| = florin | ioan ravel [11.Feb.04 12:51] |
| "mă cunoșteai până la indiferență" este versul meu preferat pe ziua de azi ș-apoi toate celelate curg atât de indiferent încât nici măcar condamnarea la viață nu ne mai miră... tare faină, tare! numai bine! | |
| = ioane...:) | Florin Andor [11.Feb.04 14:43] |
| ... mulțumesc de vizită ... uneori poți sta cu un om o viață și nu știi dacă vei putea scrie despre asta mai mult de 3-4 pagini ... la bună citire / vedere :) | |
| + pe viață | Alina Manole [15.Feb.04 21:14] |
Am remarcat de câteva zile acest poem, cu un început (mă cunoșteai până la indiferență) și un final de excepție (apoi închideau cerul din lipsă de aer / și ne condamnau la o prietenie pe viață...), un poem despre a cunoaște pe cineva până la zăvoare - până la limitele subconștientului -, a-i ghici gândul, a-i ști sensul pasului - printre uși și semne. Totul în poem se întoarce spre un niciunde, un spațiu temporal în care ar mai fi posibilă iubirea: transpiram vise deșertice icoane pe sticlă împreunate stins cu mâinile între morală și moarte pietrele creșteau cu spatele la zid Dar pentru că nu se mai poate schimba nimic (din lipsă de aer, cădeam în genunchi clopotele Mitropoliei), rămâne prietenia pe viață: și ne condamnau la o prietenie pe viață. Frumos poem. Felicitări! | |
| = Alina Manole... | Florin Andor [09.Mar.04 08:03] |
| ... comentariul tău bine punctat mă onorează ... știi să citești bine printre semne ... mulțumesc frumos de trecere și la bună citire / vedere ... mă iartă de răspuns întârziat :) | |