agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-10-03 | [This text should be read in romana] |
Zgomotul asurzitor al unei navete interspatiale care trecuse la mica altitudine il facu pe tanarul brennalyan sa tresara. Cu o miscare de razboinic care nu-l caracteriza deloc, mai mult din instinct decat din cauza potentialei primejdii ce s-ar fi putut ivi, sari din pat, apuca o arma asezata in imediata vecinatate a patului si se repezi spre iesirea adapostului. Cele doua surori ale lui se trezira si ele.
-Ce s-a intamplat, Tassyan? Cine e? rasuna o voce plapanda din fundul adapostului. -Nimic, Kassyra, stai linistita. Probabil era una din navetele blestematilor de accanieni. Dar a trecut, s-au dus mai departe, raspunse tanarul cu jumatate de voce, intorcandu-se in pat. Isi aseza arma, un generator de campuri de forta care distrugea totul in linie dreapta pana la o mie de metri, si se infofoli cu o patura zdrentuita si plina de praf. Ura din tot sufletul acea arma. In urma cu doua saptamani, acea necrutatoare arma i-a nimicit ambii parinti. In timp ce el cu surorile lui erau plecati in fostul oras sa caute ceva de mancare printre ruinele lasate de razboiul intergalactic, o naveta asemanatoarea cu cea care tocmai l-a trezit din somn a aterizat in preajma adapostului lor. Din ea au coborat doi accanieni, fiecare in mana cu cate o arma ca si cea pe care o avea acum Tassyan. Unul a intrat in adapost, unde se afla mama lui Tassyan. Fara nici o intrebare, a indreptat arma spre ea si cat ai clipi din ochi, din acea fiinta atat de draga lui Tassyan, n-a mai ramas decat pulbere. Tatal, care se afla cam la un kilometru departare cand a aterizat naveta accanienilor incercand sa repare o veche capsula autopropulsoare, o apuca la fuga inspre adapost, ingrozit de ceea ce putea sa se intample. Il zari afara pe celalalt accanian, care tocmai isi verifica arma. Profitand de neatentia lui, brennalyanul isi scoase micul pistolet laser de la san si trase in directia acestuia. Masivul accanian se prabusi mort, scotand un urlet ingrozitor. Cand aparu in usa adapostului, se auzi un fasait puternic, iar in clipa urmatoare corpul brennalyanului se dezintegra, prefacandu-se intr-o pulbere rosiatica. Trebuie spus ca accanienii nu erau altceva decat niste vanatori de recompense de pe planeta Accania, aflata la cativa ani lumina de micuta planeta Brennalya. Acesti teribili razboinici ucideau cu sange rece tot ce intalneau in cale, dupa bunul lor plac. Aveau corpul masiv, depasind uneori chiar o suta cincizeci de kilograme, capul turtit, parul brun inchis, ochii mici si sclipitori, de un rosu ciudat. La maini aveau patru degete lungi si butucoase, care fara un efort deosebit ar fi putut strivi orice vietate de pe Brennalya. Nu veneau foarte des pe singuratica planeta a lui Tassyan, caci nu prea aveau ce gasi aici. In urma razboiului intergalactic Brennalya a fost nimicita aproape in intregime. Cateva zeci de brennalyeni au supravietuit doar, si acestia pentru ca in timpul exploziei care a sters orice fiinta vie de pe fata planetei se aflau la un congres pentru aplanarea conflictului intergalactic tinut pe Meros, pe atunci un fel de centru de comanda interplanetar aflat la doi ani lumina de Brennalya. Acum Tassyan impreuna cu cele doua surori ale lui, Kassyra si Metuah, locuiau intr-un adapost care in urma cu doi ani, cand Brennalya a fost nimicita, era un buncar unde se depozitau armamente pentru razboi. In urma exploziei nimicitoare, n-a mai ramas din buncar decat o incapere cam de o suta de metri patrati. In fund, se aflau trei paturi improvizate si o masuta dintr-un metal lucios pe care cei trei o foloseau pe post de noptiera. Un ciob de oglinda atarna pe peretele din partea stanga a adapostului. Aici se aranjau Kassyra si Metuah in fiecare dimineata cand mergeau sa caute de mancare printre ruinele unui oras aflat la o distanta de patru ore de mers pe jos, unde cam odata la doua saptamani mai intalneau