Primul meu vis împlinit a fost venirea în Japonia. Dintre toate țările lumii, Japonia m-a atras cel mai mult, nu numai pentru că are o cultură ieșită din comun, dar în special din cauza imaginației debordante din lumea anime-urilor. Astfel hooked in the fisherman’s angle, mi-am petrecut doi ani învățȃnd limba, planificȃnd sosirea aici, sacrificȃnd tot ce se poate sacrifica începȃnd cu timpul liber, relații sociale sau activitățile mele preferate, și continuȃnd cu un mare consum de energie distructivo motivatoare, care m-a propulsat înainte din dorința inexplicabilă de a dovedi că pot atinge imposibilul, că pot ajunge în Japonia fără ajutorul nimanui, prin propriile mele puteri. Și am reusit.


Tokyo from above


Nu mi-a plăcut ideea ca la vȃrsta mea, deși nu neapărat foarte înaintată, să mai răspund oamenilor la eterna întrebare “De ce Japonia?” – “Din cauza animației japoneze.”, așa că am căutat alte motive. Japonia este tărȃmul tehnologiei, inovării, una dintre țările de top din lume în care se află oportunitățile, este locul care îmi va permite să înfloresc și să îmi concretizez potențialul în ceva demn de lumea reală. Am vrut să mă lansez de pe o platformă adecvată și conformă opiniilor mele.


Shinjuku


Dar am ajuns aici și din păcate niciunul dintre motivele mele inițiale nu mai stă în picioare. Japonia nu mai este una dintre țările de top din lume, este doar un loc închis, cu o cultură intangibilă și oameni îndȃrjiți ce nu țin cont de noile reguli ale globalizării, ce nu vor să accepte schimbarea. Și toate acestea se văd în special prin poziția lor pe plan global. Nu au mai creat nimic extraordinar de la Walkman și Nintendo încoace, ba chiar mai mult, firme precum DoCoMo ratȃnd voit șanse de care Nokia și China Mobile au profitat din plin. De curȃnd mi-am cumpărat o imprimantă, foarte entuziasmată că am ocazia să testez tehnologia japoneză, dar spre dezamăgirea mea, nu era decȃt asamblată în Japonia, nici macar părțile componente nu erau produse aici. În schimb unica limbă de pe display este japoneza, lucru ce face imposibil exportul.


DoCoMo


Toată lumea vorbește despre revigorarea excelentă a Japoniei între ’60-’80 și faimosul kaizen – îmbunătățirea continuă a calității și produselor – fără a menționa că în prezent economia țării este în continuu declin iar milioane de yeni sunt investiți în creativitate și inovare fără succes însă din cauza culturii închise și învechite a întreprinderilor. În principiu există două tipuri de inovare – radicală și incrementală. După cum arată și numele, inovarea radicală se bazează pe descoperirea și aducerea pe piață a unor produse și servicii cu totul noi, revoluționare, pe cȃnd cea incrementală se referă la îmbunătățire și modificări minore ale produselor sau serviciilor deja existente. Prima formă implică risc și nesiguranță iar a doua se bazează pe stabilitate. Probabil zguduită în exces de multitudinea de cutremure, Japonia a ales prin implementarea kaizen, stabilitatea și odată cu aceasta, inovarea incrementală.


Este bine-nțeles mult de vorbit în acest domeniu, dar pentru a înțelege cȃt de cȃt în ce direcție merge fiecare tip de inovare, și în final în ce direcție se îndreaptă Japonia, voi lua ca exemplu firma Square Enix, faimoasă pentru RPG- uri precum Final Fantasy, Dragon Quest sau Kingdom Hearts (RPG – role playing games).


