= De-a lungul si de-a latul umanitatii tale inoata rechini | razvan rachieriu [13.Jan.16 08:58] |
Ești „purtător de întuneric lichid”, ai strâns „tot întunericul lumii” pentru a face din el substanță tenebroasă, cu care să-ți umpli golurile, în care te arunci din când în când „cu ochii închiși” și cu mintea deschisă, ca un receptacol al neantului, umbli „printre neliniști, printre griji”, „cu trupul șiroind de-atâta goliciune”. „De-a lungul și de-a latul umanității” tale înoată „rechini” eșuați pe tărmul poeziei tale. O poezie care s-ar putea extinde „peste nouă mări, peste nouă munți, peste nouă țări”. | |