Mi s-a intamplat de multe ori sa am impresea ca am trait inca o data anumite lucruri, dar asta nu e nimic deosebit, li se intampla tuturor. Ce mi se pare mie ca e total neobisnuit este ca uneori am senzatia ca se intampla acelas lucru dar persoanele care iau parte la ea arata diferit, pana si eu arat diferit...Aceste asa-numite sentimente de deja-vous au sfarsit prin a ma duce la sanatoriu.

La inceput aceste imagini imi apareau foarte rar, o data, de doua ori pe an, dar cu cat am crescut imaginile imi apareau tot mai des. Pur si simplu pentru cateva secunde persoanele de langa mine isi schimbau infatisarea. Era cea mai ciudata senzatie posibila. Incepusem sa nu mai fac diferenta intre ce era real si ce era in capul meu.

Necazurile au ajuns insa la apogeu in momentul in care am intrat la liceu. Bineinteles ca si profesorii aveau corespondentii lor imaginari, dar incepusem sa ma obijnuiesc cu asta...Incercam sa ma autosugestionez ca nu este nimic rau in mine, ca sunt pur si simplu speciala, incepusem sa ies in oras, sa am prieteni si sa nu mai dau importanta schimbarilor bruste de imagini. Dar numai fiindca mie mi se parea normal nu si celorlalti, asa am ajuns datorita staruintei parintilor in holul de asteptare al unui cabinet de psihiatrie. Atunci mi-am dat seama ca oricat m-as preface, oricat as incerca, pentru altii n-o sa reusesc niciodata sa fiu mai mult decat o nebuna! Era un gand infiorator, mult mai rau decat 'boala' in sine...Vocea asistente care ma invita inauntru imi rupe sirul gandurilor. Intru in cabinet si, spre marea mea fericire, nu trebuia decat sa ma hipnotizeze. Am inchis ochii in timp ce vocea doctoritei se indeparteaza incet iar eu ma afund tot mai adanc in mine pana cand s-a taiat filmul si nu mai imi amintesc ce s-a intamplat.

Dupa ce mi-am revenit primul lucru pe care l-am vazut a fost o expresie de teroare profunda pe fata doctoritei care m-a hipnotizat. N-am putut sa zic nimic, intr-un tarziu am reusit sa ingan un 'Ce?'.Ca raspuns ea a parasit in graba cabinetul. Pe masa de sticla plina de zgarieturi observ un reportofon care inca inregistra, deruland in gol banda. Caseta din interior era cu siguranta raspunsul la intrebarile care-mi treceau prin minte...Dar am realizat ca ea ascundea un secret teribil, doar psihanalista trebuia sa fi avut un motiv foarte bun sa plece asa. Oare daca era ceva atat de inspaimantator nu era mai bine sa ramana un secret?! Acum stiu ca ar fi trebuit sa distrug caseta, dar curiozitatea era prea mare. Imi simteam inima batand puternic in tot corpul cand am apasat pe 'play'.
"-Cum te numesti?
-Daboveanu Silvia."
O secunda dupa ce reportofonul a scos aceste cuvinte am apasat pe stop. Numele de Daboveanu Silvia nu-mi zicea nimic!La inceput am crezut ca era vorba despre alta pacienta, dar vocea de pe caseta era a mea...Dupa acest avertisment al apocalipsei mintii mele mi-a fost si mai greu sa repornesc caseta, dar am facut-o!
"-Unde locuiesti?
-In Bucuresti, pe soseaua Mihai Bravu"
-stop-
Era adresa mea!
-play-
"-Sti de ce esti aici?
-Nu.
-Vreau sa te ajut sa-ti amintesti, spune-mi ce vezi...
-Nu stiu...suntintr-o cladire inalta si alerg pe niste scari care par a nu avea sfarsit...
-Ai ajuns sus?
-Da, acum sunt pe acoperisul cladirii, in jos se distinge in ceata cladirea Teatrului National.Simt un impuls animalic sa sar...Trebuie sa sar!
-Stai!Nu!Paza!
-Te-ai calmat?
-...nu shtiu...
-Ce vezi?
-Sange, e sange peste tot!Nu mai suport durerea!Trebuie sa scap! Lasa-ma!
-Opreste-te!Nu!Datii un sedativ!
-stop-

Abia atunci observ halul in care arata cabinetul. Geamul imens spart in sute de bucatele si multimea de obiecte distruse de pe jos explicau sunetele ciudate de pe banda. Am observat de asemenea ca mana mea stanga era plina de sange, dar nu aveam nici macar o zgarietura...nu era sangele meu...

Ziua petrecuta in cabinet mi-a schimbat radical destinul. Am fost declarata o nebuna periculoasa si m-au internat intr-un sanatoriu, unde am stat pana acum sase ani, din care primii parca lipsesc din cauza medicamentelor. Acuma imi vine sa rad cand ma gandesc ca am luat semnele nebuniei mele ca avertismente si ca ma gandeam ca mi-era scris sa ma arunc de pe Intercontinental ca acea Daboveanu Silvia.


ROMANIA LIBERA 24.11.2005

ISTORIA SE REPETA:O TANARA DE 17 ANI S-A ARUNCAT DE PE

HOTELUL INTERCONTINENTAL

Se credea ca blestemul cladirii hotelului Intercontinental din Bucuresti era doar o legenda urbana, dar iata ca exact la 25 de ani dupa moartea tragica a fetei de 17 ani Daboveanu Silvia a avut loc o noua tragedie. Georgescu Ioana a avut parte de aceiasi soarta ca predecesoarea ei! Reporterii nostri au descoperit niste similaritati cel putin ciudate intre cele doua victime, ambele fiind nascute in aceiasi zi la interval de 25 ani, locuind la aceiasi adresa,....