furiș, când nu puteam adormi.

Odată cu kolhozul s-a terminat laptele, dar întrucât eram obișnuiți, megream la mătușa Lisaveta din poarta școlii după lapte de capră. Într-o bună zi a murit baba Lisaveta, și eu nu înțelegeam cum putea să moară baba Lisaveta? Tata m-a mutat într-o odaie aparte, unde dormeam singur pe un pat pliant, cu ferestrele spre poarta casei și cușca câinelui. L-am întrebat pe tata: "Și eu am să mor?" Nu știu ce mi-a răspuns tata, dar eu am început să plâng și i-am spus, că nu vreau să mor nici odată. În acest moment am înțeles, că viața nu este veșnică. Am întrebat- o pe mama de ce a murit baba Lisaveta, și am început după aceea s-o bocesc. Am bocit-o vre-o trei zile, -"De ce-a murit mătușa Lisaveta?, De ce a murit mătușa Lisaveta?"

Dar iată, că vine într-o zi de șfârșit de an școlar o eclipsă de soare. Tata, directorul, ne aliniază la careu și ne explică, că va fi eclipsă de soare. Vasile a lui Condrat Dorofei, învățătorul de educație fizică și matematică face un rug mare lângă grajdul lui Tărcuci și ne afumă sticlele. La ora 11 și 40 de minute soarele se întunecă parțial pentru 5 secunde și noi trebuie să prindem acest moment. Aceasta era în clasa Y. Soarele era chiar deasupra noastră, foarte sus, lângă zenit, iar în momentul când soarele s-a întunecat fratele meu vine lângă mine, Lionea Ciurcă și Mirciulică Gandrabur, prietenul meu nou de joacă, și zice, că vrea să vadă și el eclipsa. Așa ne-am făcut astronomi, iar matematician am devenit atunci, când Vasile Condratevici mi-a pus un doi, că mi-era rușine să mă întorc acasă. Aici va trebui să fiu mai explicit. Întrucât știam să citesc, să scriu și să număr de acasă, am fost nițel cam încrezut într-un moment și nu știu cum m-am apucat să fac zarvă în clasă. Vasile Condratievici îmi dădu atunci o întrebare, la care nu am știut răspunsul,și atunci urmă
- "doi".
Când auzii, era să mor de rușine, mă înroșisem și nu știam cum să fac să corectez nota, cât nu e târziu. Că, dacă ajung acasă...
Vasile Condratievici, însă, era neclintit. Într-un moment îmi zise, că dacă mai stărui, îmi mai pune încă unul.

Atunci am tăcut. M-am sucit, m-am ascuns după școala popii, nu-mi găseam loc, și mi se părea, că dacă mă vede cineva din săteni în momentul acesta au să dea cu pietre în mine. Am ajuns pe căi ocolite acasă, ca să nu mă vadă mai ales copiii de la școală. Și când ajunsesem acasă, văd, că și Valeriu umblă enervat prin curtea casei. Intuia, că s-a întâmplat ceva.
Mama încă nu e acasă, dar în curând va veni. Vroiam să mănânc, dar dacă vine mama?
Am prins un moment potrivit, când mi se făcuse foame de-a binelea și-i strigai lui Valeriu de după gard, că am primit un "doi", dar să nu-i spuie mamei. Nu avusesem curaj să-i spun că mi-e foame.
Valeriu, care un băiețel foarte săritor, mi-ar fi adus îndată ceva... Dar, poate nu înțelesese...


Peste vre-o oră două mă întreabă și Valeriu la rândul său:
- Măi Alec, ți-e foame?
- Da, - răspund.
- Dar de ce nu vii acasă?
- Pentru că mi-e rușine.

Am stat atunci o zi întreagă, învârtindu-mă în jurul casei. Am văzut, că mama nu-și găsea loc. Mai tragea cu coada ochiului pe ocolite, să vadă dacă nu am poposit. Ba, într-un moment o auzii, răstindu-se la Valeriu.
Am stat până în seară rușinat, necăjit și flâmând, de teamă, că mama î-mi va arde o păpară...
Tocmai, când apăru tata după apus, am fost nevoit să mă predau, că oricum...află ei.

Când sărisem gardul din piatră, cearta din casă era în toi.
- Tată, am primit un "doi", am recunoscut cinstit, intrând pe ușă, fără să spun "bună seara".
Tata începe să râdă și zice:
- Păi de aia stai flămând?
- Da, -răspund. Mai mult nu mai primesc "doi".
A fost unicul "doi" la școală.


STADIONUL ȘI FANFARA

Două dintre cele mai mari distracții ale noastre erau stadionul cu meciurile lui de fotbal, cîteodată destul de încrâncenate, mai ales când îi înfruntam pe Chițcăneni, sau Ineștenii.

Aceștia din urmă se numeau ineșteni, dar, de fapt, aveau și ruși, mai bine zis rusofoni printre ei, căci ineștii făceau parte din colhozul Dimitrov, care avea cîrmuire în târgul Teleneștilor. Dar de fapt, rușii se temeau să vorbească în rusește la Căzănești. Acest sat, cu toate că era foarte eterogen ca componență etnică (ruși, ucraineni, poloni, bulgari, evrei, țigani) prefera ca limbă de comunicare româna.


Meciurile cele mai importante erau anunțate de fanfară, care se aduna pe stadion cu vre-o oră înainte de meci, și avea numadecât și căte unu sau doi țigani. Nu vă spun, care anume dintre cei de mai jos erau țigani, dar erau. Dirijorul orchestrei era Ion al lui Timofte Cristea, la trompetă și clarinet cântau Mitea de lângă lutărie și Volodea Burlacu, Clmentovschi cânta la bariton, iar Șchiopu cînta la secundă. Rămâne șă vă spun, cine cânta la bas: aceștia erau de-ai lui domn Ion Cristea, ori Oleg ori Tudor (Fedea) Cristea.

Căpitanul echipei de fotbal era un roșcovan, Colea Motelică, care era poreclit Roșu și de aceia toți îi spuneau Colea Roșu. Echipa, de obicei întrunea pe Boris Copaci, Neculai Copaci, Aurel Zavorot, Coliță Gandrabur, Colea Vaserștein, Ion Vaserștein, Colia Biriuc, Ion Apostol, Fedea Murjac, Milea Murjac, Mircea Ciurcă, Anton Apostol. Unii dintre aceștia erau în rezervă, căci meciurile se desfășurau conform regulilor- cu 10 jucători de câmp și 1 portar. Arbitra adesea Dumitru Mina Drăguțan, învățător de istorie la școala internat, care, în afară de toate cele juca foarte bine.




Bibliografie: O carte foarte bună despre satele Căzănești și Vadul-Leca, bine documentată, ilustrată cu fotografii, le aparține D-lor Valentin Golub (director al muzeului de etnografie din Orhei) și Tudor Golub, master în istorie a Universității din Oradea.

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!