În luminã de felinar și în umbrã, pe ger sau pe arșițã, oricum, oricând sunt acolo. Nu te slãbesc din priviri, se țin dupã tine și la cea mai micã mișcare greșitã ești al lor. Instinctul colectiv e mai puternic decât voința individualã și de aceea nu ai niciodatã scãpare. Mergi singur pe strãzi întunecate și deodatã te trezești înconjurat fãrã prea multe speranțe. Atmosfera, deși tensionatã, e rece - le simți privirile furibunde și te dai bãtut…
Sunt acolo - tot timpul. Sunt “patrula” de noapte care își protejeazã teritoriul chiar dacã victimele sunt “de-ai lor”, din cartier. Sunt mulți, sunt flamânziți de vremuri și însetați de rãzbunare, oarbã, în cea mai purã formã și aproape nimic nu le stã in cale… doar razele soarelui. Atunci dispar și viața reîncepe – cât e luminã. Odatã cu întunericul apar și ei – sunt mulți și sunt mereu acolo. Sunt stapânii nopții și spaima cartierului - sunt câinii de pe strada mea.