agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-08-04 | [This text should be read in romana] |
15
O dată pe săptămână, Dan "se furișa" din tovărășia boschetarilor, cum îi plăcea să spună. Petrecea "furișarea" într-o cameră de hotel. Proprietarul hotelului, un fost coleg de facultate, îi permitea să folosească acea cameră cam o oră, două. Dan făcea o baie și apoi pleca. Refuzase cu îndărătnicie oferta fostului coleg, de a locui acolo pe timp nelimitat. -Te aștept să-ți faci baia. Pe urmă discutăm. În ziua aceea, după ce deschise ușa, Dan se pomeni cu Liliana, nevasta lui Corcodea. Închiriase camera și îl aștepta de câteva ceasuri, răsfoind o revistă, în pat. -Despre ce să discutăm? -În halul în care ești, conversația n-ar fi prea plăcută. Du-te, te rog, și spală-te. Era plin de mizerie, zdrențuit, cu dâre de jeg pe față și pe gât. Nu puteai să spui dacă părul îi era plin de praf, sau dacă stratul de praf de pe cap era populat cu fire de păr. Sub unghii - kilograme de "doliu". Lăsase la recepția hotelului o pereche de blugi, un tricou și niște adidași, pe care îi păstra pentru "ziua curățeniei". După vreo jumătate de oră, se întoarse din baie, spălat și îmbrăcat cu hainele cele bune. Dimineața zilei următoare îl găsi pe Dan dormind în brațele Lilianei. Se trezi. -Stai liniștit, am plătit pentru trei nopți. Adi e-n delegație. Îți pare bine că m-ai avut? -Și tu m-ai avut pe mine. -Orgolios. -... -Auzi, tu chiar nu-ți dai seama că eu am comis adulter pentru tine? -Că ai comis adulter, încă n-ar fi nimic. Gândește-te că ieri, pe vremea asta, mă odihneam într-un tomberon, cu picioarele în sus, că-mi face bine la circulație. Priveam cerul. Era senin. În urechea dreaptă mi se prelingea niște sos, de la o mâncare stricată. Îmi înfundasem capul în gunoaie, că mi-era lene să mi-l ridic, și mi se umpluseră obrajii de uleiuri râncede, sosuri și zeamă de carne alterată. Din plictiseală, începusem să ling un schelet de pește. Mirosea a putreziciune și avea un gust acriu. A intrat un șobolan în tomberon, a mâncat ce-a găsit pe-acolo, și după ce s-a săturat, s-a căcat pe nasul meu. Corpul ăsta, pe care l-ai mângâiat și l-ai sărutat în neștire, se bălăcise, cu o zi înainte, într-o fetidă mizerie, spuse Vlase, plimbându-și palma pe deasupra piciorului drept, îndreptat înspre colțul de sus al camerei. Sunt scârnos și ți-am tras-o, Liliana. -Chiar dacă n-aș ști că exagerezi, tot nu mi-ai face scârbă, zâmbi Lili cu blândețe. Tu-mi spui că ai lins schelete de pește prin tomberoane. Noaptea, în pat, Adi îmi pune limba în gură după ce o scoate dintre degetele picioarelor lui Crasnaf. E adevărat că se spală pe dinți între timp, dar și tu ai fost la duș aseară. -Nu ți-e rușine că ai dormit cu mine? -Nu. Tu ești un bărbat liber. Ești exact ceea ce mi-am dorit. Să am un tip care niciodată nu a tremurat în fața mizeriei și care niciodată nu s-a lăsat răpus de neoamenii care își fac scut din chestia aia grețoasă, "poziția socială". Tu preferi foamea și jegul în locul umilinței. Și ce mă fascinează la tine este că nici violent nu ești. -Și de unde știi că non-violența nu vine tot din frică? -Nu mi te pot închipui înfricoșat. Ai dovedit că poți să rabzi multe. -Frica are mai multe fețe. -Explică-te. -Þi-am oferit sex, și numai atât. Nu-ți dau voie să scormonești în mine. Din tot ce-a fost azi-noapte, s-a întâmplat ceva de natură să-ți creeze indispoziție, inconfort, neplăcere? -Nici măcar un singur moment nu am zărit nici măcar o singură pală de satisfacție în ochii tăi. Ba chiar aș zice că aveai o privire de om preocupat, cum să se îmbrace mâine, când pleacă la o bere. Nu e "indispoziție" sau "neplăcere", dar aș vrea să știu ce ai gândit în timp ce ne iubeam. -Nu ne iubeam. Făceam sex. -Hm, inhibiție psihică, sau cine știe... nu vrei să vorbești despre tine. -Spui că n-ai văzut nimic în ochii