agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1679 .



Vanatoarea
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [paul_m ]

2009-05-30  | [This text should be read in romana]    | 




Bãrbatul alerga aplecat, ținându-și pãlãria cu ambele mâini, ca unul care vrea sã-și apere capul de gloanțe. Cerul era senin, iar lumina lunii îi deslușea lesne drumul denivelat, plin de bolovani și arbuști crescuți pânã la jumãtatea piciorului. Nu-l mai despãrțeau de râu nici cinci sute de metri, dar urmãritorii aveau câini, și-i luaserã deja urma. Când se auzi primul lãtrat – era departe, trebuie cã abia ieșeau de pe fermã – pãrãsi drumul, fãcându-și loc cu maceta printre crengile cãzute. Dacã aveau sã-l prindã – se gândea – nu va mai apuca nici sã-l priveascã în ochi, sã-i spunã cã nu, nu-i pãrea câtuși de puțin rãu și-acum, nici cã-i pãsa ce-avea sã-i facã. Sã-l dea la câini sau sã-l împuște – ce altceva decât sã-i ia viața asta blestematã, pe care el oricum nu dãdea doi bani – dar ceva dincolo de voințã îl fãcea sã alerge, așa desculț cum era, rãnindu-și tãlpile în pietre și-n mãrãcini, tot spre apã, dar nu pe drum, ci printre copaci, prin beznã, încordându-și auzul.
Dacã reușea sã ajungã la cascadã, câinii nu-l mai puteau urmãri și nici oamenii nu aveau sã coboare râpa în plinã noapte. Știa locul mai bine ca oricine, doar crescuse aici. La opt ani împușcase cu mâna lui primul iepure, când taicã-sãu îi dãduse sã tragã o dușcã direct din sticlã (n-o sã uite niciodatã arsura bãuturii pe gât – dar bãtrânul l-a bãtut cu palma pe umãr și i-a spus bravo bãiete, de-acum ești bãrbat!, apoi l-a lãsat sã stea la foc pânã târziu, cu vânãtorii – așa cã nici n-a clipit, deși mai, mai sã-i dea lacrinile) iar la doisprezece omorâse un mistreț doar cu pumnalul. Unui lup i-ar fi venit de hac și cu mâinile goale, darmite cu maceta, dar ãștia erau câini ciobãnești, care puneau ursul pe fugã, și nu unul, ci șase îi luaserã acum urma, iar lãtratul li se auzea tot mai aproape. Ce ghinion cum fuseserã aduși chiar cu jumãtate de an în urmã, când el era plecat la oraș și, în sãptãmâna de când se întorsese, nu apucaserã sã-l cunoascã. Ce ghinion sã moarã Ursul și Leuțu, Igor, Bãlțatu și Negruțu toți odatã, în încãierarea aia stupidã de pe lizierã.
Știa cã nu mai avea mult pânã la râu, însã picioarele îi erau doar o ranã și, nu putea vedea nimic nici doi pași în fața ochilor. Brusc, simți cã-l ia somnul. Tot ce-și dorea era sã doarmã. Sã se-ntindã pe iarbã și sã doarmã. Cãlca lent, fãrãsã-și mai simtã trupul și i se pãrea cã printre copaci vede o luminã puternicã, albã și liniștitoare.
De ce l-o fi avertizat Maria cã bãrbat-su venea sã-l omoare? Fusese femeia lui șapte nopți la rând și dupã, a dat totu-n vileag, fãrã mãcar sã fie prinsã. I s-o fi fãcut fricã și-a zis c-a avut-o cu forța, dar acum nu mai conta. De când murise bãtrânu’, sã-i fie țãrâna ușoarã!, Marius cãutase ne-ncetat prilej sã se descotoroseascã de frate-sãu. De mic îl ura fiindcã fusese mereu mai priceput în toate și era luat la vânãtoare, în timp ce el trebuia sã stea acasã, cu servitorii și animalele, dar acum, cã aflase și de Maria, nu mai încãpea îndoialã cã n-avea sã-l cruțe.
Se clãtina, amețit, abia mai pãșind. Silueta-i prelungã, moale ca o umbrã în semiîntuneric, se lipi de trunchiul unui copac, rãmânând nemișcatã. Doar atât ar fi vrut: sã-l priveascã o datã în ochi și sã-i spunã cã nu-i e fricã. Gândul cã nu va avea ocazia – câinii erau dezlegați și se-apropiarã într-atât cã-i putea mirosi și le auzea deslușit goana – îi adunã ultimele puteri din corpul sleit și deznãdejdea lui de om fãrã speranțe, începu iar sã alerge, iutând de rãnile din tãlpi și de pe glezne, întorcându-se și lovind cu maceta când primul câine îl apucã de pulpa piciorului, sfâșiindu-l, urlând cu atâta urã cã ochii îi scãpãrarã ca douã lumini roșii, fosforescente, agitându-și brațele și urlând – nu de spaimã: Vino! Vino sã-ți arãt cã nu mi-e fricã de tine, frãțioare! Mereu am fost primul! Vino! Hai sã-ți arãt iar! – se întoarse și, din doar trei salturi, mai mult un zbor, se aruncã în vâltoarea cascadei, lãsându-și urmãritorii neputincioși, pe marginea apei, auzindu-le o vreme vocile, apoi tãcerea.

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!