| = îndrăznesc a te clădi ființă iubită | Maria Prochipiuc [05.Dec.05 08:40] |
| O poezie a regăsirii, nu numai a ființei iubite, ci mai ales a poetului, prin acea căutare a iubitei, căutarea se îndreaptă mai mult spre interiorul celui ce scrie, spre interiorul celui ce scotocește prin unghere, prin acele unghere nu vei găsi decât copilăria, asta în prima strofă. În a doua strofă, construcții foarte frumoase: să-mi zâmbești mamă copiilor ce-n râs i-am modela / plastelinei soarelui și ochilor tăi în joaca de-a viitorul. De fapt tu construiești chipul iubitei așa cum ți-l dorești: în orice caz rămâne să dansăm în fața teatrului / mâine de la aceeași oră goi printre oameni / sau în golul din oamenii ăia goi. Ai reușit în mare, dar altfel de cum își dorește cineva o iubită: printre valuri și ploi și noroi îmi doresc / să-nvăț din nou a te clădi ființă iubită / de data asta până la adânci bătrânețe | |