mei. Ce ai fi vrut să vezi? -Lasă ce-aș fi vrut eu. În capul tău ce era? -Ce să fie? Măi Lili, eu nu ți-am interzis să dormi cu mine, dar asta nu înseamnă că îți permit și mai multe. -Demult vroiam să-ți pun o întrebare. Știi, Adi a acceptat să se umilească, dar și-a păstrat slujba. Îi merge bine, are bani. Tu ai ales demnitatea și ai ajuns prin tomberoane. Care crezi că e, de fapt, diferența dintre voi? -Hai să presupunem că eu și cu Adi am fi la fel. Asta într-un moment oarecare. Totuși, deodată, puși în fața aceluiași eveniment, adoptăm opțiuni diferite. Asta înseamnă că în acea clipă, s-a produs o schimbare. Eu am devenit individualitate, și el a devenit individualitate. Din acea clipă, suntem diferiți. Ce s-a întâmplat, totuși? Amândoi am dat ochii cu Crasnaf. Adi s-a lăsat copleșit de ceea ce înseamnă Crasnaf, eu nu. De ce? Pentru că el nu se iubește pe sine destul de mult ca să reziste la înfruntarea cu un tip dotat, cel puțin în mintea lui Adi, cu puteri superioare. Crasnaf e mare, Crasnaf e tare, Crasnaf e șef, de el depind banii. Soțul tău nu are, față de sine însuși, o iubire suficient de profundă pentru a se apăra de o astfel de forță. -În ce constă puterea lui Crasnaf? -Paradoxal, puterea lui stă tocmai în lipsa de autoiubire a celor slabi. Tu n-ai observat că orice imbecil, pus într-o funcție cât de cât importantă, bucurându-se de o notorietate oricât de minoră, își atrage un dram-două de stimă? Oricât de cretin ar fi șeful, vedeta, cel scos în față, tot se găsesc doi-trei fraieri care să-l crediteze cu unele calități. "Are inimă bună, săracul"; "pare el prost, dar nu-i chiar așa, poate că nu știe să se exprime, poate că-i mai emotiv", și așa mai departe. Iar dacă, de la înălțimea funcției pe care o are, cretinul face un favor vreunui slăbănog, gata, s-a asigurat de prețuirea, ba chiar de fidelitatea lui. O primă, un ajutor acordate unui idioțel aflat într-un moment mai neplăcut îl transformă pe idioțel în sclavul cretinului. "Mi-a făcut un bine, ce suflet nobil are", va zice idioțelul. Nu mai are importanță că bietul om cu minte puțină chiar merita prima, nu mai are importanță că ajutorul a fost dat tocmai pentru că "binefăcătorul" era poate încolțit de tipi ostili și urmărea să-și atragă oameni de partea lui. Iar în cazurile contrare, când din cauza cretinului, mulți oameni pierd bani și timp, răul făcut de el se scuză prin "altul, în locul lui, ar fi produs poate pagube mai mari". Aura pe care i-o așează aceste moluște deasupra capului îi aduce avantaje, bani, relații, oportunitatea de a deschide mai ușor anumite uși. Aura îi rămâne și după ce își pierde funcția, "îl vezi, ăsta a fost șef, săracu', ai grijă cum te porți cu el, că a pățit mare supărare". -De ce crezi tu că te-am dorit? -Ai vrut un bărbat liber. Te-a atras aerul meu de paria nedoborât, ai vrut să sugi din mine libertatea, pardon, nu libertatea, dragostea de libertate, eu nu pot spune că sunt liber, dar în orice caz, n-ai mai întâlnit nicăieri setea asta. Și ai dorit s-o digeri. Și cum să-ți refuzi tu mult-dorita plăcere, tu, care pentru plăcerile tale accepți orice, inclusiv greața de a primi în gură o limbă scoasă dintre degetele picioarelor scârbosului Crasnaf? Adi ți-a asigurat bani, confort, comoditate. Þi-ai revendicat, înainte de a-l cunoaște, toate liniștile astea. Þi-ai dat seama că el ți le poate oferi. L-ai acapart și ți le-a oferit. Vrei un nebun frumos acum, sau vrei un nebun, pur și simplu. Hai la Dan Vlase, că doar el e căpiat, nu încape îndoială, și având în vedere jegul în care se zbate, sigur nu te va refuza. Decât să doarmă în brațe cu un șobolan, mai bine cu tine. Ești preferabilă unui șobolan. -De ce nu m-ai refuzat? -Ce s-ar fi întâmplat atunci? Ai fi putut să mă ierți, să neglijezi refuzul, să faci abstracție de neconcordanța dintre opțiunile noastre? Nu, și te-ai fi