Hironobu Sakaguchi


În 1987, la scurt timp de la înființare, firma Square se afla deja în pragul colapsului financiar. Directorul și producătorul Hironobu Sakaguchi a luat atunci o decizie contrar culturii și mentalității japoneze și s-a hotărȃt să riște totul pentru un vis, un ultim joc, o ultimă speranță numită Final Fantasy. Acesta a fost începutul succesului, inovarea radicală ce a proiectat întreprinderea instantaneu în top. Deși în decursul timpului, cele 13 jocuri Final Fantasy au avut diferite grade de succes, nu se mai poate vorbi decȃt de inovare incrementală. Square Enix (în 2003 Square a fuzionat cu rivala ei Enix) a preferat să aleagă stabilitatea și îmbunătățirea continuă a seriei, întroducȃnd diverse elemente atrăgătoare, dar insuficiente pentru a menține aceeași poziție favorabilă. În prezent, în ciuda aparențelor și a “spiritului inovativ” pe care Square Enix îl afișază cu nonșalanță în public, clienții încep încetul cu încetul să întoarcă spatele. Grafica deosebită și povestea destul de interesantă din ultima apariție – FF XIII Versus, nu mai este de ajuns ca să atragă jucători. De aici, Square Enix nu are decȃt o singură direcție spre care se îndreaptă vertiginos – în jos.


Final Fantasy XIII Versus


Dacă inovarea radicală îi poate aduce unei firme peste noapte succesul, atunci inovarea incrementală este cea care va aduce în timp declinul. Pe termen scurt poate fi o decizie înțeleaptă și o abordare practică, dar pe termen lung este o strategie distructivă. Aceeași teoremă se poate foarte bine aplica și la nivel macro. Japonia, ca țară ce se dorește stabilă, promovează psihologia kaizen și inovarea incrementală, va impărtăși aceeași soartă dacă nu ia măsuri cȃt mai curȃnd.


Shinjuku 2


Japonia este țara contradicțiilor și a paradoxurilor. Una este ceea ce gȃndesc și alta este ceea ce fac sau ceea ce zic. Nu privesc realitatea în față și se autodeclară “una dintre cele mai moderne țări ale lumii” cu toate că multe elemente dovedesc contrariul. Și am să iau aici exemplul kanji-urilor – sistemul de scriere ideografică de proveniență chineză, vechi de peste 5000 de ani. Este într-adevar neobișnuit și atrăgător, meritȃnd a fi studiat pentru că reprezintă o oglindă spre trecut, ce reflectă mentalitatea lor, modul de viață sau percepția asupra lucrurilor. Kanji-urile nu sunt numai semne ce redau “katachi” – forma –obiectelor, precum “ki” 木– copac, “onna” 女– femeie (șezȃnd), sau “haha” 母– mamă – femeie alăptȃnd, dar și “imi” – înțeles, semnificație – cum ar fi “matsu” 待, a aștepta – simbol original colțul intersecției, “se(kai)” 世(界)– lume, simbol original 30 de ani definind o generație – “tsugi no kodomo ga umaremashita” (următorul copil e născut), etc.


Studiind kanji-urile afli că Prințul Shotoku (574-622 AD) introduce Budismul în Japonia și odată cu acesta sistemul de scriere chinezesc prin Coreea. Pȃnă acum aproximativ 1400 de ani, Japonia nu cunoștea scrisul și nu înregistra absolut niciun document istoric sau polititc. Dar sistemul acesta de scriere ce cuprinde peste 50.000 de caractere se dovedește mult prea dificil pentru a fi învățat de oricine, lăsȃnd cea mai mare parte a populației în negura ignoranței. Chiar și în prezent, cei mai multi japonezi nu sunt în stare decȃt să recunoască cele mai utilizate 2000 de kanji-uri (fără a le putea scrie însă), motiv pentru care citirea anumitor cărți sau articole de specialitate devine imposibilă în lipsa furiganei (scriere fonetică a kanji-urilor de obicei deasupra cuvȃntului), lucru care am putea spune, mai în glumă, mai în serios, îi face pe japonezi cel putin pe jumatate analfabeți.


