agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2493 .



Portret creionat din cuvinte: Tereza Mózes
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [malka ]

2009-01-12  | [This text should be read in romana]    | 



Citisem două dintre cărțile Terezei Mózes: Decalog însângerat și Evreii din Oradea. M-au impresionat foarte mult și mi-am propus să realizez un film portret despre ea. Am fixat data întâlnirii, în miezul lunii august 2005, când familia Mózes, stabilită în Israel de ceva vreme, revenea la Oradea pentru o scurtă vacanță. Am sosit împreună cu colegul meu, operatorul de imagine Sandy Marius, și am sunat la poarta casei cochete din centrul Oradiei. Din primul moment al întâlnirii m-a fascinat privirea de un albastru intens, ageră și scrutătoare, dar și ținuta distinsă a gazdei noastre. Discuția a început în aburii cafelei aromate cu care ne-a servit domnul Carol, din gesturile sale emana respectul și afecțiunea față de soția sa și ospitalitatea față de noi, deși dăduserăm buzna cu toată aparatura într-un interior care ne-a tăiat răsuflarea. Camerele care dădeau una în alta aveau ușile deschise creând impresia unei biblioteci și a unui muzeu etnografic, fără însă a pierde impresia de cămin, de ambianță locuită. Modul de aranjare al pieselor de mobilier, obiectelor decorative și al celor de uz casnic vădea profesionalismul muzeografului, dar și dorința de creare a unei atmosfere calde, familiale. Am început interviul răsfoind albumul de familie în care, printr-un miracol, s-au păstrat și câteva fotografii din perioada antebelică. Cel mai mult m-a fascinat o poză a tinerei Tereza, purtând o blană de astrahan. Arăta ca o prințesă deși era doar o ucenică intr-ale croitoriei. Expresia blândă dar tenace de pe chipul ei era aceeași cu cea a doamnei care începuse să-mi depene povestea vieții ei.

Aspirații năruite și umbra morții

Copilăria petrecută la Șimleul Silvaniei i-a fost luminată de chipul bunicilor și al învățătorului de la școala evreiască, vâltoarea multicoloră a târgurilor săptămânale inoculându-i pasiunea pentru costumele și obiectele populare. Mai târziu, elevă la Liceul Oltea Doamna din Oradea, nutrea dorința de a studia la universitate însă declanșarea prigoanei antievreiești, mai întâi sub administrația românească și mai apoi sub cea ungurească, au determinat-o să se orienteze către meseria de croitoreasă. Curând avea să se lovească de imposibilitatea de a-și croi un drum în viață, chiar în condițiile celor mai modeste aspirații. În primăvara lui 1944, după ocuparea Ungariei de trupele germane, a început calvarul populației evreiești. Organizarea ghetoului a fost prima etapă. Tereza Mózes ne-a condus în fostul ghetou, aflat la câteva străzi distanță de centrul Oradiei. S-au păstrat intacte mai toate casele, inclusiv fosta sinagogă (astăzi dezafectată) ca un memento al istoriei teribile (din păcate nici o placă memorială nu semnalează acest fapt). În luna mai 1944, cei 30.000 de evrei orădeni, dați afară din case și spoliați de toate bunurile, fuseseră înghesuiți într-un perimetru de câteva străzi din apropierea fostei fabrici de bere Dreher, devenită loc de tortură și umilință. Firea voluntară și simțul practic au determinat-o pe Tereza Mózes să se facă utilă, contribuind la organizarea vieții de zi cu zi , în condițiile îngrozitoare când locuiau câte 40 de persoane într-o singură locuință, cu WC-ul înfundat din prima zi și cu resurse minime de hrană.
Curând ghetoul a început să fie golit stradă cu stradă. Evreii erau îmbarcați în vagoane pentru vite și deportați. Într-o zi Tereza a nimerit pe o stradă alăturată, pustie. Văzând porțile căscate, boccelele și jucăriile abandonate pe trotuar, a presimțit tragedia care urma.
Auschwitz, Riga Spilva, Kaiserwald, Stutthoff, Gutau au fost lagărele prin care a trecut Tereza Mózes. Peste tot a avut de înfruntat spectrul cumplit al selecției, însă firea ei tenace, robustețea și norocul au ajutat-o să supraviețuiască.

Împlinire profesională și armonie familială

Tinerețea, setea de viață și cunoaștere, au ajutat-o pe Tereza Mózes să depășească durerea pierderii celor dragi și trauma celor îndurate în lagăr. Și-a reluat studiile dedicându-se etnografiei care o atrăsese încă din copilărie. Și-a luat licența în istoria artei, etnografie și limba franceză și a obținut doctoratul cu o teză despre portul popular din nord-vestul Transilvaniei. În calitate de etnolog, muzeograf și critic de artă a elaborat peste o sută de studii de specialitate, publicate în țară și străinătate, și mai multe monografii despre ceramica și portul popular de pe valea Crișurilor. A semnat articole pe teme de etnografie și istorie a artei, atât în revistele românești cât și cele maghiare, o parte dintre ele fiind reunită în volumul original întitulat Etnografie sentimentală. Dragostea pentru arta populară, competența și rigoarea Terezei Mózes s-au pus în valoare și în calitate de șefă a secției de Etnografie de la Muzeul Crișurilor din Oradea, la a cărei înființare pusese umărul, într-o perioadă când însăși viața ei era în pericol, după un grav accident de mașină. Mai târziu aveam să aflu de la etnografa Maria Boc din Cluj, pe vremea aceea stagiară la Oradea, că Tereza Mózes era imobilizată din cauza fracturilor dar, în ciuda durerilor atroce, a urmărit pas cu pas organizarea secției de etnografie, dând îndrumări precise.
Tereza Mózes se numără printre femeile privilegiate care au reușit să îmbine împlinirea profesională cu armonia familială. Soțul ei, doctorul Carol Mózes, era o personalitate a medicinii orădene. A înființat liceul sanitar din localitate, îndrumând generații de viitoare cadre medicale, a publicat cărți de specialitate în medicină și a fost șef de secție la Spitalul de boli infecțioase. În semn de recunoștință în anul 2003 i s-a conferit titlul de cetățean de onoare al Oradiei. În calitate de gazdă ne-a arătat cu generozitate imensa bibliotecă sistematizată de el și albumele cu fotografiile de familie care imortalizaseră clipele fericite din vacanțele petrecute cu copiii. Mai târziu fiica Anna, de profesie urbanist, avea să se stabilească în Canada, iar fiul Gabriel să devină medic chirurg, în Israel. Fotografiile cu nepoții umpleau alte albume cu învelitori din cusături populare. Tereza Mózes ne-a mărturisit că fără sprijinul de zi cu zi al soțului și copiilor, cariera ei nu s-ar fi putut desăvârși.
Cele câteva ore de filmare au trecut în zbor și ne-am luat rămas bun cu promisiunea că în vara următoare, 2006, aveam să revenim pentru a realiza filmul portret al doctorului Carol Mózes. Ajungând acasă m-am apucat să montez filmul, care nu putea depăși cele 20 de minute alocate emisiunii Shalom. Mi-a fost extrem de dificil să selectez materialul documentar atât de prețios. Filmul a fost difuzat în toamnă, când am aflat cu stupoare că doctorul Carol Mózes se stinsese din viață curând după vizita la Oradea.
În prezent Tereza Mózes trăiește în Israel continuând să scrie și să publice în presă și să-i îndrume cu competență pe toți cei care i se adresează pentru consultații privind istoria evreilor din Oradea. Vara trecută am regăsit numele ei într-o știre de presă care relata că distinsa muzeografă și etnografă donase Muzeului Crișurilor 700 de obiecte rare de ceramică și câteva mii de cărți de specialitate, alte câteva mii fiind donate Bibliotecii Gheorghe Șincai.
Acest gest superb de devotament față de instituția pe care a înnobilat-o prin munca de o viață, s-a dovedit un cadru superb al portretului pe care am încercat să-l creionez din cuvinte. În imaginarul meu acest portret se suprapune perfect cu cel al tinerei în blană de astrahan, deși Tereza Mózes se apropie de pragul celor 90 de ani. Ad meea veesrim !



.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!