| = comentariu retoric | opaque [11.Apr.03 18:08] |
| Gee , let`s see : `nu esti indeajuns pentru a iubi o fiinta perfecta` Acum , tataie , welcome to taramul criticilor : Cred ca titlul e prost ales , nu rezoneaza cu interiorul textului.Intrega poezie sta sub semnul lui `to be or not to be` . In ciuda acelui `mirelo` care deschide finalul ( sau tocmai datorita prezentei acestui nume ) , ti-ai salvat reputatia - aceea pe care o chestionezi , totusi , nu exista . Sa revenim la scriitura : -"imbraci chilotii" ma jeneaza sonor -"la la la la" se pot reduce la jumatate -"care / gandind" nu stiu daca salveaza neinspirata alipire Semantica , lua-ar focul iadului , am comprehendat-o cam ase : Iubita-ti , fiinta perfecta , creatia altcuiva ( vreo revista deocheata , prietena unui amic , -riscand- creatura Domnului ) iti apasa functia reprezentarii in asa un hal incat numai dorinta te pastreaza in viata , mutilandu-te iremediabil cu frumusetea ei ( imaginara ). NUNTA IN CER : desi nu exista , te-asteapta la capatul culoarului . Miezul chestiunii pare a fi unul initiatic , aici putem vorbi chiar de o criza in sanul instantei superioare : Dumnezeu e Dumnezeu doar daca EXISTA in acelasi timp si-n mintea noastra , dar si-ntr-un rai prefabricat pesemne inaintea parlitului asta de Pamant ( mai sus : nici mie nu-mi vine sa ma iubesc ) . Rferentul livresc din prima parte se modifica dupa cautarea acelui Graal ( gasit sau inca ascuns - nu se pricepe inca ) . Oricum , in orice initiere drumul este cel care conteaza . Insasi itinerariul catre un undeva provoaca spasme vitale . Cateodata recunoasterea de sine se afunda intr-o prea mare tolerabilitate - orgoliul pierdut sau nebanuit se condenseaza intr-un simplu `eu-pronume personal persoana I singular` fara nici o corelatie cu realul . Bazaind din nou dupa dragoste , se reface traseul de la text ( inventar/t ) la cerinta divina . Pierderea se-mpaca cu sine , `verbul a fi nu mai este o rusine` . Afundarea in propriul sine produce deschiderea acelei usi catre lumile cu atmosferele `una in cealalta` . Nu stiu de ce ultima parte imi vireaza pe cerebel paralela cu `La tiganci`-le lui Eliade . O usa deschisa , si . . . minune ! cu tot restul . Porumbita ( inventata inca ) se preschimba in fata celui care o invoca si se modeleaza dupa propria preferinta . Fiinta care se naste din mintea autorului , inFIINTArea e inevitabila : `nici nu stii cat te iubesc`. Totul se modifica , cele doua fiinte isi amesteca senzatiile , locuirea pe pamant le cuprinde inexorabil - `sa nu visez degeaba`. | |
| = se poate sa visezi degeaba.. | peta02 [12.Apr.03 02:53] |
| Hai sa incep cu primul vers. E ok, dupa parerea mea, mai putin formula de adresare "fa". Desi o iubesti..suna putin a lipsa de respect pentru ceea ce reprezinta femeia in general. La fel e si cu versul al treilea, dupa cum bine zicea opaque, jeneaza sonor. Pe de alta parte, vad in aceasta poezie o iubire obosita. Mmm..pe undeva e si nostima, mai ales ultima strofa. Asta mi-a placut.. | |