răzbunat. -Cum m-aș fi răzbunat? Cine ar putea să-ți mai facă vreun rău ție, în halul care ești? Uită-te la tine, ce aș mai putea să-ți iau? Tu nu mai poți încasa nici o lovitură, nenorocitule, pentru că ai încasat toate loviturile posibile. -Crezi? -Ha, ha, ha, haaaa!... -Ãsta e un râs nervos, râs de muribundă. E horcăit, e flegma disperării. -Asta nu poate îndura Dan Vlase, deci. Uite că are și el un "mai rău". Þi-e frică, Dane. Þi-e frică de oameni. Tu, Dan Vlase, tu, cel gata oricând să plonjezi în mâzgă și-n rahat, nepăsându-ți, cică, de nimic, tu, cel hotărât să bei până la capăt paharul cu cocleală, numai pentru a opune curiozitate dușmănosului destin, tu, ești speriat de o femeie ca de bombe. Ai făcut dragoste cu mine de frică să nu mă răzbun, dacă m-ai refuza. Mortule! Þi-e groază, groază paralizantă, nu numai de răutatea oamenilor, ci și de ideea că unul din ei ar avea, vreodată, de gând să te lovească. Þi-e frică de gândul că ar intenționa cineva să se uite urât la tine. Nu te sperie foamea, nu te sperie mizeria, dar te îngrozesc până la a nu mai ști de tine aceste subființe slabe, muritoare, flasce, aceste organisme neevoluate care sunt oamenii. -Oamenii nu sunt ființe neevoluate. -Poate că nu-s! Dar așa îi percepi tu. Și totuși, ești sclavul puterii pe care o ghicești înăuntrul lor. Te ataci? Alți bărbați, când le găsești puctele slabe, devin violenți. Tu de ce nu mă lovești, de ce nu mă întinzi, cât e patul de lat, și nu muști din mine, să mă doară. -N-o să-ți dau chiar toate satisfacțiile. De alea regretabile te scutesc. O luă de la capăt, a nu știu câta oară, tot fără să scoată nici un zgomot, și tot cu ochii plictisiți. 16 -Chinuit, chinuit! Chinuit sunt, Ioa! Sunt chinuit, sunt rău, sunt rău, ți-am greșit! Urlă-mi în urechi greșeala, urlă-mi răul pe care ți l-am făcut! Urlă-mi, Ioa, urlă-mi să nu fierb în fiertura nemerniciei, clăbucit de remușcări! Ioana stătea pe pat, turcește. Dan se tăvălea pe covor, răsucindu-se în toate părțile, întorcând, din când în când, urechea stângă în direcția Ioanei. Fata nu scotea nici o vorbă. În ziua "furișării", după ce pleca de la hotel, Vlase o vizita. Vorbea cu ea, ca pe vremuri, și tot ca în "zilele bune", nu accepta să primească de la Ioana nici măcar un pahar cu apă. -De ce taci? Dragostea mea, de ce taci? Mi-e greu așa, nu știu ce-i în tine. Îți pare bine, sau îți pare rău că exist? Viața lui Dan Vlase, bucurie sau necaz ți-a adus? Cât timp ai pierdut cu mine, Forța mea liberă, Forța mea, cât timp? Trebuie să-ți dau înapoi ce mi-ai dat, eu nu vreau să rămân dator. Mai bine moartea decât bucăți din energia mea să rămâna altuia! Alteia, în fine... Nici o altă ființă să nu-mi poată spune mie că mi-a dat vreodată ceva pe gratis. Eu să fiu al meu și numai al meu, până la sfârșitul zilelor, până la sfârșitul zilelor, senine sau întunecate, cum or fi! Ai pierdut timp cu mine, mi-ai dat gândurile, mi-ai dat timp din timpul tău, mi-ai făcut bine, asta nu-ți pot ierta! Secat mă faci să fiu, și fără tine-s zdreanță fără vlagă, crezi tu că niciodată nu va veni clipa răfuielii, femeie inocentă? Privirea Ioanei tăcea. În aceeași poziție, pe care nu și-o schimbase de aproape trei ceasuri, domnișoara Moiceanu avea un aer liniștit. -Cine te-a chinuit, Dani? -Tu! Știai foarte bine că zbuciumul sângelui meu cere urechi, care să-l asculte. Știai că vreau o femeie, care să mă privească, la corp și la spasme, fără să-mi ceară nimic în schimb. Știai că, oferindu-mi singura avere pe care am visat-o vreodată, fericirea și împăcarea de a fi analizat, mă vei face să mă simt dator. Știai că asta nu pot îndura. Și totuși, mi-ai dat-o! De ce? Ce anume te-a împins să mă transformi în victimă, făcându-mi bine? Ce? -Le încurci, Dani. Am convenit dintotdeauna, nu te opări că-ți repet, că dintre noi doi, eu sunt cea care pun întrebările. Eu văd ce-i în