agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ The oak
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-01-20 | [This text should be read in romana] |
[Narator]
A trăi cu altcineva alături înseamnă adesea să te scufunzi într-o mlaștină care nu e a ta, o mlaștină improprie, smârcuri pline de scheletele altora, necunoscuți venind dintr-un trecut unde nu ai ajuns niciodată, gânduri, gândurile Celuilalt, care te trag spre fund ca pe un cerb care și-a încurcat coarnele într-un desiș, sau poate într-o salcie, ca un ogar alergând după pradă împiedicându-se într-o frază, o frază neclară, rostită de Celălalt cu câteva luni înainte, și care își găsește confirmarea sub forma unei noi liziere de vorbe, dincolo de care s-a ascuns… Ideea, ideea care ți-a stricat vânătoarea, Ideea care i-a rupt labele ogarului tău, Ideea care ți-a nenorocit cerbul vânat, ascunzându-l în tufele pline de noroi unde nu ai curajul să te duci singur… Sunt vorbe, sunt gesturi ale Celuilalt (sau ale tale, de ce nu) care reprezintă o descoperire, un ciob din Celălalt care nu a fost încă intuit, sau un fragment de oglindă împărțit în trei colțuri dincolo de care te vezi pe tine, și nimic mai mult, sunt faptele Celuilalt, pe care nu le înțelegi, pe care nu le cunoști, pe care le inventezi, le creezi din nimic, le aduci la viață ca o moașă pe copilul alteia, ca o vrăjitoare bătrână și cu un neg pe vârful nasului dansând și dezvelindu-și șezutul într-o noapte de sabat, sunt imagini care apar ca fantoma unui rege asasinat… Dar ce nu e, ce nu poate fi găsit în acea mlaștină? Totul. Orice. Un colier de minciuni bine șlefuite, minciuni rotunde și bine perlate, despre sine, minciuni colțuroase, cu reflexe de briliant, gata să taie sticla, despre alții, minciuni în opt colțuri, despre tine, prefirate toate pe un fir neîntrerupt de cuvinte și gesturi, gestul-mângâiere de dinaintea tăierii, a arderii de tot, gestul-vioi de dinaintea cafelei de dimineață, gestul leneș dinaintea împerecherii, o ladă întreagă plină cu gesturi, cu învelitori și învăluiri, un ochi de apă verzuie atunci când ți-e sete și pe care îl bei cu nesaț, un pocal cu vinul cel greu, spumegând, îmbătându-te, fără să mai apuci să îți dai seama cât era de amar și de ce, o șoaptă dulce, un atelier întreg de calpuzani, cu meșterul, cele două calfe și ucenicii lui cu tot, [...] [El] Știam că eram, adesea, judecat într-un mod nedrept, comparat, măsurat, cântărit („…Nu, femeile nu fac așa ceva. Te-ai obișnuit atât de mult să îi privești pe ceilalți în modul tău egocentric, să treci toată lumea prin filtrul tău și al oamenilor pe care i-ai cunoscut încât nu te-ai gândit niciodată că poate că alții nu fac la fel ca tine. Nu, eu nu îi compar între ei pe bărbații pe care i-am avut, așa cum voi comparați uneori femeile cu care faceți amor. Nu, e pur și simplu altceva, un alt fel de a face, de a simți, de a săruta… Nu, nu poți compara merele cu perele…”), atârnat de perete pe urmele lăsate de o umbră care nu mai e acolo, lățindu-se tot mai mult pe măsură ce lumina care a născut-o s-a dat la o parte și a dispărut. Într-adevăr, și cum puteau fi comparate merele cu perele? Chiar și acum, privind retrospectiv, mă întreb, cum puteam fi asemuiți sau comparați, eu și fostul meu prieten? La urma urmei, toată exuberanța lui electrică, toată nebunia pe care o putea pune înainte-i pe tarabă, totul avea o altă cauză decât fascinantele neguri ale minții sale. Acest „totul” se născuse – mi se pare mie - în mlaștina Celuilalt, în mlaștina femeii de lângă el pe care încerca să o evite și nu reușea decât două zile pe săptămână, cu nopțile lor cu tot, din vorbele pe care nu le putea spune acasă, sau pe care nu mai avea chef să le spună acasă, dar fără de care nu ar fi putut trăi (-exagerez, știu, de fapt se poate trăi foarte bine „fără”, se poate trăi foarte mult „fără”, se poate pur și simplu trăi „fără”, la fel cum atâția bărbați acceptă să trăiască după castrare, după orbire, după estropiere…), totul se desfășura diferit în funcție de compartimentele etanșe pe care el și le ascunsese sub linia de plutire, și era firesc că îi era ușor să fie altceva sau altcineva pentru două zile pe săptămână, pentru că nu își dorea decât asta, să fie altcineva. În timp ce eu veneam din mlaștinile celorlalte femei, pe care încercam să le evit la rândul meu, cu care mă amestecasem și în care mă împiedicasem, pe unde trecusem și unde îmi egalizasem toți pașii, eu însumi o mlaștină pentru oricine altcineva decât mine, o mlaștină în care se amestecau oasele femeilor pe care le iubisem cu cărnurile acelor femei pentru care nu simțisem nimic, sau aproape nimic, o mlaștină în care putreziseră de vii gândurile pentru femeia pe care o iubisem, otrăvindu-mi cu aroma lor pestiferă gândurile despre femeile pe care nu le puteam iubi, În fața tuturor acestor cuvinte, proza mea îmi pare neputincioasă, un animal flămând incapabil să se ridice din paiele grajdului, incapabil să muște zăbala: de ce e nevoie de atâtea de fraze pentru a exprima o realitate simplă? Sau, poate că nimic nu e atât de simplu, și poate că fiecare rând scris aici nu e nimic mai mult decât încă o sforțare impusă cu biciul unui animal neputincios, prăbușit între paie, în tentativa de a elucida, înaintea ochilor mei un trecut care nu a întârziat să se complice, pe măsură ce se desprindea de prezent? Poate că acesta e rostul pe care îl pot da, acum, scriiturii mele. București, decembrie 2006 |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy