De dupa cladirea veche si inalta se ivira niste nori mari si cenusii. Se vedea cum tin in ei nedezlegata, furia veacurilor gata s-o arunce asupra primului fir de viata ce le-ar fi stat in cale. In cateva secunde un vant puternic izbi imprejurimile, ridicand praf si hartii in aer, scuturand lampile agatate de firele ce traversau strazile. Luminile lor abia mai palpaiau in calea furiei. Cerul se intuneca deodata, iar multimea adunata intorcand capul spre potop, ramaneau gura-casca uitand si parca sa mai fuga. Totusi in cele din urma un impuls ii cutremura si alergau la adapost. Din marea piata plina de oameni, zaceam doar noi doi in centru simtind din plin vantul si fiorul ce-l aducea. Tot corpul cadea sub un haos de simtiri, gata sa explodeze in urlete si tipete de extaz.
Picuri grei punctau asfaltul; nu-i simteam pe-al nostru crestet. Inca asteptam. Deodata o perdea de picuri se napusti asupra orasului impresurandu-ne cu mii si mii de picuri. In putin timp eram deja uzi. Rimelul tau se scursese pe obraji. "Haide sa pornim", si-am pornit. Pe strada ingusta noi mergeam pe mijloc si vorbeam; iar tu radeai.
Sub masca mortii si-a durerii, tu radeai.
...
La o aruncatura de bat de mine si totusi atat de departe. Mi-e dor de tine si de zambetul tau, de vocea ta si de privirea ta, de pasii tai ce mangaiau pamantul asemenea unei feline .. de tine si de mine.