unul sau doi localnici rataciti care si ei cautau cutii de alimente ramase in urma exploziei printre ruine. Brennalyenii erau niste fiinte atat de prietenoase, incat printr-un simplu zambet legau intre ei, si nu numai intre ei, ci si cu alte specii, prietenii ce durau o viata. Nu erau foarte inalti de statura, arareaori barbatii atingeau un metru si optzeci de centimetri. Tot timpul aveau zambetul pe buze si ochii atat de senini, incat numai cineva cu sange de accanian ar fi putut ucide o astfel de fiinta. Pielea corpului era de culoarea nisipului, foarte placuta la atingere si cu un iz aparte. Nu aveau par deloc, dar acest lucru nu le influenta cu nimic infatisarea extrem de placuta ochiului. Cam la o ora dupa ce trecu acea naveta pe deasupra adapostului lor, Tassyan se urni cu greu din pat, frecandu-se la ochi. -Metuah, Kassyra, haideti, sus!, le spuse el celor doua surori. E tarziu si trebuie sa mergem in oras astazi. Peste cinci minute, amandoua erau in fata ciobului de oglinda. Metuah isi curata fata de praful care era pretutindeni in adapost, in timp ce Kassyra statea nemiscata, cu zambetul pe buze si cu gandul cine stie pe unde. -Haide odata, Kassyra, misca-te, o apostrofa Tassyan. Tanara se dezmetici si incepu si ea sa-si curete fata de praf cu o carpa moale, rupta din patura cu care se acoperea peste noapte. In acel moment, o bubuitura puternica se auzi la cateva sute de metri departare de adapostul lor. Cele doua surori se trasera inapoi cativa pasi inspaimantate. Tassyan puse mana pe arma si se repezi spre iesire. -Stati aici nemiscate! le porunci el, pe un ton care nu putea fi altfel decat bland si iubitor. In zare, o dara groasa de fum inainta inspre cer. -S-o fi prabusit vre-o naveta de-a afurisitilor de accanieni, le spuse Tassyan fetelor care erau inghetate de frica. Dupa cum arata, nu cred sa mai fi scapat vreu-unul cu viata. Stati aici, eu merg pana acolo, poate mai gasesc ceva folositor printre resturile navetei, le striga tanarul brennalyan in timp ce se indeparta de adapost. Nu se departa doua sute de metri, si Tassyan se prabusi la pamant ca secerat. Statea pe coate, tintind cu teribila arma in directia fumului. La mai putin de o suta de picioare distanta, o fiinta necunoscuta lui pana atunci fugea de manca pamantul in directia adapostului lor. Aceasta, de speriata ce era, nu-l observase pe Tasssyan, care avusese inspiratia de a se lasa la pamant. Tanarul o luase deja in vizorul armei, si se pregatea sa traga. Dar pe masura ce fiinta se apropia, se desluseau tot mai clar trasaturile sublime ale unei femei, speriata de moarte. Tassyan dadu arma la o parte, dar ramase in continuare la pamant. Socotise ca nu avea de ce sa se teama, acea fiinta nu prezenta vre-un pericol pentru el si surorile lui. Cand femeia ajunse la numai cativa pasi de el, tanarul se ridica, iar aceasta de ingrozita ce era, se rostogoli peste el. Tassyan o prinse voiniceste si dintr-o miscare fu deasupra ei, fata in fata cu ea. Ramase incremenit de ceea ce-i era dat sa vada ochilor. Cateva clipe nu-si putu dezlipi privirea de la ea. Avea in fata o fiinta de o frumusete atat de rara, incat inima incepuse sa-i bata cu atata putere de parca el fusese cel care alergase ca speriat de moarte cu cinci minute in urma. Parul ii venea pana la umeri, in suvite aurii in care se desfatau rasfatate razele fierbinti ale lui Kahr, steaua care facea ca viata sa fie posibila pe micuta planeta Brennalya. Ochii aceia negri speriati de moarte tradau o bucurie imensa cand intalnira privirea atat de blanda a brennalyanului. Dadu sa-si stearga praful de pe fata, dar realiza ca nu are cum, tanarul tinand-o imobilizata la pamant. Dupa inca cateva clipe de incantare, Tassyan se dezmetici in cele din urma si se ridica incetisor, intanzindu-i o mana si ajutand-o si pe ea sa se ridice, scuturandu-se de praf. Nu-i venea sa creada ochilor. In fata avea o lethyas, despre care auzise doar cate ceva de la parintii lui, dar nu