tine, și nu invers. -De ce-ți place jocul ăsta? -De ce n-am expresie în priviri? De ce formele trupului meu, caste, virginale, neutre, cuminți, îți încântă ochii, dar nu-ți provoacă declanșarea iubirii, totuși? De ce, în prezența masculinității tale, nici nu tremur înfiorată, nici nu mă-nchircesc, scârbită? De ce nu poți evada din ceea ce tu numești "puterea Ioanei Moiceanu"? De ce nu alegi libertatea? -Mi s-a rupt filmul. -Gândește, nu chiuli. -Dar pe tine nu te apasă nici o spaimă? -Naivule, tu mă crezi atât de meschină încât să fiu în stare să-ți ascund vreodată ceva, ție? "Ce amical e zâmbetul ei", gândi Vlase. "Degeaba, nu pot afla ce înger, sau ce demon, o ține baricadată dincolo de zâmbet, e mult mai puternică decât mine. Sunt în puterea ei." Cei doi se uitau unul la celălalt de parcă ar fi studiat, fiecare, jocul unui pisoi care a găsit un ghemotoc de hârtie. Tăcerea se prelungea. "Aș putea să încerc să evadez din imperiul Ioanei, da' ce-s nebun? Unde să mă duc, la Gheboaia?" Stând în capul oaselor, Dan se aplecă și începu să lovească, ritmic, podeaua cu fruntea. Loviturile erau din ce în ce mai puternice. La un moment dat, se ridică de jos și merse la tocul ușii. Un pic crăcănat, cu spatele drept, izbi în același ritm lemnul cu oasele din spate ale capului. După vreo cinci minute, se opri. Veni lângă canapeaua pe care ședea Ioana, îngenunche și începu să cânte, ușor, cu brațele desfăcute: -Tu ești Ioana ce-mi face plăcere Tu ești femeia visurilor mele Scuipă-mă-n ochi Bate-mă-n cap Absența ta e somn -Masochist? -Înfrânt. -Cum, Dani, între noi e război? -Am făcut dragoste cu Lili Corcodea. -Și? -Pentru că mă dorea, nu regret. Dar pentru că a îndrăznit să vină la mine ea, nevasta lui Adi Corcodea... scuză-mă puțin, mă duc până în baie să scuip, se strâmbă Vlase. Reveni după câteva secunde. -Nu de ea ți-e scârbă, ci de Adi, cel care a atins-o. Iar Adi a devenit scârbos prin contactele, psihice și chiar fizice, cu Crasnaf, cu Baltoș și cu ceilalți oameni. Oamenii sunt scârboși, nu-i așa? -Fiecare cu vinovăția lui. Nu l-a obligat nimeni pe Adi să se înscârboșeze. Presupunând că plonjonul în rahat a fost executat cu mult timp după căsătorie, Lili a avut de ales: să-l părăsească ori să sugă din scârboșenia lui. -Iar ea a "supt din scârboșenia lui", după care s-a tăvălit puțin cu tine, așa, ca între vechi cunoștințe. Și te-a fleșcăit și pe tine cu "scârboșenie" preluată de la Adi. A pus rahat pe tine, și aoleu, ce nasol e să umbli peste tot cu câteva kile de rahat pe scoarță... Dani! -Da. -Dani, poate că substanța asta cafenie nu e negativă, e pozitivă. Ce zici? Poate că rahatul tocmai de-aia evadează din om, pentru că omul e grețos, și tare mai e neplăcut să zaci înăuntrul lui. Tu pe cine urăști, pe Adi, pentru că mustește de rahat, sau urăști rahatul, pentru că s-a depus pe tine? Pe Adi n-ai motive să-l urăști, pentru că e treaba lui să fie cum vrea. N-ai motive să urăști nici rahatul, pentru această substanță se gândește aproape la fel ca și tine. Nu-i place de Adi. Nici ție nu-ți place. Doar manifestările diferă. Rahatul își exprimă neplăcerea țâșnind afară din Adi, tu ți-o exprimi taman invers, împingându-ți gândurile către Adi, analizându-l pe Adi, băgându-l în seamă. -Da, ți-am înțeles demonstrația. Ai plecat de la două manifestări exterioare total diferite, și ai ajuns la concluzia ele au fost determinate de două cauze similare. Apoi te-ai arătat mirată că între purtătorii celor două concepții identice, eu și substanța cafenie, nu există, paradoxal, afinitate. Ai scăpat din vedere un singur amănunt. -Care? -Tot rahatul din lume e la fel, îmi provoacă repulsie, dar nu toți oamenii sunt ca Adi Corcodea. -Nu, zău? Poate vrei să spui că nu i-ai privit tu pe toți, cu aceeași atenție, ca să-ți dai seama cum sunt ei. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy