Matthias Buth (n.1951) este scriitor și consilier ministerial al însărcinatului guvernului federal german pentru cultură și media (în cadrul Cancelariei Federale. Din 1973 a publicat în Germania și străinătate poezii, recenzii, eseuri și foiletoane (a colaborat și la posturile de radio WDR, Deutschlandfunk, Deutsche Welle, Radio București). Textele sale au fost traduse în limbile arabă, engleză, franceză, poloneză, română și cehă.

Volumul "România dincolo de pleoape" cuprinde o selecție de 28 de poeme dedicate țării noastre, “un tărâm cu rezonanță poetică". Matthias Buth, impresionat de câteva locuri pline de istorie, ca Brașov, Sibiu, Sighișoara, de culturile diverse din Transilvania, retranscrie poetic realitatea cunoscută aici.
“Asociez România cu imaginea unui violoncel uriaș, un instrument cu armonioase tonalități de toamnă caldă, foarte apropiate vocii umane” spune Matthias Buth în interviul luat de Ioana Maria Cusin în “Allgemeine Deutsche Zeitung fur Rumanien”, cotidianul de limbă germană din România, interviu preluat la sfârșitul cărții discutate.
Ceea ce spune despre natura poetică a României îi definește și scriitura din acest volum: “o armonioasă întrepătrundere între stilul elegiac și grandețe”.

Încă de la prima poezie te captează vocea melancolică, dar gravă, ce amintește de Lucian Blaga din “Izvorul nopții”: “Dezarmat/Vin la tine/Partizano/La tine/Voi fi în siguranță.//Mâna ta este/ Aripa unui fluture/Gura ta o punte/Și ochii tăi îmi sunt /Ascunzătoarea. ”(“Lipsit de apărare”. Dar Matthias nu are grația hipersensibilului Blaga), nici beția rafinată de poezie a acestuia, expresia lui este mai rece, pragmatică uneori (“Bătând în fereastră/Luna monedă” (“Obol”. O imagine fulgurantă în timpul interviului, o lumină în ochii intervievatoarei (“Răspunsurile mele prind aripi în ochii celei ce-ntreabă”)într-un studio amplasat pe un șlep îi provoacă mai târziu această poezie în care distanțele sunt anulate, iar identitățile se suprapun: “Apoi la București când va asculta blackbox-ul/Rinul va deveni “Radio România” iar/Privirile noastre se vor reîntâlni”(“Interviu pe malul Rinului”).

Bucureștiul îi amintește de rapsodiile lui Enescu, viteza trecerii prin oraș este evidentă atunci când poetul enumeră căile de “evacuare”: “Faxul din București/se derulează pe înserat/conectând străzi șine piste de aterizare/ Și alte căi de evacuare pe un/ Sul de papirus arcuit între palmele mele.” (“Din București”).

Din Timișoara, transpar în cuvinte : “pavajul de piatră, Coloana ciumei, Catedrala văzută ca o navă care “își arborează turnurile/Pornind-o în larg spre Viena”. Discursul este al unui îndrăgostit: “Timișoara prietena mea/ Peste chipul tău /Fac salturi delfini/Înălțându-și privirile /Iară și iar căutând/Să pătrundă în blândul Banat/De dincolo de pleoape.”

Momente de trăire estetică îi prilejuiesc lăcașuri sfinte ca Biserica “Sf Treime” Sibiel, (“Icoane pe sticlă umblă tiptil pe/Pereții bisericii din Sibiel/Privind în azur/Din basmele roșii care iarăși încep- “Biserica “Sf Treime” Sibiel”)”, documente vechi, casele și mormintele din satul Cristian – “Insula Cristiana/Așa numește primul document/Casele din Cristian” (“Lumină), “Biserica/Un cuib de berze/Insulă-n toi de iarnă” (“Cristian/Transilvania”); biserica din Bistrița unde sentimentul de înălțare spirituală devine copleșitor, “Pereții zboară într-o gotică disperare/Spre acoperiș de parcă ar vrea să-l deschidă” (Elegie bistrițeană”. Muzica de orgă de la Biserica Neagră îl aduce pe poetul îndrăgostit de timp la un extaz absolut: “Rachete țâșnesc/Lucitoare și iuți ca săbiile/Din uriașe țevi de ostinato”, iar spectacolul e asemănător celui de-nceput sau sfârșit de Univers într-o viziune solipsistă : “Toccata e-o ploaie de foc/Din stâncă înghețată/Þâșnind din registre fără salvare//Biserica Neagră-i văpaie/Arde din nou/Fără ca lumea de pe stradă s-o vadă.” (“Echart Schlandt la orga Buchholz”).