apucase sa vada nici una in realitate. Stia ca aceste fiinte atat de sublime si inofensive erau vanate de accanieni pentru faptul ca aveau capacitatea de a patrunde in mintea altora si de a sti exact ce gandesc ceilalti. Lethyas au incetat de mult sa mai comunice prin cuvinte, singura metoda de comunicare intre ei fiind pe cale telepatica, lucru absolut normal si firesc avand in vedere capacitatile pe care le aveau. Accanienii ii vindeau altor popoare razboinice care ii foloseau pentru a deconspira planurile de lupta ale inamicilor lor. Nu apuca Tassyan sa se scuture bine de praf, cand un un fasait puternic se auzi trecand la cativa pasi pe langa ei. Se arunca din nou la pamant, tragand-o dupa el si pe lethyas. Tassyan privi in fata, in directia fumului gros care nu inceta sa spintece vazduhul. Un accanian se pregatea sa descarce un nou camp de forta in directia lor. Tanarul apuca arma, o duse la ochi si trase. Acel blestemat si puternic fasait se auzi din nou. Intr-o secunda, din masivul accanian nu mai ramase decat pulbere. -Nenorocitul! Era cat pe ce sa ne omoare, ii spuse el minunatei fiinte de langa el, uitand ca aceasta nu-i intelegea cuvintele. Se ridicara amandoi de la pamant, plini de praf din cap pana in picioare. Ea isi rupse o bucata de panza din imbracamintea pe care o purta si sterse fata tanarului, zambindu-i in acelasi timp. Acesta o privea ca si cuprins de vraja. -Cum te cheama, frumoasa lethyas ? ingana tanarul balbaindu-se. Ea izbucni atunci intr-un hohot de ras care-i scotea si mai mult in evidenta frumusetea si inocenta. Tassyan ramase nedumerit. Nu intelegea motivul pentru care ea izbucnise in ras. Dar aceasta nedumerire a lui nu a durat decat ceteva secunde, pentru ca tanarul isi aminti ca frumoasa lethyas nu-i intelegea cuvintele. Atunci izbucni si el in ras. Stateau fata in fata si radeau amandoi, uitand ca in urma cu numai cateva minute un accanian era cat pe ce sa-i omoare. Tassyan realiza faptul ca era inutil sa mai vorbeasca, pentru ca fiinta aceea superba pe care o avea in fata il intelegea fara sa fie nevoie sa scoata o vorba. Isi aminti ca orice gand al lui era stiut de ea. Intr-un tarziu se oprira amandoi din ras. Stateau fata in fata, ea cu mainile intr-ale lui, privindu-se de parca nimeni si nimic n-ar fi putut sa-i desparta vreodata. Un sunet ciudat se auzi deasupra lor. Se uitara amandoi in sus. O nava spatiala cobora incet inspre ei. Tassyan apuca repede arma, dar ea il opri, luand-o din mainile lui si aruncand-o la pamant. Tanarul nu realiza ce se intampla, dar dupa expresia chipului ei, isi dadu seama ca nava nu prezenta nici un pericol. Ea il privi insistenta in ochi, tinandu-l si mai strans de mana. Nava se opri cam la douazeci de metri deasupra lor. Un hublou se deschise si o unda de lumina albastruie ii invalui pe cei doi. Tanarul intelese ca nava venise dupa ea. Trebuia sa ii dea drumul, dar mainile I se inclestau si mai puternic intr-ale ei. O lacrima se scurse usor pe obrazul atat de delicat al frumoasei lethyas. Isi trase mainile dintr-ale lui, duse mana la san si scoase un medalion, pe care il puse in palma tanarului brennalyan. Il saruta usor pe obraz si se facu nevazuta, odata cu lumina albastruie. Nava se ridica incet, disparand in cele din urma din ochii lui. Dupa jumatate de ora, tanarul se afla tot acolo, cu privirea in sus si cu gandul la acea minunata fiinta. -Tassyan, Tassyan! rasuna de departe vocea suava a Kassyrei. Atunci tanarul de dezmetici din visare. Nu-i venea sa creada ceea ce s-a intamplat. Poate ca a visat. Nu poate fi real. Ce sa caute o lethyas pe Brennalya? Cu siguranta a visat! Da, trebuie sa fi fost un vis… Isi ridica privirea si o vazu pe Kassyra indreptandu-se spre el. In acel moment ceva ii scapa din mana stanga. Se apleca si gasi un medalion dintr-un metal auriu. Il sterse cu grija de praf si citi cu o voce care trada o puternica emotie: Ankirah… |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy