„După construirea Domului, el s-a detașat de ceilalți, s-a izolat și i-a evitat constant. A cerut în concesiune un hectar de teren și s-a apucat de cultivat viță de vie. Tot timpul său liber îl petrecea în vie. Aceasta crescuse atât de mare, cum n-ar fi fost posibil pe Pământ și îl ascundea între rândurile ei total. Îi plăcea să robotească între vițele sale mai mult decât orice altceva. Fugea de oameni și doar obligațiile asumate prin statutul său de funcționar îl aduceau cele patru ore cât trebuia să lucreze pentru comunitate în biroul său cu vedere spre Marte. Pe pereții biroului avea lipite autocolante cu imagini ale viței sale de vie, iar când vorbea cu ceilalți se uita la aceste imagini.
În câțiva ani via a dat rod și el a adus la birou niște struguri imenși, cum nimeni nu mai văzuse vreodată până atunci, din care colegii săi se înfruptau cu mare plăcere. De la un timp s-a observat că toți cei care mâncaseră din strugurii cu pricina manifestau atitudini izolaționiste…”