Păi... subiectul? Zici să-ți spun subiectul?...Titlul?...Păi...știi? eu niciodată n-am fost în stare să-mi povestesc piesele...Totul stă în replici, în joc, în imaginile scenice, totul e foarte vizual, ca întotdeauna...Vine o imagine, vine o primă replică și ea declanșează totul. La mine așa e mecanismul de creație, după care mă las purtat de propriile personaje. Niciodată nu știu exact unde voi ajunge...Toată piesa este pentru mine o aventură, o vânătoare, descoperirea unui univers ce mi se revelă mie însumi și de a cărui prezență sunt primul care se miră...

*

Nu se poate ieși dintr-un cerc vicios decât dacă te închizi în el.

*

Numai că nu în sărăcia celor săraci și în melancoliile celor bogați îmi caut eu substanța dramatică. Pentru mine, teatrul este proiecția scenică a lumii dinlăuntru: din visurile mele, din neliniștile mele, din dorințele mele obscure, din contradicțiile mele interioare îmi rezerv dreptul de a extrage această substanță teatrală. Și cum nu sunt singur pe lume, cum fiecare dintre noi, în adâncul ființei sale este în același timp și toți ceilalți, asta înseamnă că visele, dorințele, neliniștile și obsesiile mele nu îmi aparțin exclusiv mie. Ele fac parte dintr-o moștenire ancestrală, dintr-o zestre foarte adânc ascunsă și care constituie domeniul întregii umanități. Această moștenire reprezintă, dincolo de diversitatea exterioară, elementul de legătură dintre oameni, liantul profund al comunității noastre, limbajul ei universal.