Prințul Shotoku


La capitolul sistem de scriere, Coreea s-a dovedit mult mai inovativă decȃt Japonia. În loc să adauge sistemului de kanji inițial diferite alte sunete cum au facut japonezii în decursul timpului (ceea ce nu face decȃt să îngreuneze citirea, pentru că necunoscȃnd cuvȃntul, nu ai de unde să știi ce sunet să atribui kanji-urilor chiar dacă înțelegi ce reprezintă), Regele Sejong (1397-1450) a inventat un nou sistem de scriere (hangeul) limitat și usor de memorat, scăzȃnd rata analfabetismultui și aducȃnd Coreea în topul listei țărilor cu cei mai puțini oameni care nu știu să citească.


Scrierea Japoneză este una dintre cele mai complicate din lume, datorită numărului mare de kanji ce trebuie învățat, dar și faptului că aici exista 3 sisteme de scriere simultană: hiragana, katakana și kanji. Ce poate fi mai inconvenabil de atȃt, mai contrar cu imaginea de țară modernă și opus inovării?


Saptamana trecută am încercat să vorbesc cu un coleg de la facultate despre toate acestea, doar pentru a fi acuzată că nu înțeleg cultura japoneză, și că în ciuda greutății, japonezii sunt pregătiți să meargă pȃnă la capăt și să îmbrățișeze această particulatitate care face Japonia unică în lume. Ei bine, unică în lume poate este, dar atitudinea aceasta îndărătnică nu îi va ajuta la recuperarea pietei globale pierdute și nici la înțelegerea mentalităților celorlalte țări, indiferent cȃți studenți gaijini invită ei aici. Din punctul lor de vedere, japonezii se consideră singulari în lume, iar toți ceilalți oameni sunt “extratereștri”, după cum o dovedește greșirea voită sau nu a cuvȃntului “gaikoku jin" (în cadrul oficial al Biroului de Registratură al persoanelor străine) din engleză “foreigner” (strain) – în englezo-japoneză “alien” (extraterestru), atitudinea cu totul discriminatoare față de coreeni, chinezi ba chiar și nemți, și multe altele.


Japanese Salaryman


Este inutil să încerci să discuți despre numeroasele probleme pentru că nu acceptă niciun fel de critică. Ba mai mult, îți răspund cu o întrebare, la care nu poți decȃt să dai un singur răspuns, în favoarea lor. De exemplu, acum o lună am fost la grădina zoologică din Parcul Ueno, și spre surprinderea mea, nu arăta deloc a grădină zoologică ci mai mult a închisoare pentru niște biete animale obosite, și fără niciun chef de viață – foarte asemănătoatre cu expirații “sarariman” din trenul navetiștilor. Nu se compară în niciun caz cu grădina zoologică din München, atat de mare încat o zi nu a fost suficientă pentru a vedea tot, unde animalele debordȃnd de sănătate zburdau libere în mini-savane, unde nu existau grilaje și cuști de păsari care nu își pot întinde aripile sau animale care nu au cum să stea pe propriile picioare pentru că se dau cu capul de tavan. Privelistea din Grădina Zoologică Ueno mi-a lăsat un gust amar și mi-a ridicat noi întrebări cu privire la aparența înșelătoare a Japoniei. Dar încercarea de a discuta despre acestea cu sensei-ul meu nu a făcut decȃt să-mi îngreuneze viața și șederea aici.


Grădina Zoologică Ueno


Japonia prezintă în afară un miraj, arată lumii numai ceea ce îi convine, iar restul ne rămȃne nouă, celor care visăm să ajungem aici, să descoperim s’koshizutsu (încetul cu încetul). Și atunci, stau și mă întreb pentru ce am vrut de fapt să vin în Japonia, ce are aceasta țară de oferit pe lȃngă varietatea de anime-uri, locuri minunate de vizitat dacă te ține buzunarul, imaginea unui phoenix ce și-a revenit odată demult dintr-o criză financiară și numită mai apoi patria tehnologiei? Unde e Japonia aceea inovatoare despre care am auzit atȃtea, platforma de pe care eu ar fi trebuit să-mi fac debutul, locul în care anime-urile se împletesc cu realitatea, locul în care tradiționalul și modernul coexistă?


Kanda Myoujin


Tokyo, iulie 2009