am mers o zi întreagă mi-am parcurs trupul pe dinăuntru avea numai artere subțiate prin care curgeau cuvintele tale darius în sens invers până se izbeau de cord și nu puteam simți pasărea murise între clavicule nu puteam suporta nici ochiul ei fixându-mi spaima de aceea voi rămâne aici darius fără să pot deschide nicio celulă mă încolăcesc așa în propriul meu trup mă desprind de interstiții mă grăbesc să respir prin gura plină de oameni nu ei nu știu cum ies din mine cum le strig o a m e n i l o r d e c e m ă î m b ă t r â n i ț i unii au murit de așteptare eu aveam doar secunde și sentimentul că nu există nopți zile doar sânge tot mai roșu prea roșu mă așezam lângă zidul solid limfatic să pot plânge să nu mă mai mișc să stau așa împotriva furiei să dorm împotriva coșmarului să tac împotriva urletelor însă ei urlă mereu în urma căderii darius ei urlă și eu le închid ochii îi chem iar să nu își vadă sfârșitul să nu își îngroape trupul în mine mai bine o piatră aceeași banală piatră albă o fotografie un epitaf așa măcar pot ieși din mine darius și pot scrie au fost uneori fericiți sau nu au fost oameni sau nu au fost și e de ajuns și-au îndeplinit norma pe viață Dumnezeu să îi adoarmă în mine e gol