În ultimul timp, bogata tradiție a meșterilor bijutieri din România a avut de suferit. În primul rând, pentru că, din motive financiare și nu numai, numărul comanditarilor a scăzut drastic; în al doilea rând, pentru că adevărata artă a bijutierilor este mai puțin apreciată ca în trecut. Bogații zilelor noastre (indiferent de sex și etnie) preferă unor creații discrete, cu certe valențe artistice, ghiuluri, brățări și lanțuri cât mai groase, cât mai ostentative, care să le justifice principiul de viață “am bani, am valoare”…

Cheia succesului: designerii de renume mondial

Venită în țara noastră tocmai din Olanda, doamna Marion Blees este convinsă că bijuteria, ca obiect de artă și nu nepărat de “lux”, își va avea în curând admiratorii săi, care vor determina o evoluție pozitivă a gusturilor și vor încuraja creativitatea designerilor autohtoni.
Bijuteria de artă însemnă în primul rând, în concepția doamnei Marion Blees, să ai designeri de clasă mondială, persoane capabile să creeze ceva nemaipomenit din metal nobil și pietre prețioase. Firma de bijuterii condusă de soțul său, Johan van Gils, colaborează cu doi astfel de designeri, a căror faimă a depășit granițele Europei, ei vânzându-și creațiile și în Japonia, SUA etc. În afară de aceasta, sunt încurajați designerii mai tineri, dar cu potențial. Aceștia au la activ, fiecare, câteva premii internaționale importante și provin din Turcia, Belgia, Olanda, Germania sau chiar România.
Diferența este că, în cazul bijuteriei de artă, designerul își alege piatra care-l stimulează cel mai mult și metalul prețios cel mai potrivit s-o pună în valoare. Trece la concepția artistică, având grijă ca apoi manufactura bijuteriei să fie desăvârșită. Aici vorbim de mici opere de artă, de unicate.
Bijuteria de serie poate fi reprodusă în mii de exemplare, există mașini care pot scoate lanțuri cu același model, realizate la metraj . În fabrică se pot face, prin procedee industriale, zece mii de inele de un fel – ele rămân însă identice, chiar dacă se montează pietre diferite, iar la o privire mai atentă se observă că lucrarea este departe de a fi calitativă 100%.
Desigur, realizarea unei bijuterii unicat nu presupune neapărat unelte sau dispozitive singulare, însă presupune tehnici de lucru unice și experiență îndelungată, căpătată în ani buni de meserie. Măiestria cere și capacitatea de a lucra cu tehnici ultramoderne, cum ar fi prelucrarea prin unde laser.

Despre opale, altfel decât la astrologie

Întrebată de unde provin pietrele cu care lucrează, d-na Marion Blees ne-a relatat o poveste personală: “Părinții mei au imigrat în Australia, s-au căsătorit acolo, mama a rămas apoi gravidă și mai avea puțin până să mă aducă pe lume. A început însă să se simtă rău, așa că a decis să revină în Olanda, pentru naștere. La întoarcerea în țară, a adus cu ea un opal. De atunci, importăm opal din Australia pentru bijuteriile noastre.
De ce opalul? Pentru că este o piatră fascinantă, o piatră vie, care reflectă diferit lumina care pătrunde prin ea care își schimbă culoarea în funcție de hainele pe care le porți, în funcție de căldura și umiditatea pielii. Asta se explică prin faptul că în interiorul opalului există, ca să spunem așa, apă veche de 70 de milioane de ani. Aceasta reprezintă între 3 și 14 procente din masa pietrei, de regulă 6-10%.”

Eram preocupați mai mult de aspectul caselor sau grădinilor noastre

Deși olandezii sunt amatori de bijuterii de artă, există un amănunt important legat de cultura și mentalitatea lor. Religia calvinistă și tradițiile iluministe au impus sobrietatea, făcând acest popor extrem de “precaut” în a purta podoabe de orice fel. Tocmai din acest motiv femeile trecute de 40 de ani nu purtau, în trecut, nici un fel de bijuterii. Olandezii par preocupați mai mult de felul în care arată casele și grădinile lor, decât de ce poartă pe trup. Bijuteriile mari, ostentative aveau mult mai puțină trecere decât cele discrete, iar marii designeri din secolul XX care nu s-au pliat acestei tendințe au fost nevoiți să-și vândă creațiile mai mult în afara țării. Există însă o întreagă istorie a bijuteriei lucrate manual și o îndelungată tradiție a șlefuitorilor de diamante evrei din Amsterdam, care se menține și azi, dar nu la cota dinaintea celui de-al doilea Război Mondial.

“Piatra vie”, la mare modă

În prezent, tinerii din Olanda au prins gustul unor bijuterii de artă de dimensiuni mai mari, care combină culori vii și atrag atenția. Noua generație este mai puțin “sedusă” de clasicele diamante sau safire, iar aici este și șansa opalului, o piatră cu radiații multicolore, care este mai bine pusă în evidență de bijuteriile de dimensiuni mari. Piatra de dimensiuni mari nu înseamnă neapărat un kitsch - aceasta este una din cheile educării potențialilor cumpărători.
La ora actuală, creatori precum Kurt Neucomb sau Michael Zobel folosec opale impunătoare, în combinație cu alte pietre prețioase care au rolul de a pune în evidență opalele. Aceste nume sunt cunoscute pe toate meridianele lumii, ele au devenit o adevărată marcă înregistrată, oricine recunoaște de pildă un Zobel veritabil, așa cum ai avea un tablou de Picasso sau de Monet.
Despre opal se spune că ar avea un caracter mistic, că poate interacționa cu persoana care îl poartă. Dacă e așa sau nu, nimeni nu poate ști, cert este că orice femeie care poartă o bijuterie care îi place încearcă o senzație de bine, de împlinire.

Tinerii designeri români se pot afirma în Olanda

D-na Marion Blees ne-a evocat întâlnirea sa cu tânăra lugojeancă Oana Dău Gașpar, care s-a aflat la Wageningen la un stagiu de pregătire ca bursier Rotary, în cadrul unui schimb de experiență destinat în mod special tinerilor. După o lună și jumătate petrecută la Wageningen (30 octombrie – 10 decembrie 2004), Oana a revenit în Olanda cu prilejul expoziției inaugurale Bliss’Art (februarie 2005), iar acum plănuiește două expoziții, la București și Timișoara, unde “arta care se poartă”, adică bijuteria, va sta alături de “museum art”, adică pictura, sculptura etc. Aici sunt vor fi bineveniți și artiștii români interesați să expună alături de cei olandezi. Mai mult, se intenționează și organizarea unui concurs între designerii de bijuterii români și olandezi, câte 12 din fiecare țară, câștigătorii urmând să-și găsească un loc de muncă în Olanda. Pentru această competiție, pietrele au fost deja achiziționate.
Deși recunoaște marea diferență dintre nivelul de trai din cele două țări, Marion Blees consideră că există și la noi oameni care pot cumpăra astfel de bijuterii, cu prețuri cuprinse între 300 și 40.000 de euro (!) “Bijuteria este însă o formă de artă care trebuie apreciată, ca și tablourile celebre, atât de cei care-și pot permite să o cumpere, cât și de cei care nu-și pot permite achiziționarea acestor opere în miniatură. Poți fi un admirator al lui Picasso și fără să ai o pictură originală a lui pe acasă”, este încredințată Marion Blees.
Încurajator este faptul că Unuinea Artiștilor Plastici din România privește cu respect și multă seriozitate această formă rafinată de artă, care va fi cu atât mai apreciată cu cât va crește nivelul general de civilizație și bunăstare a societății românești.