agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 13811 .



Despre Iubire
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Kahlil_Gibran ]

2003-10-21  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Dara Blu



Când iubirea vă face semn, urmați-i îndemnul,
Chiar dacă drumurile-i sunt grele și prăpăstioase,
Și când aripile-i vă cuprind, supuneți-vă ei.
Chiar dacă sabia ascunsă în penaju-i v-ar putea răni,
Iar când vă vorbește dați-i crezare,
Chiar dacă vocea ar putea să vă sfarme visurile, asemenea vântului din miazănoapte care vă pustiește grădinile.
Fiindcă, precum iubirea vă încunună, ea trebuie să vă și crucifice. Precum vă face să creșteți ea trebuie să vă și reteze uscăciunile.
Precum ea se ridică până la înălțimea voastră, alintându-vă ramurile cele mai fragile care freamătă în lumina soarelui,
Tot la fel va răzbate până în adâncul rădăcinilor voastre, zdruncinând încleștarea lor cu pământul.
Asemenea snopilor de grâu ea vă seceră.
Vă treieră pentru a vă descoji.
Vă vântură spre a vă curăța de pleavă.
Vă macină până la înălbirea făinii.
Vă freamătă până ajungeți foarte supuși,
Ca apoi să vă hărăzească focului său, și să puteți deveni pâinea sfântă la ospățul divin.
Toate acestea vi le va da iubirea, pentru ca, astfel, să vă puteți cunoaște tainele inimii, și astfel să deveniți o parte din inima vieții.

Dar, dacă, stăpâniți de teamă, veți căuta doar tihna și plăcerea dragostei,
Atunci e mai bine să vă acoperiți goliciunea și să ieșiți din treierișul iubirii,
Spre a vă întoarce în lumea fără de anotimpuri, unde veți râde dar nu cu întreaga voastră bucurie și unde veți plânge dar nu în toate lacrimile voastre.
Iubirea nu se dăruie decât pe sine și nu ia decât de la sine.
Iubirea nu stăpânește și nu vrea să fie stăpânită;
Fiindcă iubirii îi e de ajuns iubirea.
Când iubiți, nu trebuie să spuneți „Creatorul este în inima mea”, ci mai degrabă „eu sunt în inima Creatorului”.
Și să nu credeți că puteți croi singuri drumul iubirii, fiindcă iubirea, dacă o meritați, vă va arăta drumul ea însăși.
Iubirea nu are nici o altă dorință decât aceea de a se împlini.
Dar dacă iubești și trebuie să ai dorințe, fie ca acestea să fie:
Să te topești și să devii izvor ce susurul în noapte își cântă;
Să cunoști durerea prea marii duioșii;
Să fii rănit de înțelegerea iubirii;
Să sângerezi de bunăvoie și bucurându-te;
Să te trezești în zori cu inima întraripată și să înalți mulțumire pentru încă o zi de iubire;
Să te odihnești la ceasul amiezii și să cugeți la extrazul iubirii;
Să te întorci acasă împăcat la ora amurgului;
Și, apoi, să dormi înălțând în inimă o rugă pentru cel iubit, iar pe buze un cântec de laudă.

.  |








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!