Personajele lirice ale acestui volum sunt încadrate de o lumină serafică, sau de admirația poetului față de trecutul lor de martiri: “A aur sună veșmântul /Bătrânului preot/El grăiește din zăpadă/Și-nțelege limba lui Pestalozzi/După 15 ani de închisoare la București”(“Biserica “Sf Treime” Sibiel”)”. Alt preot “Îmbrăcat în straiele sale preoțești /Pășește spre biserica sa din Roșia/…Notele grave, tonul înalt al poemelor sunt compensate cu ironii ludice și afectuoase: “Apoi își deschide brațele/Și-l liniștește pe Dumnezeu” (“Parohia”, cu dedicația: “Lui Eginald Schlattner”).

În “Piesă pentru orgă”, alături de realitatea poetizată (“În noiembrie deja se rupe cerul/Și cu zăpadă/Vine moartea tandră a Transilvaniei”) se strecoară notația descriptivă, expresia simplă: “Husa de plastic în geamul spart/Se zbate-n bătaia vântului/Până când zăpada o-ndoaie”.

Poetul poate trece ușor de la un registru la altul, poate dispune de tehnici diverse care completează o imaginație bucolică: “De sub bluze guguștiuci/Zboară spre vechile acoperișuri (“Concert brașovean”), sau abstractă: “Seara cade zăpada proaspătă/Omorând /Alfabetul ierburilor./Frazele se pierd/Datorită unei supradoze a Eului meu./Cristale acoperă porii/Prin care te-a părăsit respirația.”(“Supra”), suprarealistă în “Contopire” (“Butucul de viță de vie/ Îmi crește prin palmă”), minimalistă: “Vecinii își pot potrivi ceasurile după el/De cinci ani hrană pe roți/Epitropul e pe drumuri indiferent de vreme”, sau religioasă: ”Atârnă în biserici și-mi desface brațele” (“Desfacerea”) Aici poetul e un crucificat, dar nu urmează exemplul christic, ci e o imagine în oglindă, e desfăcut, pus de Isus în postura sa din biserici: ”Atârnă în biserici și-mi desface brațele” (“Desfacerea”).
Viziunea alterității, o idee atât de vehiculată în filozofia contemporană îi este transmisă prin spusele lui Pavel:“Când eu sunt tu /Abia atunci sunt eu însumi.” (“Scrisoare”)

Matthias Buth a fost atras de Sighișoara și Sibiu, orașe medievale, spații culturale fastuoase. Vede Sighișoara nu prin frumusețea cochetă și turnurile de accedere la înalt, ci panoramic, de la dealurile cu “sprâncenele arse” până la Biserica din Deal și cimitir. Scara acoperită este și ea un spațiu poetic de reculegere vizitată de umbrele morților, coborând în liniștea solemnă a serii și micșorându-se: “treptele care se-mpuținează”, “Acoperișul care se lasă-n jos”(” Scara din Sighișoara”, la fel și Brașovul cu Biserica Neagră, Sibiul cu Biserica Catolică și Muzeul Brukenthal și orga, de această dată răsunând în Catedrala luterană, din nou Sighișoara cu cimitirul, școala și Biserica de pe deal. ..

Casa vecinului său din Germania îi amintește de România doar pentru că lucrătorii care au restaurat-o sunt români și privind-o, poetul se-ntoarce în satul Cristian din România atât de proaspăt înălțat în amintire.(“Restaurare”)
România lui Matthias Buth este mai ales Banatul, cu localitățile din care foarte mulți germani au plecat,“Orașele unei vechi Germanii/Ce ne-a părăsit” (“România”), o țară pe deplin integrată, “Fiind călătoare peste tot în Europa” (“România”).




Matthias Buth, "România dincolo de pleoape", 2009, volum editat de Institutul Cultural Român, tradus de poeta Anni –Lorei Mainka în colaborare cu Norina Procopan și George Guțu.

Articolul poate fi citit și in "Revista Nouă" din septembrie, 2009