| = o sama de intrebari | Dolcu Emilia [16.Dec.08 14:54] |
| Desigur, distanta dintre ontic si ontologic e la originea distinctiei dintre filozofie si celelalte stiinte, dintre care si teologia. Ma intreb insa daca, in interiorul insusi al fiintarii, distanta dintre Dasein si restul fiindurilor n-ar putea-o face mai putin de netrecut pe cea dintre filozofie si teologie, avand in vedere ca Dasein-ul face legatura dintre ontic si ontologic, si ca « obiectul teologiei este o proiecție a credinciosului », si deci a Dasein-ului ca fiind privilegiat Cine afirma ca filosofia « are pretenția ca surprinde prin profunzimea interogarii esența întregii existențe » ? Heidegger sau dumneavoastra? Heidegger, cel putin cel pe care-l citati, spune doar ca « a pierit înradacinarea stiințelor în temeiul esentei lor.”, si deci nimic despre pretentiile filozofiei, si deci nimic despre o eventuala distanta intre ceea ce filozofia ar pretinde sa faca si ceea ce face de fapt. Tocmai constat ca si « teologia pretinde » ceva, ceea ce ma face sa reiterez intrebarea : din punctul cui de vedere ? « Nestiintificitatea » filozofiei nu trebuie inteleasa ca o un mod de prezervare a ei? Mai ales ca, dupa Heidegger, explicatia stiitifica are neajunsul de-a oculta momentul care precede orice intelegere, pre-achizitia, cea care, introdusa de fiecare data in spirala hermeneutica, face ca explicatia stiintifica sa nu aiba un caracter definitiv, dupa cum are neajunsul de-a ignora pre-viziunea, cea care face ca orice interogat sa fie inteles intotdeauna dintr-un punct de vedere diferit, in functie de cel care-l interpreteaza. Sau mai simplu, explicatia stiintifica nu-si asuma decat evenimentele tip. Ceea ce nu-i o nimica toata, stiind ca sensul fiintei « heideggeriene » nu poate fi surprins decat in lumina temporalitatii. De ce insist asupra acestui punct? Deoarece exista riscul de-a intelege « nestiintificitatea » ca pe un neajuns al filozofiei. Ori in acceptia heideggeriana, stiinta insasi e cea care e repusa in discutie. | |