| = zgomote regurgitate... | Teodor Dume [22.Jan.10 21:58] |
| adriana, mi-a plăcut poemul și îndeosebi strofa de final prin modul în care ai construit și folosit imaginea /zgomote regurgitate/ din intestinul tot mai gros/ al neputinței / un capăt de spirală împlinit *poate se va scutura cu blândețe lepădându-ne în mocirla noastră de zgomote regurgitate din intestinul tot mai gros al neputinței* aprecieri! cu sinceritate, teodor dume, | |
| = Veni, vidi | Aurel Sibiceanu [23.Jan.10 03:54] |
| Acest text l-aș scoate: "în mocirla noastră de zgomote regurgitate din intestinul tot mai gros al neputinței" Se înțelege că deriziunea noastră materială și morală duce la oboseala - refuzul?!- cuvântului... Foarte sugestivă oboseala cuvântului! Poate că așa au început să dispară cuvintele care nu mai sunt, printr-o oboseală... Îmi amintește de ceva din cartea morților egipteni. Printre altele, mortul jură și că: "nu a văzut și lucruri care încă nu sunt!" Dar, "la Început a fost Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu." Ioan I.1 | |
| = re. Aurel Sibiceanu | Adriana Lisandru [23.Jan.10 12:06] |
| unde-i dreptate, nu-i tocmeala...decat cu masura. :) am schimbat. multumesc. | |
| = re: Teodor Dume | Adriana Lisandru [23.Jan.10 12:38] |
| vad ca ti-a placut tocmai strofa pe care...am decimat-o. :) sper ca mesajul sa fi ramas viu. multumesc pentru trecere. | |