| = Citesc: | Nicolae Popa [25.Nov.06 00:44] |
| N-am mai reușit să mă prefac că citesc. Am decupat cu foarfeca un fragment dintr-un articol pe care l-am crezut potrivit să fie reprodus în jurnal. (De fapt, toate ziarele sunt pline de asemenea articole și, mai mult, toate seamănă între ele. Nu e deloc firesc, cum crede Dionisie, ci, dimpotrivă, suspect. Limba de lemn reacționează prompt și uniformizează spiritul, dar mă tem că este folosită și ca o subtilă bătaie de joc, am spus înfierbântat. „Cum?” s-a mirat Dionisie. Păi, uita așa, ăștia copiază unul după altul, reducând întregul sistem la zero. „E o teorie fără noimă, m-a pus la punct Dionisie, mestecând harnic lemnul scobitorii pe care apoi a scuipat-o departe, printre tufișurile de trandafiri ai aleii). Iritată de fâșâitul hârtiei hărțuite, Lona a întors capul. E încă palidă, și ochii goi, fără altă expresie, mă fixează. Nu mai are nici un farmec, am gândit dezamăgit. Sunt aproape convins că ea însăși trăiește același sentiment al compromisului acceptat tacit. Am zâmbit stingherit. | |